miercuri, 18 noiembrie 2020

Semnal editorial: Adrian Lazar-AVIAȚIA ROMANIEI - Insigne, Steme si Embleme 1948 - 1989, Vol.ll

 Aflam de la dl Aurel Curdov (caruia ii multumim) ca in Germania a aparut volumul II din lucrarea inginerului Adrian Lazar- AVIAȚIA ROMANIEI - Insigne, Steme si Embleme 1948 - 1989. Cum nu stim mai multe despre lucrare ne rezumam la a face doar o semnalare a aparitiei acestui volum. 



 

Semnal editorial: Florin Ciulavu-Activitatea monetariei de la Alba Iulia

La editura Mega Publishing House din Cluj Napoca a aparut voluminoasa (825 pagini) teza de doctorat a lui Florin Ciulavu: Activitatea monetariei de la Alba Iulia.Studiu numismatic, istoric și arheologic.

"Lucrarea Activitatea monetăriei de la Alba Iulia. Studiu numismatic, istoric și arheologic are la bază teza de doctorat cu același titlu susţinută de Florin Ciulavu în anul 2018 la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și reprezintă un aport semnificativ la cunoașterea emisiunilor monetare transilvănene, fiind studiată activitatea atelierului monetar albaiulian din decursul a aproximativ două secole și jumătate (1610–1871, cu unele întreruperi).

Pe lângă bibliografia consultată, autorul a studiat aproximativ 1500 de monede din colecţiile Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, Muzeului din Aiud, Muzeului Civilizaţiei Dacice și Romane Deva și Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea – Muzeul de Istorie și Arheologie, care au ajutat semnificativ la completarea catalogului monedelor, fiind identificate un număr mare de variante noi. De asemenea, în același scop au fost utilizate piese inedite prezente la diverse licitaţii on-line.

Lucrarea însumează aproximativ 830 de pagini în format A4 și este împărţită în șase capitole, completate de patru anexe, abrevieri bibliografice și peste 100 de planșe în care sunt ilustrate un număr mare de materiale inedite (monede, creuzete din grafit, gresie, ceramică și fontă, vase din ceramică, cărămizi ștampilate și cahle).” (din „Prefaţă”, Volker Wollmann)

 


 


 

Semnal editorial: FALSIFICARE PENTRU TEZAURIZARE? Tezaurul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa 2006

La Editura Mega Publishing House din Cluj Napoca a aparut un nou volum, al XIV, din seria Coins from roman sites and collections of roman coins from Romania, denumit Counterfeiting for hoarding? The roman hoard Ulpia Traiana Sarmizegetusa 2006, avandu-i ca autori pe Cristian Gazdac si Ovidiu Oarga.




vineri, 6 noiembrie 2020

Moneda BNR: 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 9 noiembrie 2020, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monedă
Metal/Valoare nominală Argint/10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei prezintă portretul regelui Ferdinand I, un citat al acestuia: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României. 

 

 

 

Reversul monedei redă imaginea clădirii primului pavilion al Școlii Politehnice din Timișoara, inaugurat în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria și inscripțiile ,,UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA” și ,,100 ANI”. 

 

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 500 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 405,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoaraau putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

sâmbătă, 10 octombrie 2020

S-a redescoperit primul album foto al Bailor Slanic Moldova

Primul album foto dedicat Băilor Slănic Moldova, realizat la sfârșitul Secolului al 19-lea (în perioada 1891-1897), a fost descoperit la vânzare pe un site de licitații din străinătate. Albumul, care conține 12 imagini din stațiunea băcăuană a fost prezentat de cunoscutul colecționar și artist plastic oneștean, ing. Dorel Bălăiță, în numărul 49 al anuarului „Carpica”, lansat la recentul „Simpozionul național de istorie Vasile Pârvan” organizat în Bacău.

Informatii pe

https://donedelaeconomic.blogspot.com/2020/10/s-redescoperit-primul-album-foto.html?m=1



vineri, 9 octombrie 2020

Carpica nr. 49-2020

 In cadrul Simpozionului national "Vasile Parvan" de la Bacau s-a lansat un nou numar din anuarul Carpica. Va prezentam mai jos coperta si cuprinsul acestuia:

Felicitari colectivului redactional si conducerii Complexului muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau ca au gasit resurse pentru o astfel de bucurie realizata in conditii grafice de exceptie la tipografia editurii Magic Print din Onesti.

Simpozionul National "Vasile Parvan" la Bacau

 Ieri, 8 octombrie, la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau a debutat Simpozionul National "Vasile Parvan" intr-un cadru restrans datorita pandemiei cea de toate zilele.

Va prezentam mai jos titlurile comunicarilor sustinute.
Felicitari organizatorilor care nu au cedat in fata pandemiei.
 

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Luna colectionarului la Alexandria



Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită, începând de vineri, 2 octombrie 2020, începând cu ora 10.00, să vizitați expoziţia temporară „Colecţii şi colecţionari”, ce se desfăşoară în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie, Luna Colecţionarului”.
Ajunsă la a IX-a ediție, la expoziția din acest an participă 18 expozanți - oameni cu diferite profesii și vârste - din județul Teleorman (Alexandria, Roșiorii de Vede, Năvodari). Înregistrăm și de această dată o participare internațională. Este vorba de o colaboratoare a muzeului stabilită cu mai mulți ani în urmă în Malta. De menționat faptul că 3 dintre colecţionari au participat în mod constant și la precedentele opt ediţii ale expoziției, iar în acest an participă pentru prima dată 4 colecţionari.
Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, cartofilie, grafică satirică, benzi desenate, etichete, cutii de ceai, porțelan, fiare de călcat cu jar, nicovale, cuburi Rubik etc.
Astăzi, în codițiile pandemiei actuale, din păcate, nu se poate face o deschidere de expoziție în condiții normale, însă cu ajutorul colecţionarilor, prin intermediul colecțiilor prezentate, sperăm ca luna octombrie să redevină luna în care publicul vizitator al Muzeului Judeţean Teleorman va cunoaşte preocupările acestora.
Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 30 octombrie 2020, iar vizitarea se va putea face de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, în condițiile respectării măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2.
Totodată, reamintim tuturor celor interesaţi faptul că sâmbătă, 10 octombrie a.c., între orele 10.00-14.00, va avea loc la Muzeul Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”, dacă condițiile atmosferice vor permite desfășurarea în curtea instituției.