vineri, 22 octombrie 2021

Medalii: 25 octombrie 2021 – 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I

 „Ferdinand I prin grația lui Dumnezeu și voința Național Rege al Romîniei. La toți de față și viitori sănătate!
Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar.
Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Elena a României a dat naștere unui fiu, care a primit numele de Mihai.

Sunt încredințat că întreg poporul român, care atât în clipele de bucurie ca și în cele de griji a fost întotdeauna sprijinul Tronului și Dinastiei, va sărbători cu însuflețire fericitul eveniment împreună cu Mine și Familia Mea.
Dragostei poporului Meu prea iubit încredintez pe principele nou născut.
Dat la Palatul Regal în ziua de 25 octombrie 1921, No 4266”
Cel mai tânăr rege din toată istoria noastră, Regele Mihai I (1921-2017), a fost monarh între 1927-1930 şi 1940-1947, ultimul şef de stat participant efectiv la cel de-al Doilea Război Mondial și ultimul Suveran al Europei de Est înaintea prăbuşirii democraţiilor.

Regele Mihai ne-a oferit, după 1989, o lecţie de credinţă şi patriotism, precum și de destoinicie politică. Acesta a afirmat de multe ori că forţa, creativitatea şi identitatea românească au nevoie să fie unitare, că ţării noastre îi sunt necesare principiile de bază ale democraţiei, că un popor care nu îşi cunoaşte trecutul nu poate avea prezent şi viitor, că istoria nu trebuie reinventată după cum ne aranjează mai bine, că tradiţiile şi continuitatea noastră românească trebuie privite în faţă, şi nu puse între paranteze.

Monetăria Statului, în semn de prețuire și recunoștință, lansează pe piață un nou produs medalistic „100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I”, produs ce face parte din programul medalistic aferent anului 2021.

Produsul medalistic, format din medalie însoțită de broșură, certificat de autenticitate și cutie de lemn, poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei Statului, începând cu data de 25 octombrie 2021, la prețul de 2030 lei/set pentru medalia din argint și de 282 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
- Material: Argint 999‰
- Diametru: 80 mm
- Greutate: 360 grame
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 200 bucăți

- Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 80 mm
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 100 bucăți

 


(comunicat Monetaria Statului)

miercuri, 20 octombrie 2021

Insigna "Sfatul chimistilor tabacari"


 Caut informatii despre aceasta insigna si despre Sfatul chimistilor tabacari. Ma poate ajuta cineva?

Chisinau: Al XIX-lea simpozion de numismatica

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" din Bucureşti şi Societatea Numismatică din Republica Moldova, vă invită să participați la lucrările Simpozionului XIX de Numismatică, care va fi organizat la Chişinău, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, în perioada 21-22 octombrie 2021, în regim online.
Pentru participarea la lucrările simpozionului Vă rugăm să accesați:
https://meet.google.com/egj-xqch-nwb - 21 octombrie, 9:00 – 18:00
https://meet.google.com/vie-vctv-uvc - 22 octombrie, 9:00 – 14:00
Programul și rezumatele comunicărilor pot fi consultate la https://www.nationalmuseum.md/.../al_xix_lea_simpozion.../


marți, 19 octombrie 2021

Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 25 octombrie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o emisiune cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru.

Caracteristicile monedei din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României sunt următoarele::

Caracteristici tehnice Monedă
Metal/Valoare nominală Aur/500 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 35 mm
Greutate 31,103 g
Cant neted
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul redă corpul central al Palatului Regal din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” și anul de emisiune „2021”.

Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României și inscripțiile în arc de cerc ,,REGELE MIHAI I” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Replica proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru are următoarele caracteristici:

Caracteristici tehnice Monedă
Metal Aur
Titlu 900‰
Formă rotundă
Diametru 21 mm
Greutate 6,55 g
Cant inscripționat cu ,,NIHIL SINE DEO”
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul reprezintă efigiile regilor Mihai I și Ferdinand I și a domnitorului Mihai Viteazul, suprapuse și orientate către stânga. De jur împrejurul efigiilor se află gravat cu litere majuscule textul „ARDEALUL NOSTRU” şi anii „1601 - 1918 - 1944”. În partea dreaptă, jos, se află litera ,,R” de la ,,replică”.

Reversul are gravat în mijloc un cap de acvilă heraldică românească, având în partea de jos scris textul „ROMANIA”. De jur împrejur sunt reprezentate stemele celor 11 judeţe din Transilvania de Nord, redobândită în anul 1944.

Monedele din aur, și replicile proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent. Monedele din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză și includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Replicile proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru vor fi însoțite de certificate de autenticitate.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru replica proof este de 10.000 piese.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 11.600,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
  • 2.200,00 lei, exclusiv TVA, pentru replica proof, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României și a replicilor proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

(comunicat BNR)

luni, 11 octombrie 2021

Istoria unei familii brasovene intr-un jeton de mosie. Jetoanele mosiei Epureni

In ultimul numar 16, din acest an, al anuarul Arhivelor Nationale Bacau, recent aparut a fost publicat si un studiu de-al meu "Istoria unei familii brasovene intr-un jeton de mosie. Jetoanele mosiei Epureni". Materialul il gasiti la pagina 121. Aici doar primele 2 pagini.

Multumim doamnei Mihaela Chelaru-sefa Arhivelor Nationale Bacau si domnule Vilica Munteanu-redactorul sef al anuarului (si sufletul acestuia), pentru sansa acordata de a putea publica in aceasta prestigioasa revista a Arhivelor Nationale Bacau, unul din putinele, (daca nu singurul), anuare al arhivelor nationale care de 16 ani apare cu regularitate.

 


Acta Bacoviensia nr.16/2021-Anuarul Arhivelor Nationale Bacau




 

Semnal editorial: Decoratii si titluri de onoare ale Romaniei din perioada 1948-1989



 Mai multe informatii pe:

https://www.facebook.com/groups/321015511425528/posts/1767858083407923/?comment_id=1768164156710649&reply_comment_id=1768502010010197&notif_id=1633790790118116&ref=notif&notif_t=group_comment_mention

marți, 5 octombrie 2021

Program Simpozion National "Vasile Parvan": 7-8 octombrie Bacau







 

Simpozionul Național "Vasile Pârvan" din 7-8 octombrie 2021 se va desfasura online

 


Având în vedere prevederile H.G. nr. 856/2020 privind stabilirea măsurilor care se aplică pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID, precum și hotărârile Comitetului Național, ale Comitetului Județean și Local pentru Situații de Urgență, în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu COVID, vă facem cunoscut faptul că, activitățile Simpozionului Național "Vasile Pârvan" programate pentru data de 7-8 octombrie 2021, ora 11.00, se vor muta în online.