Volumul a apărut la editura Pim din Iași și este cel de-al 6-lea dedicat jetoanelor românești scrise de Dorel Bălăiță. Având format academic, B5, volumul are 160 de pagini, ilustrat color și are câteva sute de note de subsol și o bibliografie bogată. Documente istorice autentice, jetoanele ascund într-o bucăţică de metal o întreagă istorie a unei întreprinderi, a unor destine umane ori a unor localităţi. Volumul este unul de arheologie industrială, (domeniu interdisciplinar complex, având ca arie de cercetare dovezile materiale şi imateriale ale modului de viaţă şi de producţie industrială, în evoluţia lor istorică), abordând istoria unei industrii, cea a zahărului, aproape dispărută din peisajul economic al României de astăzi, cercetată prin intermediul acestor izvoare istorice, jetoanele.
La câteva fabrici de zahăr din România (Sascut, Chitila, Mărășești, Roman, Bod, Danubiana Giurgiu, Buzău) autorul a identificat în colecţii particulare, existenţa unor jetoane, piese monetiforme cu valoare nominală, care s-au utilizat în relaţiile dintre angajator şi lucrători, ca înlocuitor de monedă oficială, fie pentru plata unei părţi din remuneraţia cuvenită angajaţilor, fie pentru a putea beneficia de anumite avantaje din partea angajatorului. Similare unor monede, acestea puteau fi întrebuinţate la cantinele ce funcţionau în cadrul fabricilor respective pentru plata alimentelor achiziţionate sau, în cazul fabricii Bod, pentru primirea cotei de lapte de la ferma de vaci. În prima situaţie, sistemul nu era întotdeauna agreat de angajaţi, presa vremii relatând acest fapt.
În 1914, ziarul Viitorul publica un material despre “sistemul spoliator al fiselor” din cadrul fabricii de zahăr de la Roman dar şi din celelalte fabrici de zahăr. “Muncitorii din fabricile de zahăr sunt exploatați în chip scandalos prin sistemul fiselor. Acest sistem, detestat de toată lumea și oprit de lege, este totuși practicat de fabrica de la Roman. Asupra fiselor, contabilul încă seacă de la cantină o remiză de cinci la sută. În schimbul fiselor, lucrătorul primește marfă proastă și scumpă. Cînd vreun lucrător, aflat în nevoe, ar vroi să schimbe fisele în bani, atunci perde între 20 pînă la 30 la sută din valoarea lor. Fabricile noastre de zahăr- fapt recunoscut de toată lumea din țară și din străinătate-se bucură de cel mai odios monopol legal, care se va transforma în trust de cea mai americană speță, dacă nu se vor lua măsuri dictate de împrejurări. Societatea generală de fabrici și rafinerii de zahăr, care posedă fabricile din Roman și Sascut, va înființa în curând încă una în Teleorman, care va absorbi fabrica de la Mărășești. Așa că această din urmă fabrică va înceta de a mai funcționa după campania anului curent. În noua întreprindere vor fi interesați și acționarii fabricilor de la Chitila și Ripiceni. Odată acest proect realizat, trustul va fi desăvîrșit și ajuns în toată mierea lui de spoliațiune”.
Ştirea este reluată în acleși an şi de ziarul Universul care publica un articol despre trustul fabricanţilor de zahăr, intitulat “Anchetele noastre. Un trust sălbatic. Fabricanţii de zahăr” precizând următoarele: “...dar aceste fabrici mai speculează şi în alt chip pe lucrătorii lor. Ele au introdus un sistem monetar propriu al lor şi interzis de stat: sistemul fiselor la cantină. Acest sistem se practică mai ales la fabrica de zahăr din Roman. Contabilul acordă lucrătorilor împrumuturi de fise pentru că ştie că are 5 la sută dela cantină, iar când lucrătorul vrea să prefacă fisele în bani, el trebuie să piardă între 20 - 30 la sută”.
După o scurtă istorie a producerii zahărului în lume şi o succintă istorie a fabricării zahărului în ţara noastră, volumul prezintă aceste fise (cele care sunt cunoscute până acum), care au dat atâtea bătăi de cap lucrătorilor şi care au contribuit la rotunjirea veniturilor emitenţilor, dar şi câte un scurt istoric al fabricii de zahăr în cadrul cărora s-au întrebuinţat. Cu două excepţii, toate jetoanele au avut roluri similare, înlocuitori de monedă măruntă şi au fost utilizate în scopul prezentat mai sus. Prima excepţie o reprezintă jetoanele de la ferma de vaci de la fabrica de zahăr Bod, care permiteau primirea în schimbul lor a raţiei zilnice de lapte în mod gratuit. A doua excepţie o reprezintă marca de scule triunghiulară de la fabrica de zahăr din Buzău şi în schimbul căreia lucrătorul primea sculele necesare desfăşurării activităţii zilnice. Am prezentat şi această marcă de scule deoarece a început să se regăsească în colecţii şi prin faptul că este personalizată este o mărturie a existenţei fabricii de zahăr de la Buzău dispărută între timp din peisajul industrial al României.
Volumul este completat de o addenda conţinând, pentru prima dată, o bibliografie generală având ca subiect jetoanele româneşti.
