Muzeul
Național al Țăranului Român şi Muzeul Național de Etnografie și Istorie
Naturală din Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la
București, vă aşteaptă joi, 8 septembrie 2022, de la ora 17.00, la Sala
Tancred Bănăţeanu, la vernisajul expoziţiei de scoarţe româneşti,
Țeserea lumii.
Expoziția Țeserea lumii. Scoarțe românești din
patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din
Chișinău și al Muzeului Național al Țăranului Român este rodul unui
acord de colaborare încheiat, între cele două muzee, în anul 2021.
Expoziția reunește câteva dintre cele mai frumoase scoarțe aflate în
depozitele celor două instituții naționale, de o valoare inestimabilă.
În
anul 2016, Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea
Patrimoniului Cultural Imaterial a înscris Tehnicile tradiționale de
realizare a scoarței în România și Republica Moldova în Lista
Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Umanității. Obiectele care
vor expuse în Sala Tancred Bănățeanu reprezintă, implicit, nu doar un
omagiu adus atât creatorilor anonimi ai acestor comori, cât și lui
Alexandru Tzigara-Samurcaş, cel care a adunat primele scoarțe din
colecția muzeului bucureștean şi de la a cărui naștere se împlinesc, în
2022, 150 de ani.
De asemenea, expoziția marchează deschiderea
Zilelor Muzeului Țăranului, care se vor desfăşura în perioada 8 – 18
septembrie 2022.
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred
Bănăţeanu, până la 23 octombrie 2022, de marți până duminică, între
orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.
joi, 8 septembrie 2022
Colecții și colecționari
În perioada 8-10 septembrie 2022 se va desfășura Simpozionul Național anual al secției Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal, cu tema Colecții și colecționari. Simpozionul va avea loc în cadrul mai larg al evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului și al omagierii personalității lui Avram Iancu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, organizate în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Mitropolia Ardealului și Academia Trupelor Terestre Nicolae Bălcescu. Simpozionul va fi desfășurat online.
luni, 1 august 2022
Expozitie: Argentum Dacorum. Politica si comert la curbura Carpatilor
Deşi o inscripţie din vremea regelui asirian Sennacherib (705-681 î.e.n.) ar putea fi interpretată drept prima atestare a existenţei monedelor, faptul că piese de argint de tipul celor la care face referire documentul nu au fost descoperite până în prezent, precum şi alte interpretări posibile ale textului, pledează destul de convingător, cel puţin pentru moment, în defavoarea inventării monedei de către assyrieni.
În aceste condiţii, moneda a fost inventată cel mai probabil de către lydieni, făuritorii un regat din vestul Asiei Mici, în sec. VII-VI î.Chr. În favoarea acestei afirmaţii pledează atât unele tradiţii greceşti, consemnate de filosoful Xenophanes din Colophon şi de istoricul Herodot din Halicarnas, precum şi descoperirile arheologice.
Expoziția cuprinde 274 de piese:
- Tezaurul de monede celto-dacice de la Vânători;
- Tezaurul de monede și podoabe dacice din argint de la Clipicești;
- Tezaurul de monede romane republicane și imperiale timpurii de la Bordești;
- Tezaurul de monede romane republicane și imperiale timpurii de la Mănăstioara;
- Tezaurul de monede romane imperial de la Olăreni;
- Tezaurul de monede romane imperial de la Focșani.
Toate piesele sunt din colecțiile Muzeului Vrancei, Focșani.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul 30 iulie - 30 septembrie 2022.
vineri, 29 iulie 2022
Expozitie: Întru răsplata meritelor… Distincțiile de Stat ale Republicii Moldova la cea de-a 30-a aniversare
marți, 26 iulie 2022
Foaia informativa a Societatii Numismatice a Banatului Timisan-iulie 2022
miercuri, 13 iulie 2022
Moneda: 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu
n conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 18 iulie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Caracteristici tehnice | Monedă |
---|---|
Metal | Argint |
Valoare nominală | 10 lei |
Titlu | 999‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 37 mm |
Greutate | 31,103 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul monedei prezintă clădirea Facultății de Litere a Universității București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”.
Reversul monedei redă portretul, suprapus parțial pe două cărți, semnătura și numele lui Tudor Vianu și inscripția „125 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
marți, 12 iulie 2022
luni, 11 iulie 2022
Ne-a parasit un nobil al numismaticii romanesti: Erwin Schäffer
Acum un an,intr-un restaurant de linga parcul municipal situat la poalele cetatii Deva, l-am intilnit pentru prima data pe Erwin Schaffer si pe simpatica sa sotie, doamna Maria. Desi corespondam de vreo 10 ani. A fost OMUL care m-a ajutat neconditionat in toate demersurile mele de descoperire a istoriilor ascunse in spatele jetoanelor si de popularizare a acestei ramuri a numismaticii, exonumismatica. Desi intrevederea a durat citeva ore (care nu stiu cum au trecut) mai aveam multe sa ne spunem. Ne-am despartit cu speranta ca ne vom revedea in acest an. Eu am plecat cu un brat de carti (cadou) din biblioteca domniei sale iar familia Schaffer cu bucuria unor produse naturale din Moldova preparate de noi, eu si sotia. Isi risipea biblioteca si era ingrijorat de ce se va intimpla cu colectiile lui. Desi era stabilit in Germania de aproape 50 de ani nu si-a uitat niciodata locurile natale, Zabrani (Guttenbrunn), si le vizita in fiecare an.
Intr-unul din emailurile de anul acesta (din luna iunie) mi-a marturisit: "Din pacate nu cred ca voi mai putea veni in Romania. Varsta isi spune cuvantul si planificarile in viitor vor fi pentru distante scurte". Era bucuros insa ca reusisem sa scot un nou volum avand ca subiect jetoanele, Arheologie industriala cu ajutorul jetoanelor, dar si pentru ca incheiase o noua editie a volumului II din Monede si Probe si avea 95% incheiat un nou volum de probe integral Romania, scris impreuna cu un prieten comun. Dar imi mai marturisea premonitoriu ca poate privi inapoi fara regrete la o viata implinita si ca este multumit ca cineva va continua cu studiul jetoanelor.
Pe data de 8 iulie, Dumnezeu i-a chemat sufletul la el. Dl Schaffer a parasit aceasta lume! Dumnezeu sa-l odihneasca! Este o pierdere pentru numismatica romaneasca. Ii dorim doamnei Maria putere pentru a depasi acest moment greu din viata ei.
vineri, 8 iulie 2022
Expoziția temporară „Monedă și costum. Reprezentări ale portului tradițional în numismatica modernă românească”
Banca Națională a României și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada iulie – septembrie 2022, expoziția temporară „Monedă și costum. Reprezentări ale portului tradițional în numismatica modernă românească”. Conceptul expozițional vizează reconstruirea, în mod simbolic, a universului rural românesc de la finalul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, înfățișându-l dintr-o dublă perspectivă: prin prisma elementelor civilizației tradiționale, respectiv prin modul în care acestea au fost reprezentate pe banncnotele emise de BNR de-a lungul timpului.
Vizitatorii pot admira peste 200 de obiecte din colecția Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”: costume populare, obiecte aparținând inventarului casnic (vase, mobilier, țesături, lăzi de zestre etc.) și agricol (unelte de diverse tipuri), precum și artefacte care au legătură directă cu latura spirituală a satului tradițional: troițe, icoane pe lemn, pristolnice etc.
În același timp, în cadrul expoziției pot fi admirate o parte din bancnotele românești aflate în circulație începând cu 1877 și până la jumătatea secolului al XX-lea, pe care pot fi observate reprezentări ale portului popular, precum și proiecte de bancnote având aceeași tematică, unele dintre ele semnate de importante nume ale artei naționale: Arthur Verona, Ion Theodorescu-Sion, Ary Murnu etc.
Totodată, este expusă și o parte din colecția de monede, românești și străine, montate în bijuterii (salbe, cercei, cingători, inele, broșe și brățări) care se află în patrimoniul Băncii Naționale a României. Astfel de podoabe, cu precădere salbele, au avut o arie largă de răspândire și au fost purtate în toate zonele țării, reprezentând atât un simbol al prestigiului social, cât și un mijloc de economisire inedit din perspectivă contemporană.
Expoziţia este deschisă până la sfârșitul lunii septembrie 2022 şi poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate gratuite pe care Muzeul BNR le organizează de luni până vineri, în urma unei programări prealabile.
luni, 4 iulie 2022
Semnal editorial: Elena Arcus-Jantovan-Moneda si circulatia monetara in Principatul Moldovei (1711-1859)
Semnalam aparitia volumului semnat de Elena Arcus-Jantovan-Moneda si circulatia monetara in Principatul Moldovei (1711-1859), in fapt teza de doctorat a autoarei sustinuta la Paris (la École normale supérieure - PSL) in 2020. Volumul este tiparit in seria "Tyragetia" a Muzeului National de Istorie a Moldovei.dr. Elena Arcus Jantovan este Cercetător științific coordonator la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
joi, 30 iunie 2022
ZILELE ȘTEFANIENE la Roman, Ediția I-a, 1-3 iulie 2022
Remarcam si interes expozitia de cartofilie a colectionarului nemtean ing. Viorel Nicolau, Ctitorii stefaniene in vechi carti postale romanesti si expozitia de medalistica a colectionarului bacauan prof. Vilica Munteanu, intitulata: Stefan ce Mare in medalistica romaneasca.