Semnal editorial: Jetoane ale vechilor fabrici de zahar din Romania

 

Volumul a apărut la editura Pim din Iași și este cel de-al 6-lea dedicat jetoanelor românești scrise de Dorel Bălăiță. Având format academic, B5, volumul are 160 de pagini, ilustrat color și are câteva sute de note de subsol și o bibliografie bogată. Documente  istorice  autentice,  jetoanele  ascund  într-o  bucăţică  de  metal  o  întreagă  istorie  a  unei  întreprinderi,  a  unor  destine  umane  ori  a  unor  localităţi. Volumul este unul de arheologie industrială, (domeniu interdisciplinar complex, având ca arie  de  cercetare  dovezile  materiale  şi  imateriale  ale  modului  de  viaţă  şi  de producţie industrială, în evoluţia lor istorică), abordând istoria unei industrii, cea a zahărului, aproape dispărută din peisajul economic al României de astăzi, cercetată prin intermediul acestor izvoare istorice, jetoanele.

La câteva fabrici de zahăr din România (Sascut, Chitila, Mărășești, Roman, Bod, Danubiana Giurgiu, Buzău) autorul a identificat în colecţii particulare, existenţa unor jetoane, piese monetiforme cu valoare nominală, care s-au utilizat în relaţiile dintre angajator şi lucrători,  ca înlocuitor de monedă oficială, fie pentru plata unei părţi din remuneraţia cuvenită angajaţilor, fie pentru a putea beneficia de anumite avantaje din partea angajatorului. Similare unor monede, acestea puteau fi întrebuinţate la cantinele ce funcţionau în cadrul fabricilor respective pentru plata alimentelor achiziţionate sau, în cazul fabricii Bod, pentru primirea cotei de lapte de la ferma de vaci. În prima situaţie, sistemul nu era întotdeauna agreat de angajaţi, presa vremii relatând acest fapt.

În 1914, ziarul Viitorul publica un material despre “sistemul spoliator al  fiselor” din cadrul fabricii de zahăr de la Roman dar şi din celelalte fabrici de zahăr. “Muncitorii din fabricile de zahăr sunt exploatați în chip scandalos prin sistemul fiselor. Acest sistem, detestat de toată lumea și oprit de lege, este totuși practicat de fabrica de la Roman. Asupra fiselor, contabilul încă seacă de la cantină o remiză de cinci la sută. În schimbul fiselor, lucrătorul primește marfă proastă și scumpă. Cînd vreun lucrător, aflat în nevoe, ar vroi să schimbe fisele în bani, atunci perde între 20 pînă la 30 la sută din valoarea lor. Fabricile noastre de zahăr- fapt recunoscut de toată lumea din țară și din străinătate-se bucură de cel mai odios monopol legal, care se va transforma în trust de cea mai americană speță, dacă nu se vor lua măsuri dictate de împrejurări. Societatea generală de fabrici și rafinerii de zahăr, care posedă fabricile din Roman și Sascut, va înființa în curând încă una în Teleorman, care va absorbi fabrica de la Mărășești. Așa că această din urmă fabrică va înceta de a mai funcționa după campania anului curent. În noua întreprindere vor fi interesați și acționarii fabricilor de la Chitila și Ripiceni. Odată acest proect realizat, trustul va fi desăvîrșit și ajuns în toată mierea lui de spoliațiune”.

Ştirea este reluată în acleși an şi de ziarul Universul care publica  un articol despre trustul fabricanţilor de zahăr, intitulat “Anchetele noastre. Un trust sălbatic. Fabricanţii de zahăr” precizând următoarele: “...dar aceste fabrici mai speculează şi în alt chip pe lucrătorii lor. Ele au introdus un sistem monetar propriu al lor şi interzis de stat: sistemul fiselor la cantină. Acest sistem se practică mai ales la fabrica de zahăr din Roman. Contabilul acordă lucrătorilor împrumuturi de fise pentru că ştie că are 5 la sută dela cantină, iar când lucrătorul vrea să prefacă fisele în bani, el trebuie să piardă între 20 - 30 la sută”.

            După o scurtă istorie a producerii zahărului în lume şi o succintă istorie a fabricării zahărului în ţara noastră, volumul prezintă aceste fise (cele care sunt cunoscute până acum), care au dat atâtea bătăi de cap lucrătorilor şi care au contribuit la rotunjirea veniturilor emitenţilor, dar şi câte un scurt istoric al fabricii de zahăr în cadrul cărora s-au întrebuinţat. Cu  două excepţii, toate jetoanele au avut roluri similare, înlocuitori de monedă măruntă şi au fost utilizate în scopul prezentat mai sus. Prima excepţie o reprezintă jetoanele de la ferma de vaci de la fabrica de zahăr Bod, care permiteau primirea în schimbul lor a raţiei zilnice de lapte în mod gratuit. A doua excepţie o reprezintă marca de scule triunghiulară de la fabrica de zahăr din Buzău şi în schimbul căreia lucrătorul primea sculele necesare desfăşurării activităţii zilnice. Am prezentat şi această marcă de scule deoarece a început să se regăsească în colecţii şi prin faptul că este personalizată este o mărturie a existenţei fabricii de zahăr de la Buzău dispărută între timp din peisajul industrial al României.

            Volumul este completat de o addenda conţinând, pentru prima dată, o bibliografie generală având ca subiect jetoanele româneşti.

Fărâme de suflet românesc, expoziţie de cruci de mână şi pristolnice la Slanic Moldova

 Pe 30 august incepand cu ora 10.30 va invit la Complexul Panoramic din Slanic Moldova  sa vizitati expozitia de cruci de mânā si pecetare deschisa in cadrul Simpozionului "Pe urmele pasilor lui Ion Creanga la Slanic Moldova". 

 

 Este o invitaţie la o călătorie în apropierea sufletului veşnic al ţăranului român de altădată prin intermediul  a 40 de cruci de mână şi pristolnice readuse la lumină, cu ajutorul tehnicii crestării lemnului, de către un inginer chimist îndrăgostit de arta populară românească. Sunt obiecte cruciforme inspirate din creaţiile meşterilor populari, a meşterilor cruceri, din întreg teritoriul românesc, obiecte care l-au însoţit pe român în întreaga sa existenţă şi l-au ajutat să se apropie de Dumnezeu.

Expoziţia este un omagiu adus preotului Ion Creanga dar si un omagiu adus talentului şi imaginaţiei meşterului popular anonim plin de ingeniozitate şi credinţă în Dumnezeu, care a creat astfel de obiecte de cult într-o diversitate atât de mare, care au ca simbol Crucea. Aceste obiecte, care îmbină sacrul cu istoria şi etnografia, sunt mărturii ale spiritualităţii româneşti genial exprimate în lemn cu ajutorul tehnicii crestării.

Crucea este semnul mereu dătător de speranţă într-o lume mai bună, în viaţa veşnică şi de biruinţă, în luptele duse împotriva invadatorilor şi a raului în orice formă. Crucea este punte spre înviere şi poartă spre rai, semn de mântuire şi de viaţă veşnică. Crucea este lumină şi binecuvintare pentru mântuire, este semnul credinţei noastre în Isus Hristos.

Aceste obiecte sunt un filon de creativitate, de genialitate transmis nouă de înaintaşi. Sunt părti din sufletul străbunilor noştri păstrate în aceste obiecte de cult.

Pecetarele şi crucile de mână pot deveni unul din brandurile de tip cultural de rezistenţă, cu care România s-ar putea mândri.

Expoziţia îşi propune să ne rupă pentru câteva clipe de tumultul lumii contemporane care îşi uită tot mai mult rădăcinile încercând să imite obiceiuri/tradiţii străine nouă.

Semnal editorial: Jetoane de inchisoare

Volumul este apărut la editura Pim din Iaşi, în format B5, are 184 pagini, ilustrat color (156 imagini) şi cu o bogată bibliografie (peste 450 de trimiteri bibliografice).

La începutul secolului XX la închisorile centrale de pe teritoriul regatului României erau în circulaţie nişte înlocuitori de monedă oficială, obiecte monetiforme cu valoare nominală, fise sau fişe cum erau denumite în documentele vremii, sau jetoane de închisoare aşa cum le considerăm noi astăzi. Acestea erau un fel de recompensă pe care o primeau deţinuţii cu un comportament regulamentar în contul muncii depuse în atelierele aparţinând închisorii sau la diverse activităţi ori lucrări particulare remunerate şi desfăşurate în interiorul sau exteriorul închisorii.

Pentru a-şi uşura traiul din detenţie, o parte din remuneraţia primită de deţinuţi pentru munca desfăşurată era distribuită sub forma acestor pseudomonede. Acestea puteau fi întrebuinţate în cadrul unor cantine ce existau în incinta închisorilor, (şi a căror activitate era clar reglemnetată de Direcţia Generală a Închisorilor), şi de unde condamnaţii îşi puteau procura alimente sau diverse obiecte de îmbrăcăminte ori igienă, „îndulcindu-şi”, aşa cum plastic se exprima legiuitorul, traiul din detenţie.

      Periodic, Direcţia Generală a Închisorilor organiza licitaţii de închiriere a cantinelor din cadrul închisorilor.  În anunţurile de închiriere publicate în Monitorul Oficial se făcea precizarea că „Plata articolelor luate dela cantină de deţinuţi se va face prin fişe care se vor retrage achitându-se de direcţia închisorii, la mijlocul şi sfârşitul lunei; vinderea pe datorie este interzisă”.  

      Cu o singură exceptie, (jetonul de la închisoarea Aiud din 1937), astfel de jetoane sunt cunoscute doar de la închisorile centrale din vechiul regat. În 1930, erau funcţiune 23 de închisori centrale, iar dintre acestea 13 erau pe teritoriul fostelor Principate Române.  De la 10 închisori centrale sunt cunoscute astfel de jetoane (Bucovăţ, Craiova, Galaţi, Iaşi, Margineni, Mislea, Ocnele Mari, Slanic Prahova, Tg. Ocna, Vacareşti), la care se adaugă închisoarea Pângăraţi, desfiinţată în 1915 şi închisoarea Jilava, înfiinţată în 1907 şi transformată imediat în închisoare militară până în 1948. De la trei închisori centrale, Constanţa, Doftana şi Focşani nu

s-au descoperit astfel de jetoane. Există o probabilitate destul de mare ca şi aceste închisori să fi avut în uz jetoane dar ele rămân încă necunoscute nouă. Faptul că, astfel de jetoane au fost identificate doar la închisorile centrale de pe teritoriului fostelor Principate Române ne face să credem că aceste piese metalice cu valoare nominală, înlocuitori de monedă oficială, au fost puse în circulaţie locală undeva înainte de primul război mondial, probabil la sfârşitul secolului XIX sau chiar la începutul secolului XX, şi au fost în uz până în 1927, dată de la care nu mai întâlnim în anunţurile de organizare a licitaţiilor pentru închirierea cantinelor închisorilor precizarea că vânzarea alimentelor către deţinuţi se face pe bază de „fişe”.

Volumul cuprinde prezentarea acestor jetoane, (cu descrierea lor şi imagini ale acestora), provenite de la închisorile centrale, cu publicarea unor date istorice despre înfiinţarea şi evoluţia penitenciarelor respective, la care se adaugă două emisiuni ale Serviciului Închisorilor nepersonalizate cu numele vreunei închisori. Credem că acestea din urmă au fost piese emise cu intenţia de a fi utilizate la orice închisoare. Un caz aparte îl reprezintă jetonul emis în 1937 şi utilizat în cadrul celui mai mare penitenciar din Transilvania, cel de la Aiud. Este cunoscut un singur exemplar. Acesta diferă de celelalte jetoane utilizate la închisorile centrale.

      În privinţa valorilor nominale de pe jetoanele de la închisorile centrale prezentate în acest volum au fost identificate următoarele şase valori nominale: 5, 10, 20 şi 50 (reprezentând “Bani”, chiar dacă nu este trecută moneda pe piese) şi 1 Leu şi 2 Lei. Toate piesele sunt din alamă şi au acelaşi diametru, 22mm, şi acelaşi gravor, Carniol Fiul.  De la nici o închisoare nu se cunoaşte setul complet de 6 piese, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu au existat. Faptul că aceste pseudomonede nu au stârnit interesul numismaţilor profesionişti multă vreme a făcut să nu fie colecţionate pierzindu-se în noianul timpului. În plus, tirajul acestor fise nu se compară cu cel al monedelor propriu-zise, fiind foarte redus, presupunem că sub 1000-1500 de exemplare de închisoare, în cel mai bun caz. Singurul jeton de la închisoarea Jilava are valoarea nominală exprimată în „zile de muncă”, respectiv „o zi de muncă grea”, fiind o forma de contabilizare a activităţii desfăşurate de deţinuţi.

În privinţa emisiunilor Serviciului Închisorilor sunt identificate două valori nominale, de 5 Bani şi de 10 Bani, iar rolul acestor fise era identic cu cel al jetoanelor de la închisorile centrale. Nu excludem posibilitatea de a exista şi alte valori nominale ale acestor jetoane.

            Aducem mulţumiri colecţionarilor care ne-au sprijint în documentarea acestui volum: Daniel Tătaru, Cătălin Grigoraş, Raoul Şeptilici, Laurenţiu Popescu, Alin Bocăeţi, Mihai Ceucă.

            Un pios omagiu aducem memoriei celui care a fost Eugen Nicolae, (directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București), cel care la Simpozionul „Cercetări Arheologice şi Numismatice” din 18-20 septembrie 2024, ne-a apreciat activitatea şi ne-a încurajat să continuăm cercetările în acest domeniu.

coperta 4: