vineri, 7 iulie 2023

BNR: 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 10 iulie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei prezintă o clachetă cinematografică și câteva role de film, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2023” și valoarea nominală „10 Lei”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Liviu Ciulei și inscripția ,,100 de ani de la nastere”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


 

marți, 27 iunie 2023

Drapelul Național, simbol al unității!

Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Primăria Municipiului Bârlad, în colaborare cu Cercul Militar și Societatea Numismatică Română, Secția Bârlad, au organizat o conferință intitulată „Parcursul Drapelului Național în istoria neamului românesc”.
Evenimentul a avut loc în sala mare a Cerculului Militar iar cu această ocazie a fost inaugurată și o expoziție de numismatică și de drapele din diferite perioade istorice menite a puncta parcursul Drapelului Național de la adoptare (1848) până în prezent. Au fost prezenți primarul Dumitru Boroș, viceprimarul Ana-Maria Vintilă, col. Mihai Calinciuc, din partea Garnizoanei Bârlad, consilieri locali și alții. Expozanți au fost Viorel Bolum (care a prezidat conferința și a făcut o scurtă trecere în revistă a evoluției Drapelului Național), prof. Vlad Giurcanu și Gheorghe Gîlcă.
„Alături de sigiliul și stema țării, Imnul Național și mai ales Ziua Națională a României, Drapelul reprezintă simbolul național sub care s-au jertfit ostașii nației noastre pentru libertate și unitate. Este de datoria oricărui român adevărat ca, an de an, la 26 iunie, să ne amintim acest lucru și să arborăm drapelul, așa cum facem de Ziua Națională. Vă mulțumim pentru această activitate menită a ne reaminti de ce poporul român, mândru și neînfricat, s-a reunit, din cele mai vechi timpuri, sub un crez numit drapel care și astăzi este valabil: Libertate, Dreptate, Frăție”, s-a adresat audienței primarul Dumitru Boroș.
Expoziția de la Cercul Militar dedicată Zilei Drapelului Național cuprinde sute de piese și va fi deschisă publicului larg toată săptămâna în curs.

(Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad)








 

vineri, 2 iunie 2023

vineri, 26 mai 2023

Monede dedicate implinirii a 175 de ani de la Revoluția Română din 1848

 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 29 mai 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 175 de ani de la Revoluția Română din 1848.

Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

Metal Aur Argint
Valoare nominală 100 lei 10 lei
Titlu 900‰ 999‰
Formă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g
Grosime la chenar - -
Cant zimțat zimțat
Calitate proof proof
Avers
Revers

Aversul monedei din aur redă monumentul Eroilor Pompieri din București, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2023”.

Aversul monedei din argint redă monumentul Eroilor Pompieri din București, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.

Reversul comun al monedelor din aur și argint prezintă portretele și numele revoluționarilor pașoptiști Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și Mihail Kogălniceanu și inscripțiile „REVOLUTIA ROMANA” și „1848”.

Monedele din aur și argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 3.100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din argint este de 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur și argint cu tema 175 de ani de la Revoluția Română din 1848 au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.


Salonul National "Mihai Eminescu"

 În perioada 07 – 30 iunie 2023, la Palatul Parlamentului, Sala de Expoziții „Constantin Brâncuşi”, sub egida Camerei Deputaţilor, are loc Salonul Naţional „Mihai Eminescu” dedicat Poetului Naţional, Mihai Eminescu, cu ocazia comemorării a 134 de ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti.
Manifestarea este organizată de Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” din cadrul S.N.R. și se află la a 44-a ediție.
În cadrul salonului se va desfășura o expozișie de medalii, plachete, insigne, carte, pictură, grafică, cartofilie și alte materiale, dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai EMINESCU.
În programul vernisajului, care va începe la ora 15-fix, se va cânta și recita din opera Poetului nostru național.


 

vineri, 19 mai 2023

Istorie si patrimoniu. In Honorem Volker Wollmann


VINERI, 19 MAI 2023, LA SEBEȘ: LANSARE DE CARTE ANIVERSARĂ, „ISTORIE ȘI PATRIMONIU. IN HONOREM VOLKER WOLLMANN”
Vineri, 19 mai 2023, începând cu ora 17.00, la Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș va avea loc un nou eveniment cultural de înaltă ținută, organizat de Muzeul Municipal „Ioan Raica” și de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, având ca element central omagierea unui valoros cercetător al arheologiei, istoriei și patrimoniului tehnic, Volker Wollmann, care de curând a împlinit o vârstă onorabilă.
Colaboratorii săi apropiați, dar și colegi de branșă, cu sprijinul Municipiului Sebeș, au contribuit la editarea volumului de studii „Istorie și patrimoniu. In honorem Volker Wollmann”, coordonat de Călin Anghel și Cristian Ioan Popa, apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, în anul 2022, ca număr special al anuarului Muzeului Municipal „Ioan Raica”, „Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis”. Acesta va fi prezentat publicului, cu această ocazie, în prezenţa celui sărbătorit.
Din cuprinsul volumului, amintim: „Două locuinţe medievale timpurii descoperite recent la Alba Iulia - Dealul Furcilor - Podei”, „Restaurarea unei statui din piatră de la Baia de Criş reprezentând-o pe Fecioara Maria, reutilizată ca monument funerar”, „Mărturii istorice despre utilizarea unei resurse minerale mai puţin cunoscute a judeţului Hunedoara: sarea”, „Colecţia de pipe a Muzeului Municipal «Ioan Raica» Sebeş”, „Din patrimoniul tehnic al Cugirului: Castelul de Apă”, „Istoricul exploatărilor forestiere din bazinul hidrografic al râului Sebeş, începând de la jumătatea veacului al XIX-lea şi până la mijlocul secolului XX” şi „Sistematizarea localităţilor în perioada comunistă: între intenţii şi realizări. Cazul oraşului Sebeş (1972-1988)”, acestea fiind câteva exemple de studii care cu siguranţă vor trezi interesul.
Peste 100 de cercetători care îşi desfăşoară activitatea în muzee, institute de cercetare şi universităţi din țară și din străinătate au ținut să-l omagieze pe istoricul Volker Wollmann, semnând în „Tabula gratulatoria” care precedă volumul propriu-zis.
Dr. h. c. Volker Wollmann, născut în 17 aprilie 1942, la Sibiu, este un reputat istoric, absolvent Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cu toate că a contribuit la editarea mai multor volume din seria „Inscripţiile Daciei romane”, domeniul său preferat a devenit cercetarea mineritului din provincia Dacia, dar şi cel din perioada premodernă. Aceste preocupări l-au condus apoi spre un domeniu spectaculos, dar neglijat în comunitatea academică din România: arheologia industrială. Stabilit, după 1989, în Germania, Volker Wollmann a devenit directorul Muzeului Transilvănean din Gundelsheim (1989-2001), iar din 2004 este consilier ştiinţific al Fundaţiei Saşilor Ardeleni din München. În anul 2012, statul german i-a răsplătit activitatea acordându-i prestigioasa „Cruce Federală de Merit”. Între 2000 şi 2006, a fost profesor asociat al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, al cărei Doctor Honoris Causa a devenit, începând cu anul 2015. Pentru meritele sale ştiinţifice, în anul 2011 a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Sebeş (localitate în care, de altfel, şi-a petrecut copilăria şi a absolvit liceul) şi al oraşului Brad.
De-a lungul anilor, a publicat peste 20 de cărţi şi peste 120 de articole ştiinţifice în reviste de prestigiu din România şi din străinătate, fiind, totodată, membru fondator şi director al revistei „Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis”.
În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi lansate și lucrările: Volker Wollmann, „Patrimoniu preindustrial și industrial în România”, vol. X, Editura Honterus, Sibiu, 2023 şi Cristian Ioan Popa, Cristinel Plantos, „Peisaj cultural pe Valea Hârtibaciului. Elemente de patrimoniu arheologic și urbanistic în comuna Chirpăr”, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2019.
 

miercuri, 17 mai 2023

Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150” la Iasi

Muzeul Unirii (Iași, str. Alexandru Lăpușneanu, nr. 14)
Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”: 18 mai - 30 iulie 2023
Vernisaj: joi, 18 mai 2023, ora 12.00

La împlinirea a 150 de ani de la moartea făuritorului României moderne, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Național al Bucovinei și Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, organizează expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”.

Vor fi prezentate atât obiecte personale ale domnitorului (verigheta lui Cuza, butonii de aur, bicornul și casca, ceasul și brelocul de aur), precum și obiecte care amintesc despre ceremonialul înmormântării sale (albumul de condoleanțe, voalul de doliu al Elenei Cuza, medalii comemorative, documente), dar și despre posteritatea sa (documente, medalii, litografii).

Vă invităm să vizitați această expoziție deschisă la Muzeul Unirii, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet)