luni, 22 octombrie 2018

UN JETON DE BERĂRIE. Pagini din istoria industriei de bere din Siret


Oraşul Siret a deţinut una dintre cele mai vechi fabrici de bere din Bucovina. Fabrica de bere a fost  fondată  în  anul  1795  de Menard Beill. Din 1908 până în 1919 ia numele de  „Lagerbierbrauerei Julius Beill”. Din 1919 şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial fabrica va funcţiona sub numele „Prima Fabrică Bucovineană de bere, Julius Beill”. Un jeton este unul dintre puţinele lucruri care mai amintesc de această fabrica de bere. Jetonul are inscripţii în limba germană şi presupunem că a fost emis în 1908. A fost utilizat până în 1914 când începe primul război mondial iar viaţa economico-socială a localităţii a fost puternic afectată. Mai multe despre acest jeton si despre fabrica de bere din Siret puteti citi in anuarul Suceava al Muzeului Bucovinei, recent aparut, intr-un articol al subsemnatului sau puteti lectura direct materialul pe:






Targul colectionarilor la Deva


vineri, 19 octombrie 2018

Jeton emis de negustorul băcăuan Costache Paloșanu

 Numele negustorului Paloșanu a fost dat în Bacău podului din zona în care se afla băcănia lui și este purtat și astăzi, neoficial, .. continuarea pe .https://donedelaeconomic.blogspot.com/2018/10/jeton-emis-de-negustorul-bacauan.htmlBacăul economic:   
sau mai in amanunt  in Carpica XLVII-2018-anuarul Complexului muzeal "Iulian Antonescu" din Bacau.

joi, 18 octombrie 2018

Medalia Cerbul carpatin

Cerbul carpatin înnobilează cu prezența sa pădurile noastre „Că el îşi întrece/Cu coarnele lui/Fala bradului!”, spune balada.
Cerbul simbolizează arhetipul mistic al naturii, în starea ei naturală, primordială și însumează numeroase calități propice trăind în desișul codrului; el este un animal puternic și sacru, care inspiră vitalitate şi prosperitate.
În folclorul românesc, fascinația și renumele acestui animal legendar sunt asigurate prin calitățile remarcabile cu care este înzestrat. Un cerb mare aduce copii unui pădurar înapoi acasă, duși și rătăciți de vântoaice prin pădure. Tot cerbul îl ajută pe Făt-Frumos să o salveze pe fata împăratului de balaur și să o aducă la curte, așezată într-un leagăn împletit din fire de mătase și prins între coarnele cerbului. Într-un alt basm, doi cerbi cu coarne de aur sunt înhămați la carul împletit din lujeri și flori al Zânei celei Bune a Pădurilor.

Noul produs medalistic al Monetăriei Statului - compus din medalie, pliant și mapă de prezentare - este dedicat cerbilor noștri carpatini, acestor mărețe podoabe ale naturii și poate fi achiziționat de la sediul central sau de la magazinele Monetăriei la următoarele prețuri: 770 lei/ bucată – pentru medalia din argint și 230lei/ bucată – pentru medalia din aliaj de cupru.
Date tehnice:
✔️ Aliaj: Argint 925‰
Diametru: 60 mm
Greutate: 185 grame
Calitate: patinată
Tiraj fix: 40 bucăți

✔️ Aliaj: Cupru
Diametru: 60 mm
Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți


vineri, 12 octombrie 2018

Medalie: Zborul Unirii

Transilvania a fost a treia provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României.

Cu toate că unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Satmarului si Maramureșului cu România a fost decisă la 1 Decembrie 1918, Monetăria Statului a considerat absolut firesc să emită un produs medalistic distinct, dedicat unirii Transilvaniei cu România, prin aceasta dorind să celebreze acest eveniment istoric semnificativ care a condus la împlinirea idealului de veacuri a poporului român.

În același timp, dorim să aducem un omagiu misiunii aviatice istorice din 23 noiembrie 2018 – „Zborul Marii Uniri”. Avionul pilotat de echipajul Niculescu – Precup a transportat, de la Bacău la Blaj, „documentele unirii” printre care scrisoarea primului ministru Ion I.C. Brătianu către conducerea Consiliului Naţional Român Central.

Cu titlul ”Prima solie”, ziarul blăjean Unirea scria: ”Din Ţara Românească ne-a sosit azi la ora 1 d.d. locotenentul pilot Niculescu din Armata română şi căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăştiind apelul pentru Blaj. Dânşii au plecat de la Bacău şi au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat în toate părţile, aclamând aeroplanul cu culorile româneşti. După câteva virajuri peste oraş, aeroplanul a aterizat pe Câmpul Libertăţii. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheaţă, zăpadă şi tină, ca să se strângă mâna fraţilor ce ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpaţii prin zăpada de peste 2 m şi că vin să ne îmbrăţişeze cu dragoste de fraţi şi să anunţe locuitorilor străini de pe plaiurile româneşti că vin în numele păcii şi a libertăţii tuturor neamurilor”.

Produsul medalistic aniversar „Unirea Transilvaniei cu România și aniversarea a 100 de ani de la Zborul Unirii” este format din medalie, broșură și cutie de prezentare.

Vă invităm la sediul central sau la magazinele Monetăriei pentru a achiziționa acest produs unic, emis într-un tiraj fix de 200 bucăți, la prețul de 250 lei/ bucată (TVA inclus).

Medalia prezintă următoarele caracteristicile tehnice:

Aliaj: Argint 925‰
Diametru: 37 mm
Greutate: 22 grame
Calitate: proof


Aversul medaliei prezintă metaforic aparatul de zbor Farman 40, în mijloc având un stilou cu o peniță, care traversează un masiv muntos între Bacău și Blaj la – 40°C, în misiunea istorică din 23 noiembrie 1918.

Reversul înfățișează, printr-un joc de trei puzzle-uri îmbinate, cele trei provincii românești: Țara Românească, Moldova și Transilvania, pe care sunt așezate trei artefacte descoperite pe teritoriul geto-dac, reprezentări care trimit la simbolurile animaliere naționale: acvila, bourul și leul.



Moneda dedicata implinirii a 175 de ani de la nașterea reginei Elisabeta a României


În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 15 octombrie 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 175 de ani de la nașterea reginei Elisabeta a României.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • metal: aur;
  • valoare nominală: 100 lei;
  • titlu: 900‰;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 21 mm;
  • greutate: 6,452 g;
  • calitate: proof;
  • cant: zimțat.
Aversul monedei o prezintă pe regina Elisabeta a României în mai multe ipostaze ale vieții și activității sale, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2018”, stema României și valoarea nominală „100 LEI”.
Reversul monedei redă portretul și monograma reginei Elisabeta a României și inscripția circulară „REGINA ELISABETA A ROMANIEI 175 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 250 monede din aur.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare este de 1.570,00 lei.
Monedele din aur cu tema 175 de ani de la nașterea reginei Elisabeta a României au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 11 octombrie 2018

Targul colectionarilor la Alexandria

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează sâmbătă, 13 octombrie 2018, între orele 10.00 – 16.00, a VI-a ediţie a Târgului Colecţionarilor.
Manifestarea se înscrie în cadrul Proiectului expoziţional „ Octombrie - luna colecţionarului”.
Evenimentul se va desfăşura în curtea instituţiei.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi, locuitori din Alexandria, din judeţul Teleorman sau din ţară.
Târgul Colecţionarilor este un loc care favorizează comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii vor putea face schimb şi de idei şi de obiecte iar cei interesaţi vor putea vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea şi diversificarea colecţiilor.
Toţi participanţii la eveniment vor putea vizita, în mod gratuit, expoziţia “Colecţii şi Colecţionari”, ajunsă la a VII-a ediţie.

marți, 2 octombrie 2018

CONGRES INTERNAŢIONAL de NUMISMATICĂ la Brasov

In perioada 11-14 octombrie la Brasov va avea loc cel de al XXXV-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE NUMISMATICĂ - si al IV-lea CONGRES INTERNAŢIONAL de NUMISMATICĂ din ROMÂNIA denumit „100 de ani de la MAREA UNIRE de la ALBA IULIA din 1 DECEMBRIE 1918“










luni, 1 octombrie 2018

Simpozion National de Numismatica la Cercul Militar National

In perioada 8-10 octombrie la Cercul Militar National din Bucuresti va avea loc cel de-al IV-lea Simpozion National de Numismatica organizat de Clubul Numismatic ”Mihai Eminescu” din cadrul Cercului Militar Naţional, manifestare dedicata Centenarului Marii Uniri.
Programul va include vernisarea unei expoziţii numismatice dedicateCentenarului Marii Uniri, o sesiune de comunicări ştiinţifice, discuţii libere pe temede interes comun în domeniul culturii şi patrimoniului naţional, precum şi o vizitădocumentară la Muzeul Recordurilor Româneşti şi Muzeul „George Severeanu” din Bucureşti, deţinătorul uneia dintre cele mai valoroase colecţii numismatice din România. Lucrările se vor desfăşura în sala Ştefan cel Mare a Palatului Cercului Militar
Naţional.
Voi fi prezent la aceasta  intilnire a pasionatilor de numismatica. In cadrul sesiunii voi prezenta un material despre Jetoanele Cooperativei Forestiere "Albina" din Tarcau.
În 1938, societatea “Albina” furniza cherestea de rezonanţă pentru armata germană, pentru anumite componente ale fuselajului avioanelor de bombardament în picaj Stukas.

Pontica 2018

 Setiunea Numismatica va avea urmatorul program:


joi, 27 septembrie 2018

Colectii si colectionari la Alexandria

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează vineri, 28 septembrie 2018, ora 11.00, deschiderea celei de-a VII-a ediţii a expoziţiei temporare „Colecţii şi colecţionari”, ce se desfăşoară în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie, Luna Colecţionarului”.
La ediţia curentă participă 27 expozanţi din Alexandria şi alte localităţi (Bucureşti, Pietroşani-Argeş). Dintre aceştia, 2 expozanţi sunt elevi iar ceilalţi 25 sunt oameni cu diferite profesii şi vârste. De remarcat faptul că 6 dintre colecţionari au participat la toate ediţiile de până acum, iar la actuala ediţie un număr de 9 colecţionari participă pentru prima dată.
Vor fi etalate colecţii variate de numismatică, medalistică, insignografie, filatelie, cartofilie, fotografii, aparate de fotografiat, benzi desenate, etichete , capace şi cutii de bere, sticle cu vin, etichete de fructe şi legume, etichete de produse lactate, rigle, degetare, recipiente farmaceutice, machete de automobile. Fără a face o ierarhizare de natură valorică a exponatelor, se remarcă unele deosebite prin raritatea, componenţa sau prin modul în care au fost constituite în colecţii: „Monede emise în timpul Primul Război Mondial în România şi în lume (1914-1918)”, „Aparate de fotografiat”, „Degetare”, sau exponatul filatelic intitulat „Din istoria cuceririi spaţiului cosmic”.
Scopul acestei expoziţii este nu numai acela de a reuni, aşa cum şi titlul indică, pe colecţionari şi colecţiile lor, ci şi de a adresa o invitaţie tuturor celor interesaţi de acest inepuizabil şi fascinant domeniu. Ca şi ediţiile precedente şi această a VII-a ediţie a expoziţiei „Colecţii şi Colecţionari” se doreşte a fi o invitaţie adresată mai ales celor tineri, de a încerca constituirea unei colecţii.
Îmbucurător este faptul că şi la această ediţie participă, cu exponate şi elevi aflaţi la a patra sau a cincia prezenţă.
Expoziţia va rămâne deschisă la dispoziţia publicului vizitator până la data de 26 octombrie 2018.
Totodată, reamintim tuturor celor interesaţi faptul că sâmbătă, 13 octombrie a.c., între orele 10.00-16.00 se va desfăşura la Muzeul Judeţean Teleorman o nouă ediţie a „Târgului Colecţionarilor”.

luni, 24 septembrie 2018

Targ de antichitati la Muzeul Taranului Roman

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă începând de vineri, 28 până duminică, 30 septembrie 2018, între orele 10 și 18, la Târgul de antichități, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremi care încep cu a fost odată ca niciodată”.
Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.
În cadrul Târgului de antichități de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:
  • piese de costum țărănesc,
  • țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
  • icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
  • mobilier crestat, pictat – lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
  • ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
  • furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
  • felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
  • publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…
De asemenea,  publicul este îmbiatcu prăjituri, cozonaci și miere. Nu vor lipsi nici plantele de leac.
Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).