100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo”
ION POPESCU-GOPO, UN MAESTRU AL ANIMAȚIEI MONDIALE
„Diavolul
binefăcător al acestui nobil univers delicat și tonic, intercalat în
forfota timpului și a existenței agitate, se cheamă cu numele pământesc
de GOPO, celebru și căutat împrejurul planetei. Filmele acestui român,
cu nume derivat din Popescu, a ridicat Popeștii noștri, luați până mai
deunăzi în răspăr, până la prestigiul mondial” – Tudor Arghezi
Cu
Ion Popescu-Gopo intrăm într-o împărăţie așezată sub semnul feericului,
al basmului. Între aceste coordonate a operat artistul cu acronim
transformat în corespondentul românesc al Oscarului. A rămas fidel
opțiunilor sale în cursul întregii cariere, abaterile de la direcție
fiind numai aparente. Sub ele vom recunoaște mereu aceeași înclinație
spre fabulos, spre miracolul confecționat pe celuloid.
Filmele de
desene animate au fost, însă, producţiile care i-au adus faima naţională
şi recunoaşterea internaţională, fiind remarcabilă meditaţia asupra
condiţiei umane exprimată prin împletirea unor idei originale, lirism şi
umor.
Toate aceastea au fost prezentate prin intermediul
„Omuleţului lui Gopo”, personajul definitoriu al creaţiei artistului, un
umanoid nud cu o geometrie simplă – un oval cu un nas micuţ, iar
ochişorii, două puncte negre, cu trei fire de păr pe vârful ovalului şi o
perpetuă impresie că este neterminat – , care interpreta, însă, complet
problemele lumii contemporane.
„Omuleţul său emblematic, eroul
primei pelicule româneşti premiate cu un Palme d'or - Scurtă istorie -,
l-a făcut pe criticul italian Giannalberto Bendazzi să vobescă despre
revoluţia gopiană. Protagonistul acestui film a învins nu numai în
competiţia de la Cannes, ci şi în lupta de a scoate animaţia din zodia
zoomorfismului duios. Prin el se impunea, pe tărâmul artei, un nou
protagonist: Omul.
Monetăria Statului a lansat pe piață produsul
medalistic „100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo”, inclus în
Programul Medalistic 2023.
Setul de colecție – compus din
medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn –
poate fi procurat de la magazinele instituției noastre, la prețul de
1.043 lei/set pentru medalia din argint și de 374 lei/set pentru medalia
din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
Material: Argint 999‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 125 grame
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 60 bucăți
- Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 40 bucăți
shop online www.romanianmint.ro
Magazin FILARET - Strada Fabrica de Chibrituri Nr.30 sect, 5, Bucuresti
Magazin MIHALACHE - Bulevardul Ion Mihalache Nr.119, București
___________________________________