miercuri, 17 mai 2023

Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150” la Iasi

Muzeul Unirii (Iași, str. Alexandru Lăpușneanu, nr. 14)
Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”: 18 mai - 30 iulie 2023
Vernisaj: joi, 18 mai 2023, ora 12.00

La împlinirea a 150 de ani de la moartea făuritorului României moderne, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Național al Bucovinei și Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, organizează expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”.

Vor fi prezentate atât obiecte personale ale domnitorului (verigheta lui Cuza, butonii de aur, bicornul și casca, ceasul și brelocul de aur), precum și obiecte care amintesc despre ceremonialul înmormântării sale (albumul de condoleanțe, voalul de doliu al Elenei Cuza, medalii comemorative, documente), dar și despre posteritatea sa (documente, medalii, litografii).

Vă invităm să vizitați această expoziție deschisă la Muzeul Unirii, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet)


 

Niciun comentariu: