joi, 3 februarie 2022
vineri, 28 ianuarie 2022
Medalie dedicata Anei Aslan- GENIUL CARE A ÎNVINS SENECTUTEA
marți, 25 ianuarie 2022
Corina Toma, Florin Mărginean-TEZAURUL DE MONEDE DACICE DE LA FENIȘ (JUD. ARAD) Studiul ștanțelor aplicat monedelor Mit Bartkranzavers / Toc-Chereluș
„Studiul de față se constituie într-o minuțioasă și exhaustivă sinteză asupra tipului monetar redenumit după primele descoperiri reprezentative, devenite eponime, Toc-Chereluș (anterior denumit, într-o clasificare științifică bazată strict pe aspectul iconografic, mit Bartkranzavers), frecvent menționat în literatura de specialitate dar puțin cunoscut în detaliu. Prin amploarea sa, tezaurul descoperit în etape la Feniș, jud. Arad, începând cu mijlocul celui de-al șaptelea deceniu al secolului XX, reprezintă însă cu siguranță principala descoperire de referință pentru acest tip monetar imitativ de inspirație târzie greco-macedoneană, ilustrativ pentru zona de nord-vest a Daciei preromane în primele decade ale secolului I a.Chr., cele 471 de piese păstrate echivalând cu peste 75% din totalul monedelor Toc-Chereluș cunoscute în prezent. Autorii abordează prudent semnificația nomenclaturii tradiționale, mai mult sau mai puțin inspirate, convențional utilizând ambele denumiri acordate acestui tip de emisiuni. Acribia raportării la bibliografia temei este remarcabilă. Sunt prezentate detaliat toate sursele referitoare la tipul monetar amintit, ipotezele de lucru ale altor autori, terminologia, clasificările, schemele de datare și atribuire, complementare sau divergente, pentru o mai clară imagine utilizându-se citatele largi. Concluziile, ținând cont de esența opiniilor științifice exprimate, denotă un accentuat simț critic și buna stăpânire a problematicii studiate.” Theodor Isvoranu
Medalii dedicate Unirii Principatelor Romane
„Unirea
e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne
permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp.” –
Alexandru Ioan Cuza
Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria
românilor drept data la care s-a înfăptuit, în anul 1859, Unirea
Principatelor Române, la scurt timp după alegerea lui Alexandru Ioan
Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti. Practic, la 24 ianuarie
1859 s-au pus bazele statului român modern.
Poporul român a realizat
Unirea prin propriile-i forţe. În 1862, Mihail Kogălniceanu avea să
declare „Unirea naţiunea a făcut-o”. Astfel, 24 ianuarie s-a înscris
pentru totdeauna în istoria României drept „Ziua renaşterii naţionale”.
Unirea
statelor Moldova și Țara Românească sub numele ”Principatele Unite ale
Moldovei și Țării Românești” şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza au pus
bazele României moderne şi au constituit primul pas important spre
Marea Unire de la 1918.
Monetăria Statului a celebrat evenimentul
solemn, care a avut loc acum 163 de ani, prin lansarea pe piață a
produselor medalistice aniversare „Unirea Principatelor Române” și „24
Ianuarie – Unirea României”.
Setul medalistic de colecție Unirea
Principatelor Române – compus din medalie, broșură și cutie de bambus
tip carte cu burduf – poate fi procurat de la magazinele Monetăriei la
prețul de 1.479 lei/set, pentru medalia din argint și de 353 lei/set,
pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Caracteristici tehnice:
• Material: Argint 925‰
- Diametru: 85 mm
- Greutate: 371 grame
- Calitate: patinată
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 85 mm
- Calitate: patinată
Setul
medalistic de colecție 24 Ianuarie – Unirea României – format din
medalie, pliant și mapă de prezentare – poate fi achiziționat de la
magazinele Monetăriei Statului la prețul de 553 lei/set, pentru medalia
din argint și de 244 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru;
prețurile includ TVA.
Specificațiile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
• Material: Argint 999‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 47 grame
- Calitate: proof
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 50 mm
- Calitate: proof
Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail:
magazin.beldiman@monetariastatului.ro,
magazin.filaret@monetariastatului.ro sau
magazin.mihalache@monetariastatului.ro
Placheta dedicata lui Alexandru Ioan Cuza-2022
Cu ocazia aniversarii Unirii, Clubul Numismatic "Mihai Eminescu" din cadrul Cercului Militar National a realizat aceasta placheta "ca umila dovada peste timp a respectului purtat de membrii Clubului Unificatorului!". Gravor Constantin Dumitrescu. Felicitari pemtru reusita.
joi, 13 ianuarie 2022
sâmbătă, 8 ianuarie 2022
marți, 28 decembrie 2021
Semnal editorial: Volker Wollmann-Patrimoniu preindustrial si industrial in Romania-volumul 8
In vara acestui an ce sta sa se incheie, a aparut la editura Honterus din Sibiu cel de-al optulea volum din seria dedicata Patrimoniului preindustrial si industrial din Romania avand ca autor pe acelasi dr. Volker Wollmann. Acest volum reprezinta o exceptionala cercetare privind clopotele turnate din evul mediu
pâna în prezent în spatiul carpato-danubian."Sunetul clopotelor a însemnat de-a lungul veacurilor
comunicare, rugaciune, veste, bucurie, doliu, pace si înviere. Clopotele fac parte din viata comunitatilor, a satelor, oraselor si a tarii. Pentru credinciosi, sunetul clopotelor însemna chemare la rugaciune, solemnitatea sunetului marca zilele de sarbatoare, saluta botezul, casatoria sau trecerea la cele vesnice. Clopotele anuntau cu bucurie victoria si sfârsitul razboaielor, instaurarea pacii. Victoria lui Iancu de Hunedoara împotriva otomanilor, la Belgrad, în 1456, eveniment de importanta majora pentru întreaga Europa, este omagiat pâna astazi, zilnic, la orele amiezii, când clopotele bisericilor din întreaga crestinatate rasuna, pomenindu-l pe viteazul voievod român. Subsolul Transilvaniei este bogat în acele metale pretioase, în special aurul si argintul, care constituie materia prima pentru obiectele sacre
ale bisericilor. Potire si cadelnite, ferecaturi de evanghelii si de icoane, sfenice si candele, vase liturgice si cristelnite, adevarate capodopere au fost create de aurarii si argintarii transilvani, la cererea domnitorilor pentru a-i înzestra ctitoriile din Moldova sau Tara Româneasca ori spre a le trimite ofranda la Muntele Athos sau în alte parti ale cretinatatii. Clopotele faurite în atelierele transilvanene sunt
lucrari de arta vestite pentru calitatea sonora, le auzim de secole în clopotnitele bisericilor ardelene,
moldovene, oltene sau muntene. O documentare asupra clopotelor din spatiul românesc ne releva o nuantata relatie în lumea artistica, dar si în cea religioasa, care apropie comunitati si oameni dintr-o parte sau alta a Carpailor."(Acad. Marius PORUMB).
Prof. univ. dr. Volker Wollmann este un reputat istoric, absolvent
Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din
Cluj-Napoca. Cu toate că a contribuit la editarea mai multor volume din seria „Inscripţiile Daciei romane”, domeniul de suflet al profesorului Wollmann, cel în care s-a remarcat, este cercetarea mineritului din provincia Dacia, dar şi cel din perioada premodernă.Aceste activități l-au condus treptat pe Volker Wollmann spre un domeniu spectaculos, dar neglijat în comunitatea academică din România: arheologia industrială. Este, deopotrivă, un neobosit editor şi cercetător al documentelor Evului Mediu târziu şi epocii moderne. Din anul 2004, Volker Wollmann a devenit consilier ştiinţific al Fundaţiei Saşilor Ardeleni din München, iar în anul 2012, statul german i-a răsplătit eforturile acordându-i prestigioasa „Cruce Federală de Merit”. Intre anii 2000 şi 2006, a fost profesor asociat al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, al cărui Doctor Honoris Causa a devenit, începând cu anul 2015.
De-a lungul anilor, a publicat peste 20 de cărţi şi peste 250 de articole ştiinţifice în reviste de prestigiu din România şi din străinătate, fiind, totodată, membru fondator şi director al revistei „Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis”, anuarul ştiinţific al Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş.
marți, 21 decembrie 2021
Expozitie: Istoria prin moneda
Vernisajul expozitiei a avut loc joi, 16 decembrie, ora 14.00, la
Sala Unirii – Spațiul Expozițional Alba Iulia (la subsol). Expoziția
prezintă valoroasa colecție numismatică pe care Alexandru Borza a
alcătuit-o de-a lungul impresionantei sale vieți. Sunt expuse monedele
grecești, dacice, romane republicane, romane imperiale și bizantine.
Preocupările din domeniul științelor naturale ale cercetătorului
Alexandru Borza, cel care a fondat Grădina Botanică din Cluj-Napoca, nu
au eclipsat pasiunea pentru Antichitate, arheologie și numismatică. Încă
din copilărie, animat de dorința de cunoaștere și de o vie curiozitate
științifică, el ajunge asistentul naturalistului și arheologului
Adalbert Cserni (custodele primului muzeu din Alba Iulia). Evenimentul
este un omagiu adus personalității lui Alexandru Borza și încununează
activitatea de valorificare prin publicare a colecției sale, inedită
până în prezent.
In cadrul manifestarii a fost lansat si volumul „Colecția numismatică Alexandru Borza. Monedele antice și bizantine” (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2021), publicat de dr Ovidiu Oarga, arheolog și numismat în cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, și prezentat de lect. Cristian Gazdac (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca).
luni, 20 decembrie 2021
joi, 16 decembrie 2021
Moneda: 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri
In conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 20 decembrie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Caracteristici tehnice | Monedă |
---|---|
Metal/Valoare nominală | Aur/100 lei |
Titlu | 900‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 21 mm |
Greutate | 6,452 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul monedei redă clădirea Teatrului Național din Iași, la începutul secolului al XX-lea, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2021”, stema României și valoarea nominală „100 LEI”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele și semnătura lui Vasile Alecsandri și anii între care a trăit acesta „1821” și „1890”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 2.300,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele din aur cu tema 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
Moneta Terrae Moldaviae-Lexicon numismatic
Anuarul Colectii si Colectionari din Salaj-nr. 10
luni, 13 decembrie 2021
Moneta Terrae Moldaviae. vol. II. Repertoriu tezaure
Este o lucrare ampla, care a presupus din partea autorului un efort sustinut, dar si colaborarea cu o serie de specialisti din muzee.
Toate felicitarile noastre autorului!
SESIUNE DE COMUNICARI ORGANIZATA DE CLUBUL NUMISMATIC "MIHAI EMINESCU"
La
15 decembrie aniversam 145 de ani de la înființarea Cercului Militar
Național, una dintre cele mai vechi instituţii militare româneşti.
Clubul
Numismatic „Mihai Eminescu” se alătură manifestarilor festive si va
organiza luni, 13 decembrie 2021, ora 14.00, o sesiune de comunicări
online si o expozitie de medalii cu tematica specifica.
Ca multe
alte manifestări culturale curente, sesiunea de comunicari se va
desfășura online, din cauza pandemiei. Astfel, membrii Clubului
interesați de participare într-un cadru online și sigur, pot să-și
prezinte ideile și pasiunea comună pentru frumos, artă și istorie și să
dezbată cu toți participanții in cadrul acestui eveniment.
Expozitia va fi deschisa in perioada 13 - 18 decembrie 2021, la Sala Ronda a Palatului Cercului Militar National.
joi, 18 noiembrie 2021
vineri, 22 octombrie 2021
Medalii: 25 octombrie 2021 – 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
„Ferdinand I prin grația lui Dumnezeu și voința Național Rege al Romîniei. La toți de față și viitori sănătate!
Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar.
Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Elena a României a dat naștere unui fiu, care a primit numele de Mihai.
Sunt
încredințat că întreg poporul român, care atât în clipele de bucurie ca
și în cele de griji a fost întotdeauna sprijinul Tronului și Dinastiei,
va sărbători cu însuflețire fericitul eveniment împreună cu Mine și
Familia Mea.
Dragostei poporului Meu prea iubit încredintez pe principele nou născut.
Dat la Palatul Regal în ziua de 25 octombrie 1921, No 4266”
Cel
mai tânăr rege din toată istoria noastră, Regele Mihai I (1921-2017), a
fost monarh între 1927-1930 şi 1940-1947, ultimul şef de stat
participant efectiv la cel de-al Doilea Război Mondial și ultimul
Suveran al Europei de Est înaintea prăbuşirii democraţiilor.
Regele
Mihai ne-a oferit, după 1989, o lecţie de credinţă şi patriotism,
precum și de destoinicie politică. Acesta a afirmat de multe ori că
forţa, creativitatea şi identitatea românească au nevoie să fie unitare,
că ţării noastre îi sunt necesare principiile de bază ale democraţiei,
că un popor care nu îşi cunoaşte trecutul nu poate avea prezent şi
viitor, că istoria nu trebuie reinventată după cum ne aranjează mai
bine, că tradiţiile şi continuitatea noastră românească trebuie privite
în faţă, şi nu puse între paranteze.
Monetăria Statului, în semn
de prețuire și recunoștință, lansează pe piață un nou produs medalistic
„100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I”, produs ce face parte din
programul medalistic aferent anului 2021.
Produsul medalistic,
format din medalie însoțită de broșură, certificat de autenticitate și
cutie de lemn, poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei
Statului, începând cu data de 25 octombrie 2021, la prețul de 2030
lei/set pentru medalia din argint și de 282 lei/set pentru medalia din
aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
- Material: Argint 999‰
- Diametru: 80 mm
- Greutate: 360 grame
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 200 bucăți
- Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 80 mm
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 100 bucăți
(comunicat Monetaria Statului)
miercuri, 20 octombrie 2021
Insigna "Sfatul chimistilor tabacari"
Caut informatii despre aceasta insigna si despre Sfatul chimistilor tabacari. Ma poate ajuta cineva?
Chisinau: Al XIX-lea simpozion de numismatica
Pentru participarea la lucrările simpozionului Vă rugăm să accesați:
https://meet.google.com/egj-xqch-nwb - 21 octombrie, 9:00 – 18:00
https://meet.google.com/vie-vctv-uvc - 22 octombrie, 9:00 – 14:00
Programul și rezumatele comunicărilor pot fi consultate la https://www.nationalmuseum.md/.../al_xix_lea_simpozion.../
marți, 19 octombrie 2021
Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 25 octombrie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o emisiune cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru.
Caracteristicile monedei din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României sunt următoarele::
Caracteristici tehnice | Monedă |
---|---|
Metal/Valoare nominală | Aur/500 lei |
Titlu | 999‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 35 mm |
Greutate | 31,103 g |
Cant | neted |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul redă corpul central al Palatului Regal din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” și anul de emisiune „2021”.
Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României și inscripțiile în arc de cerc ,,REGELE MIHAI I” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.
Replica proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru are următoarele caracteristici:
Caracteristici tehnice | Monedă |
---|---|
Metal | Aur |
Titlu | 900‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 21 mm |
Greutate | 6,55 g |
Cant | inscripționat cu ,,NIHIL SINE DEO” |
Calitate | proof |
Avers | |
Revers |
Aversul reprezintă efigiile regilor Mihai I și Ferdinand I și a domnitorului Mihai Viteazul, suprapuse și orientate către stânga. De jur împrejurul efigiilor se află gravat cu litere majuscule textul „ARDEALUL NOSTRU” şi anii „1601 - 1918 - 1944”. În partea dreaptă, jos, se află litera ,,R” de la ,,replică”.
Reversul are gravat în mijloc un cap de acvilă heraldică românească, având în partea de jos scris textul „ROMANIA”. De jur împrejur sunt reprezentate stemele celor 11 judeţe din Transilvania de Nord, redobândită în anul 1944.
Monedele din aur, și replicile proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent. Monedele din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză și includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Replicile proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru vor fi însoțite de certificate de autenticitate.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru replica proof este de 10.000 piese.
Preţurile de vânzare sunt:
- 11.600,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
- 2.200,00 lei, exclusiv TVA, pentru replica proof, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și a replicilor proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
(comunicat BNR)
luni, 11 octombrie 2021
Istoria unei familii brasovene intr-un jeton de mosie. Jetoanele mosiei Epureni
In ultimul numar 16, din acest an, al anuarul Arhivelor Nationale Bacau, recent aparut a fost publicat si un studiu de-al meu "Istoria unei familii brasovene intr-un jeton de mosie. Jetoanele mosiei Epureni". Materialul il gasiti la pagina 121. Aici doar primele 2 pagini.