miercuri, 11 mai 2022

Anuarul Muzeului National al Bucovinei-Suceava nr. 47

Semnalam aparitia nr. 47 pe 2020 din anuarul Suceava al Muzeului National al Bucovinei.




 

Noaptea Muzeelor la Bacau

Ar putea fi o imagine cu text

350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de16 mai 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce..

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monedă
Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei redă o imagine parțială a mănăstirii Putna și portretul domnitorului Ștefan cel Mare, suprapuse peste un text extras din lucrarea lui Ion Neculce ,,O samă de cuvinte”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”.

Reversul monedei prezintă o mână scriind cu pana, un fragment din textul original al lucrării ,,O samă de cuvinte” și inscripțiile „350 DE ANI DE LA NASTERE” și „ION NECULCE”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

marți, 26 aprilie 2022

Semnal editorial: Dorel Balaita-Arheologie industriala cu ajutorul jetoanelor



Aviz celor interesati de jetoane. 176 de pagini full color format B5 , peste 140 de imagini, peste 570 note bibliografice, istorii nestiute din spatele jetoanelor.
 

Cartea se poate comanda de la autor, ce poate fi contactat pe contul de facebook.

joi, 21 aprilie 2022

Jurnalul Insignografic nr. 22

Semnalam aparitia unui nou numar, al 22-lea,  din anuarul Asociatiei Colectionarilor de insigne din Romania. Cu un sumar bogat acest numar a aparut anul trecut in perioada de pandemie, an in care colectionarii de insigne nu s-au putut reuni in traditionala intilnire anuala a colectionarilor de insigne.

Sa speram ca acest an va fi mai prielnic unor astfel de actiuni.

Felicitam pe cei care au scris si editeaza singura revista de specialitate din Romania. 



P.S.Semnalam si articolul subsemnatului despre Insigna primei balcaniade de orientare turistica de la Slanic Moldova.

Carpica 50

 Numarul 50 al anuarului Carpica al Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" aparut in toamna anului trecut in plina pandemie este dedicat lui "Iulian Antonescu si generatiilor mai vechi si mai noi de muzeografi si colaboratori". Acest numar are un sumar bogat  si divers si o tinuta grafica excelenta marca editurii Magic Print din Onesti.

 


Semnalam in acest numar si un material scris de subsemnatul: Un jeton al Societatii Anonime Forestiere Balaneasa".


marți, 12 aprilie 2022

Medalie dedicata implinirii a 200 de ani de la înființarea Poliției Române

 În acest an, la data de 25 martie, Poliția Română a aniversat 200 de ani de tradiție și continuitate în slujba cetățenilor. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Legislativ, 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002.
Poliţia, ca instituţie fundamentală, a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, sub diferite denumiri. Existenţa şi evoluţia societăţii omeneşti nu poate fi concepută fără asigurarea liniştii şi ordinii publice, fără recunoaşterea şi respectarea drepturilor omului, caracteristicile esențiale ale oricărei comunităţi umane.
Instituţia poliţiei are un rol important în stat prin normele şi regulile de ordine şi siguranţă pe care le impune.
Produsul medalistic aniversar „200 de ani de la înființarea Poliției Române” – format din medalie însoțită de broșură și cutie de lemn – a fost lansat pe piață de Monetăria Statului.
Vă invităm să achiziționați acest produs de colecție de la magazinele instituției noastre, la prețul de 817 lei/set pentru medalia din argint și de 210 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material:​Argint 999‰
- Diametru:​60 mm
- Greutate:​118 grame
- Calitate:​patinată
* Tiraj fix:​175 bucăți

# Material:​Aliaj de cupru
- Diametru:​60 mm
- Calitate:​patinată
* Tiraj fix:​50 bucăți


 

joi, 24 martie 2022

Simpozion si expozitie de orologie la Roman: Omul si timpul


 Sub genericul, "Muzeul si prietenii sai, colectionarii", semnalam o inedita (cel putin pentru aceasta zona a Moldovei) manifestare la Muzeul de istorie Roman, simpozion si vernisaj de expozitie de orologie. Interesant ca majoritatea colectionarilor participanti sunt preoti.

Simpozionul şi vernisajul expoziţiei "Omul şi timpul" vor avea loc joi, 24 martie 2022, de la orele 13, la sediul Muzeului de Istorie Roman, str. Cuza Vodă, nr. 19 (Casa dr. Fălcoianu).
PROGRAM
Cuvânt în deschidere – Adrian Ciobanu, şef secţie muzeală IV- Roman a Complexului Muzeal Naţional Neamţ
 Muzeograf Relu Butnariu, muzeograf Iulia Butnariu
Muzeul de Istorie Roman - Complexul Muzeal Naţional Neamţ
Prezentarea expoziţiei
- Pr. Dr. Florin Aurel Tuscanu, Parohia Trifeşti
Turnul cu ceas de la Episcopia Romanului - un simbol al oraşului
-Pr. George Ouatu, Parohia Văleni
Turnuri, ceasuri şi legende... povestea ceasului Bisericii din Văleni
- Pr. Cristian Rusu, Parohia Budeşti-Creştinul, omul şi timpul
-Pr. Ioan Nastase, Parohia Boteşti-Timpul şi ceasul - scurtă abordare biblică
-Dr. Dan Gabriel Arvătescu, Societatea de Istorie a Medicinei şi Farmaciei "dr. Epifanie Cozarescu"
"Fugit irreparabile tempus"
- Prof. dr. Ovidiu Trifan, Asociaţia Cultural Ştiinţifică Urbana Gheorghe A.M. Ciobanu între temporal şi atemporal
Preocupările monografice ale dr. Epifanie Cozarescu.