marți, 22 august 2023

100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo UN MAESTRU AL ANIMAȚIEI MONDIALE

100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo”
ION POPESCU-GOPO, UN MAESTRU AL ANIMAȚIEI MONDIALE

„Diavolul binefăcător al acestui nobil univers delicat și tonic, intercalat în forfota timpului și a existenței agitate, se cheamă cu numele pământesc de GOPO, celebru și căutat împrejurul planetei. Filmele acestui român, cu nume derivat din Popescu, a ridicat Popeștii noștri, luați până mai deunăzi în răspăr, până la prestigiul mondial” – Tudor Arghezi

Cu Ion Popescu-Gopo intrăm într-o împărăţie așezată sub semnul feericului, al basmului. Între aceste coordonate a operat artistul cu acronim transformat în corespondentul românesc al Oscarului. A rămas fidel opțiunilor sale în cursul întregii cariere, abaterile de la direcție fiind numai aparente. Sub ele vom recunoaște mereu aceeași înclinație spre fabulos, spre miracolul confecționat pe celuloid.
Filmele de desene animate au fost, însă, producţiile care i-au adus faima naţională şi recunoaşterea internaţională, fiind remarcabilă meditaţia asupra condiţiei umane exprimată prin împletirea unor idei originale, lirism şi umor.

Toate aceastea au fost prezentate prin intermediul „Omuleţului lui Gopo”, personajul definitoriu al creaţiei artistului, un umanoid nud cu o geometrie simplă – un oval cu un nas micuţ, iar ochişorii, două puncte negre, cu trei fire de păr pe vârful ovalului şi o perpetuă impresie că este neterminat – , care interpreta, însă, complet problemele lumii contemporane.

„Omuleţul său emblematic, eroul primei pelicule româneşti premiate cu un Palme d'or - Scurtă istorie -, l-a făcut pe criticul italian Giannalberto Bendazzi să vobescă despre revoluţia gopiană. Protagonistul acestui film a învins nu numai în competiţia de la Cannes, ci şi în lupta de a scoate animaţia din zodia zoomorfismului duios. Prin el se impunea, pe tărâmul artei, un nou protagonist: Omul.

Monetăria Statului a lansat pe piață produsul medalistic „100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo”, inclus în Programul Medalistic 2023.

Setul de colecție – compus din medalie, certificat de autenticitate personalizat și cutie de lemn – poate fi procurat de la magazinele instituției noastre, la prețul de 1.043 lei/set pentru medalia din argint și de 374 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
Material: Argint 999‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 125 grame
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 60 bucăți

- Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 40 bucăți

🛒 shop online 👉 www.romanianmint.ro
📌 Magazin FILARET - Strada Fabrica de Chibrituri Nr.30 sect, 5, Bucuresti
📌Magazin MIHALACHE - Bulevardul Ion Mihalache Nr.119, București 


___________________________________



vineri, 4 august 2023

Moneda: 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica

In conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 7 august 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei redă reprezentarea grafică a unei probleme de geometrie pe o foaie de matematică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Gheorghe Țițeica și anii între care a trăit acesta „1873” și „1939”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


marți, 25 iulie 2023

Expozitie MNIR: Leul de hartie: Inceputurile

 

 
O nouă microexpoziție - „Leul de hârtie: începuturile” va fi accesibilă publicului la Muzeul Național de Istorie a României, începând de vineri, 28 iulie 2023. Cu această ocazie, vor fi expuse o serie de piese unice, bilete ipotecare de 5, 10, 20, 50, 100 și 500 lei, precum și bancnote cu supratiparul BNR, piese circulate, specimene, precum și bancnote anulate prin perforare și aplicarea unor ștampile, toate din colecția muzeului.
La 29 noiembrie 2021, Banca Națională a României (BNR) anunța emisiunea unei replici pe suport de polimer, în 30.000 de exemplare, după prima bancnotă de 20 lei pusă în circulație în anul 1881. Deși aceasta a fost prima bancnotă emisă de instituția bancară românească, istoria leului de hârtie a început cu câțiva ani mai devreme.
Prin intermediul microexpoziției „Leul de hârtie: începuturile” vă propunem o incursiune în lumea biletelor ipotecare puse în circulație între 1878 și 1879 (ce purtau data emisiunii 12 iunie 1877) și a primelor emisiuni ale BNR (bilete ipotecare cu supratipar) puse în circulație în toamna anului 1880. Elementele acestora, în special desenul și filigranul, și-au pus amprenta asupra emisiunilor de bancnote românești timp de aproape 70 de ani, până în 1947.
Microexpoziția va putea fi vizitată în perioada 28 iulie – 10 septembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10ꓽ00 – 18ꓽ00.
Curatorii expoziției sunt Tudor Alexandru Martin și Marius Gabriel Neculae (MNIR).

Semnal editorial: Dorel Balaita-Jetoane si fise din trecutul orasului Bacau



Un volum despre istoriile din spatele jetoanelor, aceste autentice documente istorice. Cei care doresc sa achizitioneze volumul se pot adresa autorului pe contul acestuia de facebook.
 

luni, 17 iulie 2023

Revista de Cercetari Arheologice si Numismatice nr. 7/2021

 A aparut un nou numar, al VII-lea din anuarul Muzeului Municipiului Bucuresti, Revista de cercetari arheologice si numismatice. Incepind cu pagina 320 veti putea citi un material al subsemnatului despre jetoanele lui Emil Costinescu. Multumesc conducerii Muzeului Municipiului Bucuresti pentru sansa acordata!




 

 

vineri, 7 iulie 2023

BNR: 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 10 iulie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei prezintă o clachetă cinematografică și câteva role de film, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2023” și valoarea nominală „10 Lei”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Liviu Ciulei și inscripția ,,100 de ani de la nastere”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


 

marți, 27 iunie 2023

Drapelul Național, simbol al unității!

Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Primăria Municipiului Bârlad, în colaborare cu Cercul Militar și Societatea Numismatică Română, Secția Bârlad, au organizat o conferință intitulată „Parcursul Drapelului Național în istoria neamului românesc”.
Evenimentul a avut loc în sala mare a Cerculului Militar iar cu această ocazie a fost inaugurată și o expoziție de numismatică și de drapele din diferite perioade istorice menite a puncta parcursul Drapelului Național de la adoptare (1848) până în prezent. Au fost prezenți primarul Dumitru Boroș, viceprimarul Ana-Maria Vintilă, col. Mihai Calinciuc, din partea Garnizoanei Bârlad, consilieri locali și alții. Expozanți au fost Viorel Bolum (care a prezidat conferința și a făcut o scurtă trecere în revistă a evoluției Drapelului Național), prof. Vlad Giurcanu și Gheorghe Gîlcă.
„Alături de sigiliul și stema țării, Imnul Național și mai ales Ziua Națională a României, Drapelul reprezintă simbolul național sub care s-au jertfit ostașii nației noastre pentru libertate și unitate. Este de datoria oricărui român adevărat ca, an de an, la 26 iunie, să ne amintim acest lucru și să arborăm drapelul, așa cum facem de Ziua Națională. Vă mulțumim pentru această activitate menită a ne reaminti de ce poporul român, mândru și neînfricat, s-a reunit, din cele mai vechi timpuri, sub un crez numit drapel care și astăzi este valabil: Libertate, Dreptate, Frăție”, s-a adresat audienței primarul Dumitru Boroș.
Expoziția de la Cercul Militar dedicată Zilei Drapelului Național cuprinde sute de piese și va fi deschisă publicului larg toată săptămâna în curs.

(Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad)








 

vineri, 2 iunie 2023