Se afișează postările cu eticheta Ionica Bandrabur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ionica Bandrabur. Afișați toate postările

luni, 12 ianuarie 2026

Radacinile cerului, expozitie la Slanic Moldova

 

 De Ziua Culturii Nationale voi fi prezent la Complexul Panoramic din Slanic Moldova cu o expozitie de cruci de mână denumita "Rădăcinile cerului". 

Primăria Slănic-Moldova, în parteneriat cu Asociația Prietenii Slănicului, are bucuria de a vă invita la Festivalul Internațional de Creație Literară ,,Freamăt de codru și ape", eveniment organizat cu prilejul 🇷🇴 Zilei Culturii Naționale.
🇷🇴 Pe parcursul celor două zile se vor desfășura manifestări culturale de înaltă ținută, precum:
* Simpozionul „Dor de Eminescu”
* Gala Concursului „Freamăt de Codru și Ape”
* Simpozionul „Generații în dialog cu poezia”,
evenimente ce vor avea loc în perioada 17-18 ianuarie 2026, în Sala „Amfiteatru” a Complexului Panoramic din Slănic-Moldova, conform următorului program:

 
🔹 Prima zi, 17 ianuarie 2026 - ORA 14.00
📚 Simpozion „Dor de Eminescu”
📌 COMUNICĂRI:
● Prof. univ. dr. Ștefan Munteanu - „Mihai Cimpoi, despre drumul eminescian către ființă”
● Dr. Brîndușa Ilie, muzeograf - „Eminescu, uvrier în fabrica de fraze a presei”
● Prof. univ. dr. Pompiliu Comșa - „Eminescu și gălățenii”
● Conf. univ. dr. Ioan Dănilă - „Un veac și jumătate de la trecerea regizorului școlar Mihai Eminescu prin Lipova Bacăului”
● Prof. dr. Mihai Botez-Stîncaru - „Eminescu - preocupări științifice (economie, politică și drept)”
● Petre Isachi, critic literar - „Întrebările omului eminescian”
● Ioan Culiță Ușurelu, director al Festivalului Internațional de Creație „Vrancea literară” - „Laudă cărții”
● Viorel Dinescu - „Lecția lui Eminescu”
● Prof. Petre Colăcel - „Efecte stilistice în prozodia eminesciană”
● Alexandru Dumitru, poet - „Mihai Eminescu în viziunea unor scriitori”
👑 Festivitatea de premiere a Concursului de Creație Literară „Freamăt de Codru și Ape”, ediția a IV-a.
📌 Momente artistice:
Ion Crețeanu, Aliona Leșanu, Geta Lipovanciuc, Constantin Chirilă
📌 Recitaluri poetice: Nicu Cireașă, Dumitru Pantelemon
📌 Expoziție de pictură: Ionica Bandrabur, Tinca Tamaș, Doina Boacșă, Maria Ungurean, Neculai Grădinaru
📌 Expoziție de cruci de mână: „Rădăcinile cerului” - meșter crucer Dorel Bălăiță
📌 Alocuțiuni: Dumitru Brăneanu - președinte USR, prof. dr. Emilia Boghiu, prof. Petcu Mircea Marcel, Firiță Carp, Antoaneta Crudu, Dănuț Voicu, Petru Nica – scriitor
📌 „Procesul-verbal” - cu maestrul Ion Moise
🔹 A doua zi, 18 ianuarie 2026
ORA 10.00
📚 Simpozion „Generații în dialog cu poezia”
📌 COMUNICĂRI:
● Prof. dr. Gabriela Gîrmacea - „Splendorile limbajului eminescian”
● Jurnalistul Romulus Dan Busnea - „Mihai Eminescu, simbol al identității și demnității nației române”
📌 Lansări și prezentări de carte ale câștigătorilor Concursului de Creație Literară „Freamăt de Codru și Ape”, ediția a III-a - 2025
● Prof. Adina Mitroiu va prezenta Antologia Festivalului Internațional de Creație Literară „Freamăt de Codru și Ape”, ediția a III-a - 2025
● Dna Dorina Stoica va prezenta volumul de versuri „Îmi plânge visul”, autor Nadia-Corina Căpriță
● Dl. Firiță Carp va prezenta volumul de versuri „Anotimpurile sufletului”, autor Tinca Tamaș
📌 Recitaluri de muzică și poezie, susținute de poeții invitați și de elevi de pe Valea Slănicului, Valea Trotușului, precum și din alte zone.
📌 „Procesul-verbal” - cu maestrul Ion Moise

joi, 21 august 2025

Fărâme de suflet românesc, expoziţie de cruci de mână şi pristolnice la Slanic Moldova

 Pe 30 august incepand cu ora 10.30 va invit la Complexul Panoramic din Slanic Moldova  sa vizitati expozitia de cruci de mânā si pecetare deschisa in cadrul Simpozionului "Pe urmele pasilor lui Ion Creanga la Slanic Moldova". 

 

 Este o invitaţie la o călătorie în apropierea sufletului veşnic al ţăranului român de altădată prin intermediul  a 40 de cruci de mână şi pristolnice readuse la lumină, cu ajutorul tehnicii crestării lemnului, de către un inginer chimist îndrăgostit de arta populară românească. Sunt obiecte cruciforme inspirate din creaţiile meşterilor populari, a meşterilor cruceri, din întreg teritoriul românesc, obiecte care l-au însoţit pe român în întreaga sa existenţă şi l-au ajutat să se apropie de Dumnezeu.

Expoziţia este un omagiu adus preotului Ion Creanga dar si un omagiu adus talentului şi imaginaţiei meşterului popular anonim plin de ingeniozitate şi credinţă în Dumnezeu, care a creat astfel de obiecte de cult într-o diversitate atât de mare, care au ca simbol Crucea. Aceste obiecte, care îmbină sacrul cu istoria şi etnografia, sunt mărturii ale spiritualităţii româneşti genial exprimate în lemn cu ajutorul tehnicii crestării.

Crucea este semnul mereu dătător de speranţă într-o lume mai bună, în viaţa veşnică şi de biruinţă, în luptele duse împotriva invadatorilor şi a raului în orice formă. Crucea este punte spre înviere şi poartă spre rai, semn de mântuire şi de viaţă veşnică. Crucea este lumină şi binecuvintare pentru mântuire, este semnul credinţei noastre în Isus Hristos.

Aceste obiecte sunt un filon de creativitate, de genialitate transmis nouă de înaintaşi. Sunt părti din sufletul străbunilor noştri păstrate în aceste obiecte de cult.

Pecetarele şi crucile de mână pot deveni unul din brandurile de tip cultural de rezistenţă, cu care România s-ar putea mândri.

Expoziţia îşi propune să ne rupă pentru câteva clipe de tumultul lumii contemporane care îşi uită tot mai mult rădăcinile încercând să imite obiceiuri/tradiţii străine nouă.