vineri, 12 decembrie 2014

Revista Muzeelor reeditata

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă invită la evenimentul de lansare a Revistei Muzeelor, marți, 16 decembrie, ora 16, la Clubul Țăranului. Revista va fi distribuită gratuit tuturor celor prezenți.




Acest număr pilot al Revistei Muzeelor este o iniţiativă de reconsiderare şi consolidare a poziţiei muzeelor în peisajul cultural actual. De asemenea, ea reprezintă un apel către întreaga comunitate muzeală de a contribui la dezvoltarea viitoare a publicaţiei.
Revista Muzeelor este o publicaţie cu tradiţie destinată activităţilor şi domeniului muzeal, al cărei prim număr a fost publicat în 1964.


150 de ani de la înființarea CEC Bank

Incepând cu data de 15 decembrie 2014, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) şi o monedă din argint, dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea CEC Bank.Caracteristicile tehnice ale monedelor din set (din aur, din argint şi din tombac cuprat) sunt următoarele:
Valoare nominală100 lei10 lei1 leu
Metalaurarginttombac cuprat
Titlu900‰999‰-
Formărotundărotundărotundă
Diametru21 mm37 mm37 mm
Greutate6,452 g31,103 g23,5 g
Calitateproofproofproof
Cantzimţatzimţatzimţat
Aversul monedei din aur redă portretul, semnătura şi numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, inscripția „ROMANIA”, anul de emisiune „2014”, stema României și valoarea nominală „100 LEI”.
Aversul monedei din argint redă portretul, semnătura şi numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, inscripția „ROMANIA”, anul de emisiune „2014”, stema României și valoarea nominală „10 LEI”.
Aversul monedei din tombac cuprat redă portretul, semnătura şi numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, inscripția „ROMANIA”, anul de emisiune „2014”, stema României și valoarea nominală „1 LEU”.
Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint şi din tombac cuprat), prezintă Palatul CEC din București și inscripțiile „CEC BANK” şi „150 ANI”.
Caracteristicile tehnice şi descrierea monedei din argint sunt similare celor aferente monedei din argint care intră în componenţa setului de trei monede.
Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent.
Seturile de monede şi monedele din argint vor fi însoţite de broşuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de:
150 seturi monede (din aur, argint şi tombac cuprat)
250 buc. monede din argint
Preţurile de vânzare sunt:
1.915,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare
320,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare
Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea CEC Bank au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de monede şi a monedelor din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Noi volume digitalizate pe site-ul CIMEC

Va recomandam noi noi volume digitalizate  pe http://www.cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Biblioteca.html.
Felicitam pentru cei care fac posibil acest proiect al celor de la CIMEC.
Digitalizarea anuarelor diferitelor muzee din tara, sau al unor lucari mai greu accesibile sau putin popularizate, si care au un circuit relativ redus, inseamna un acces mai facil pentru mai multi si deci o recunoastere a meritelor, a muncii autorilor. Felicitari si asteptam cu nerabdare alte si alte publicatii digitalizate.

Programul "Limes" va cerceta arheologic frontiera Imperiului Roman de pe teritoriul României

Ministrul Culturii, Hegedus Csilla, a semnat, joi, ordinul prin care se instituie Programul Național "Limes", dedicat inventarierii și cercetării arheologice a frontierei Imperiului Roman de pe teritoriul României
Programul se va derula în perioada 2015-2017 și va fi finanțat din bugetul Ministerului Culturii.
"Structurile materiale, arheologice, care au alcătuit frontiera Imperiului Roman vor fi cercetate și puse în valoare și pe teritoriul României, ele făcând parte din patrimoniul cultural universal. Prin acest demers științific se dorește promovarea turismului cultural și crearea de locuri de muncă prin serviciile conexe acestui domeniu", a declarat Hegedus Csilla, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis joi AGERPRES.
Totodată, prin acest ordin s-a instituit și comisia națională a programului care va avea sarcina coordonării lucrărilor de clasare în Lista Monumentelor Istorice și înscrierea pe Lista Tentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a limes-ului aflat pe teritoriul României.
"Consider că prin acest program național și prin munca specialiștilor din instituțiile care vor implementa programul — Muzeul Național de Istorie a României din București, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe — ne vom alătura acelor state europene care au realizări considerabile în această materie", a declarat ministrul Culturii.
Conform ordinului, membrii comisiei naționale responsabili pentru coordonarea programului vor fi desemnați de către muzeele, institutele de cercetare și universitățile care au în jurisdicție sau în domeniul de cercetare aceste obiective.
Proiectul are un caracter transnațional și interdisciplinar, ceea ce va produce un efect pe termen lung și va aduce beneficii economice pentru zonele în care se află obiectivele arheologice care formează granița romană.
Limes-ul roman străbate Transilvania, Oltenia și o mică parte din Banat și Muntenia, iar scopul programului este cercetarea și punerea în valoare a siturilor arheologice din toate aceste zone.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu)

Muzeul National de istorie va lansa trei volume ştiinţifice

Marţi, 9 decembrie a.c., cu începere de la ora 13.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României, din Calea Victoriei nr.12, sect. 3, Bucureşti, va avea loc lansarea a trei volume ştiinţifice ale căror autori sunt specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României. Accesul la eveniment este gratuit.
                                                   
 
Cel de al XX-lea volum al periodicului Cercetări Arheologice este rezultatul preocupărilor profesionale și eforturilor din ultima perioadă, ale colectivului de arheologi ai instituţiei. Tematica volumului este diversă, acoperind un interval cronologic foarte larg de la preistorie până la evul mediu.
Volumul include, prin rapoartele de cercetare arheologică preventivă, studiile arheologice sau pluridisciplinare şi cele privind istoria arheologiei din România, informaţii extrem de utile şi interesante nu numai pentru specialişti ci şi pentru toţi cei interesaţi de aceste subiecte.
Atrag atenţia excepţionalele rezultate ale cercetărilor din situl hallstattian de la Tărtăria – Podu Tărtărieisau cele complexe, pluridisciplinare, din tell-ul de la Vânătorii Mici – Momâia. Alături de acestea, sunt aduse în atenţia cititorilor situri, epoci şi fenomene istorice, dar şi date privind relaţiile dintre diversele comunităţi umane, comerţul, obiceiuri şi comportamente.
Informaţii puţin cunoscute sau chiar ignorate din istoria cercetărilor arheologice din România, dar foarte interesante, completează unele capitole ale unei viitoare și necesare istorii a arheologiei româneşti din perspectiva unora dintre personajele ce au participat la diverse evenimente şi ale căror opinii văd abia acum lumina tiparului.
Volumul Arheozoologia neo-neoliticului de pe Valea Teleormanului, avându-l ca autor pe dr. Adrian Bălăşescu, reprezintă cea de-a XIV-a apariție din seria Cercetări Pluridisciplinare a Muzeului Național de Istorie a României. Autorul, dr. Adrian Bălăşescu, cercetător științific în cadrul instituției amintite, propune o analiză insolităși originală pentru istoriografia arheozoologică românească, respectiv un studiu de caz al văii Teleormanului, din perspectiva speciilor animale crescute și vânate de către comunitățile umane, de-a lungul a aproape 2500 de ani (6200-3700 a. Chr). Volumul va fi prezentat de domnul dr. Dragomir Popovici, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

Descoperirile arheologice de pe Valea Teleormanului realizate în ultimii 20 de ani reprezintă un model de cercetare inter- şi pluridisciplinară a preistoriei locale. Colecţiile mari de resturi faunistice descoperite în siturile arheologice de pe Valea Teleormanului ce aparțin perioadei neo-neolitice, reprezintă o sursă de informații importantă despre economia animalieră și strategiile de subzistență specifice comunităților umane din timpul culturilor Precriş, Starčevo-Criş, Dudeşti, Vădastra, Boian şi Gumelniţa.

Acest valoros studiu interdisciplinar a permis, pentru prima oară în arheologia românească, surprinderea evoluţiei comunităţilor umane în ceea ce priveste paleoeconomia animalieră pe un areal destul de restrâns, reprezentat de valea unui mic râu. Rezultatele obținute în urma acestui studiu au fost comparate cu alte analize arheozoologice din arealul geografic al Munteniei, dar şi cu cele din zonele învecinate, încercându-se o integrare a lor în arii geografice şi culturale mult mai mari şi care depăşesc uneori graniţele actuale ale României. Astfel, se reușeste într-un mod original prezentarea unei panorame complexe a evoluţiei economiei animaliere de-a lungul unei perioade de timp semnificative.

Acest demers științific urmează, firesc, precedentelor volume cu subiecte arheozoologice publicate în aceeași serie monografică a Muzeului Național de Istorie a României, marcând o evoluţie matură a modului în care diversele rezultate ale cercetărilor arheologice pot şi trebuie fructificate. Volumul a fost realizat în cadrul proiectului de cercetare exploratorie Idei – PN-II-ID-PCE-2011-3-1015.

Cartea Instituţii ecleziastice şi sentiment religios în Ţara Românească şi Moldova (secolul al XVI-lea), având ca autor pe dr. Irina Ene, aparţine unui gen de preocupări istoriografice mai noi, fiind scrisă de un tânăr reprezentant al cercetării trecutului ţării noastre. Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Tudor Teoteoi.

Tema lucrării de faţă cuprinde o problematică vastă, două ţări româneşti şi un secol de analiză, al XVI-lea, unul complex şi plin de transformări structurale şi de esenţă care compun noua mentalitate despre lume. Conturarea unor portrete de oameni pioși ai secolului al XVI-lea, laici și mireni, din cadrul elitelor, a necesitat în preambul o ordonare scolastică, prin prezentarea cadrului socio–politic, axat în special pe evoluţia instituţională a Bisericii Creştine, apoi Creştin–Ortodoxe, dar şi a situaţiei politice propriu-zise, specifice secolului analizat.

Dacă Ţările Române dăduseră măsura potenţialului lor militar în perioada anterioară, dar cu notabile prelungiri şi în veacul al XVI-lea, în acest din urmă veac ele au dat şi „măsura pietăţii religioase”, fapt reiterat altminteri în lucrare. Lucrarea este rezultatul unei cercetări mai vechi finalizate cu obținerea titlului de doctor, cu mențiunea că unele capitole au suferit modificări de structură.

Rod al unui efort considerabil de documentare, dincolo de aspectul analitic, lucrarea emite judecăţi şi idei nu numai valoroase, ci şi cu caracter de noutate, cu privire la unitatea moldo-munteană ca bază a unităţii religioase, ierarhia medievală ca fundament al imitaţiei unor atitudini, fapte sau gesturi, rolul domniei în acest context, calităţile domnului „bun” faţă de cel „rău”.

Studiul viitor al numeroaselor aspecte ce ţin de sentimentul religios al societăţii româneşti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea va fi însă considerabil facilitat de contribuţia de faţă, chiar dacă pentru îndelungatul nostru amurg medieval sporesc în proporţie geometrică sursele, de la limbajul actelor de cancelarie ori al genurilor literaturii istorice sau religioase, precum predosloviile ori cărţile populare, până la testamente, inclusiv cele monahale. Ne referim la veritabila revoluţie ce se întrevede de pe acum în imensul dosar la a cărui deschidere cartea de faţă întreprinde şi ea un veritabil pionierat.

Evenimente la SNR


Pe 29 noiembrie a avut loc onoua adunare generala a Societatii Numismatice Romane.
Comunicări susținute:
Bogdan Beldianu - Despre monetăria romană în vremea împăratului Traian.
Paul Dumitrache - Ipoteze privind circulația monetară în zona orașului Câmpilung Muscel la sf. sec.XVI.
Prezentare de carte:
Valerian L. Ciofu - Teofil Sauciuc-Săveanu Viața și Opera, Editura Tipo Moldova, Iași 2014.
Cu ocazia acestei Adunări au fost primiți în rândurile Societății Numismatice Române următorii membrii:
1. Dl. Lucian Munteanu, cercetător științific, Iași.
2. Dumitrescu Radu Gabriel, cercetător științific, Craiova.
3. Dănilă Paul, Botoșani.

Moneda BNR-Istoria aurului - Monede din aur bătute la Histria.

Incepând cu data de 8 decembrie 2014, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Istoria aurului - Monede din aur bătute la Histria.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei
Metal: aur
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 13,92 mm
Greutate: 1,224 g
Calitate: proof
Cant: zimţat




Aversul monedei redă capitelul ionic al unei coloane descoperite la Histria, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 Lei“, stema României și anul de emisiune „2014“.



Reversul monedei prezintă tipuri de monede histriene din aur și inscripția în arc de cerc „MONEDE DIN AUR BATUTE LA HISTRIA“.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 310,00 lei/buc.
Monedele din aur cu tema Istoria aurului - Monede din aur bătute la Histria au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

vineri, 21 noiembrie 2014

Cercetari numismatice nr XVI

În cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2014, joi, 20 noiembrie a avut loc lansarea celui mai recent volum “Cercetări Numismatice” nr. 16, în prezenţa domnilor dr. Viorel Petac, Academia Română, dr. Cornel Ilie, coordonator al Secţiei Patrimoniu, MNIR şi d-ra Cristiana Tătaru, muzeograf în cadrul Cabinetului Numismatic, MNIR, informează Muzeul Național de Istorie a României.
lansarePublicaţia “Cercetări Numismatice”, inițiată de Muzeul Național de Istorie a României în 1978, din iniţiativa domnului Octavian Iliescu şi a doamnei Constanţa Ştirbu, se numără printre puținele apariții românești de specialitate dedicate domeniului numismaticii și al științelor conexe. Concepută inițial pentru prezentarea și valorificarea bogatului patrimoniu al noului înființat Cabinet Numismatic, în contextul amplorii descoperirilor arheologice și numismatice, revista și-a lărgit treptat aria de cercetare și a căpătat, în timp, prestanță națională și internațională, adunând în paginile sale contribuții științifice valoroase ale specialiștilor și colecționarilor români și străini, dar și ale tinerilor debutanți sau ale amatorilor învățați. Circa o treime din articolele publicate în ultimele numere aparțin colaboratorilor internaționali.
In acest numar veti putea citi si un articol al subsemnatului: "Istoria inceputurilor industriei de hartie intr-un jeton de bacanie".

130 de ani de la prima lege de construire a unei Catedrale Naționale

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 21 noiembrie 2014, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată aniversării a 130 de ani de la prima lege de construire a unei Catedrale Naționale.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 200 lei
Metal: aur
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 27 mm
Greutate: 15,551 g
Calitate: proof
Cant: neted


Aversul monedei redă macheta Catedralei Mântuirii Neamului, stema României, valoarea nominală „200 LEI”, anul de emisiune „2014”, inscripţiile „CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI” şi „ROMANIA”.



Reversul monedei prezintă icoana şi numele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, stema Patriarhiei Române, inscripţiile „PATRIARHIA ROMANA”, „130 DE ANI DE LA PRIMA LEGE DE CONSTRUIRE A CATEDRALEI” şi „1884” - anul aniversat.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 600 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 3.080,00 lei/buc.
Monedele din aur dedicate aniversării a 130 de ani de la prima lege de construire a unei Catedrale Naționale au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Targ filatelic si numismatic la Brasov

luni, 10 noiembrie 2014

Simpozion de numismatica la Muzeul Judetean din Giurgiu

La Muzeul Judetean “Teohari Antonescu” din Giurgiu va avea loc in 10 noiembrie Simpozionul de Numismatica Omagiu Mihai Ionescu. Programul manifestarii poate fi vazut aici: https://aurelvilcu.files.wordpress.com/2014/11/simpoziongiurgiu2014.pdf