Se afișează postările cu eticheta SNR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SNR. Afișați toate postările

luni, 15 ianuarie 2024

Anuarul Colectii si colectionari din Salaj nr.12/2023

In luna decembrie a anului recent plecat in istorie a aparut numarul 12 din anuarul "Colectii si Colectionari din Salaj" al Asociatiei Colectionarilor din Salaj. Va prezentam mai jos cuprinsul acestui numar. Felicitam editorii numarului si in aceeasi masura si pe autorii articolelor  cuprinzind subiecte din diverse arii de colectionare. Volumul se poate descarca in mod gratuit de pe siteul asociatiei.
 


 

marți, 24 octombrie 2023

Thibaut Castelli- În jurul monetelor geto-dace de tip Moskon

 Sâmbătă 28 octombrie 2023 va avea loc la sediul SNR adunarea generală a acestei luni.

De această dată vom avea printre noi ca invitat pe dl prof. dr. Thibaut Castelli, din Franța, care va prezenta, începând cu orele 11:00, comunicarea „În jurul monetelor geto-dace de tip Moskon”.

Alte comunicări: Camelia Silvia Beldianu, Corneliu Bogdan Nicolae Beldianu - ”Repere istorice ale colecției numismatice Gotha”.

vineri, 13 octombrie 2023

Expozitie la Iasi-Aviatia in numismatica

 

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Societatea Numismatică Română – Secția Bârlad, organizează în perioada 13 octombrie – 30 noiembrie 2023, la Palatul Culturii din Iași, expoziția temporară „Aviația în numismatică”.
Duminică, 22 octombrie 2023, de la ora 12.00, publicul este invitat să participe la o întâlnire a colecționarilor, la care vor fi prezenți Viorel Bolum, preşedinte al Societăţii de Numismatică Română – Secţia Bârlad, și Benoni Dîncă, consultant în Aeronautică Iași.
Expoziţia prezintă, în premieră, 275 de exponate (monede și bancnote emise din 1936 până în prezent) din colecţia particulară Ovidiu Marinescu, membru SNR – Secția Bârlad, ce reprezintă aviatori și evenimente aviatice din 70 de țări, de pe 6 continente. 

 

Originar din Bârlad, Ovidiu Marinescu a activat peste 40 de ani în profesia de controlor de trafic aerian, la turnul de control al Aeroportului Iași. Deși pasiunea s-a manifestat încă din copilărie, inițierea în domeniul numismaticii datează de la începutul anilor ’70, ulterior Ovidiu Marinescu impunându-se în lumea colecționarilor: „În ultimii ani am simțit nevoia de a mă axa pe o anumită tematică și, din dragoste pentru profesia mea, am ales zborul, aparatele de zbor și tot ceea ce este legat de domeniul aviatic. Așa a luat naștere colecția pe care o prezint acum pentru prima dată, la Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu»”.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 30 noiembrie 2023, în spațiile Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultima intrare)

vineri, 8 septembrie 2023

Medalie 120 ani de la infiintarea Societatii Numismatice Romane lansata la Iasi


 Medalia dedicata implinirii a  120 ani de la infiintarea Societatii Numismatice Romane a fost lansata la Iasi in cadrul Simpozionului National de Insignografie.

marți, 27 iunie 2023

Drapelul Național, simbol al unității!

Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Primăria Municipiului Bârlad, în colaborare cu Cercul Militar și Societatea Numismatică Română, Secția Bârlad, au organizat o conferință intitulată „Parcursul Drapelului Național în istoria neamului românesc”.
Evenimentul a avut loc în sala mare a Cerculului Militar iar cu această ocazie a fost inaugurată și o expoziție de numismatică și de drapele din diferite perioade istorice menite a puncta parcursul Drapelului Național de la adoptare (1848) până în prezent. Au fost prezenți primarul Dumitru Boroș, viceprimarul Ana-Maria Vintilă, col. Mihai Calinciuc, din partea Garnizoanei Bârlad, consilieri locali și alții. Expozanți au fost Viorel Bolum (care a prezidat conferința și a făcut o scurtă trecere în revistă a evoluției Drapelului Național), prof. Vlad Giurcanu și Gheorghe Gîlcă.
„Alături de sigiliul și stema țării, Imnul Național și mai ales Ziua Națională a României, Drapelul reprezintă simbolul național sub care s-au jertfit ostașii nației noastre pentru libertate și unitate. Este de datoria oricărui român adevărat ca, an de an, la 26 iunie, să ne amintim acest lucru și să arborăm drapelul, așa cum facem de Ziua Națională. Vă mulțumim pentru această activitate menită a ne reaminti de ce poporul român, mândru și neînfricat, s-a reunit, din cele mai vechi timpuri, sub un crez numit drapel care și astăzi este valabil: Libertate, Dreptate, Frăție”, s-a adresat audienței primarul Dumitru Boroș.
Expoziția de la Cercul Militar dedicată Zilei Drapelului Național cuprinde sute de piese și va fi deschisă publicului larg toată săptămâna în curs.

(Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad)








 

vineri, 26 mai 2023

Salonul National "Mihai Eminescu"

 În perioada 07 – 30 iunie 2023, la Palatul Parlamentului, Sala de Expoziții „Constantin Brâncuşi”, sub egida Camerei Deputaţilor, are loc Salonul Naţional „Mihai Eminescu” dedicat Poetului Naţional, Mihai Eminescu, cu ocazia comemorării a 134 de ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti.
Manifestarea este organizată de Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” din cadrul S.N.R. și se află la a 44-a ediție.
În cadrul salonului se va desfășura o expozișie de medalii, plachete, insigne, carte, pictură, grafică, cartofilie și alte materiale, dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai EMINESCU.
În programul vernisajului, care va începe la ora 15-fix, se va cânta și recita din opera Poetului nostru național.


 

marți, 28 martie 2023

𝗔𝘂𝗿𝘂𝗹 𝗠𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗡𝗲𝗴𝗿𝗲. 𝗗𝗲 𝗹𝗮 𝘀𝘁𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗽 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗰𝗲𝗹 𝗠𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗮 𝘀𝘁𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗽 𝗟𝘆𝘀𝗶𝗺𝗮𝗰𝗵

𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗚𝗲𝗼𝗿𝗴𝗲 𝗦𝗲𝘃𝗲𝗿𝗲𝗮𝗻𝘂 | 𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝟯𝟭 𝗺𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟴.𝟬𝟬
Seria conferințelor organizate la Muzeul George Severeanu - Muzeul Municipiului București continuă cu o temă incitantă - „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la staterii de tip Lysimach“ - prezentată de dr. Emanuel Petac.
După ce în secolele epocii clasice (V-IV a.Chr.) emisiunile monetare din cetățile grecești vest-pontice fuseseră reprezentate de nominaluri de argint (drahme, dioboli, oboli sau chiar subdiviziuni ale acestora), fie ele din Istros, Kallatis, Mesembria sau Apollonia Pontica și doar extrem de rar și mai ales către jumătatea sec. IV de piese persane de aur (darici), ajunse acolo de regulă prin intermediul mercenarilor din armata persană, cucerirea macedoneană a Persiei avea să schimbe radical aspectul lucrurilor. Odată cu războaiele diadohilor pătrund în spațiul de la sudul și nordul Dunării de Jos primii stateri macedoneni de tip Alexandru cel Mare, prin intermediul mercenarilor traci sau geți servind în armatele competitorilor elenistici.
Cantități imense de monede de aur aveau să fie vizibile însă în spațiul vest-pontic mai ales către mijlocul sec. III, când marile regate elenistice (în speță Egiptul ptolemaic și Siria seleucidă) își dispută hegemonia asupra Mării Negre și moștenirea fostului regat al Traciei lui Lysimach prin intermediul aliaților din zonă. Marele război pentru stăpânirea Tomisului dintre Kallatis (și aliatele sale Istros, Odessos, Mesembria), susținut de Siria seleucidă respectiv Byzantionul susținut de Ptolemeii Egiptului, avea să conducă pe de o parte la emiterea de către cetățile vest-pontice a unui imens volum de stateri de tip Alexandru cel Mare, comparabil cu cantitatea de aur monetizat de Byzantion în forma staterilor de tip Lysimach.
Victoria finală a Byzantionului avea să atragă pe de o parte căderea dramatică a puterii Kallatisului, alinierea tuturor celorlalte cetăți la sistemul de alianțe al victoriosului Byzantion, dar și la un nou polis, și anume Tomisul, care emite acum, urmare a victoriei byzantiote, primele sale monede de aur. Acest aflux de metal prețios avea să se mențină de-a lungul sec. III a.Chr, câtă vreme a continuat lupta pentru hegemonie auspra regiunii dintre seleucizi și ptolemei. Ascensiunea Romei la finalul sec. III și începutul sec. II, urmată de căderea regatului Macedoniei, de respingerea Siriei din Europa și împingerea ei în spațiul asiatic, de izolarea Egiptului, avea să atragă și dispariția timp de peste un secol a aurului din Marea Neagră, ultima revenire fiind legată în prima jumătate a sec. I a.Chr. de războaiele mithridatice.
Accesul la eveniment se va face în baza unei rezervări prin email la adresa muzeul.severeanu@muzeulbucurestiului.ro până vineri 31 martie, ora 16.00, cu confirmare, în limita locurilor disponibile.
Mai multe informații despre acest eveniment și autorul prelegerii vă rugăm să citiți aici: https://fb.me/e/4eVRaOWgi

 

miercuri, 25 ianuarie 2023

Expoziția organizată de Societatea Numismatica Romana - Secția Barlad la Cercul Militar Barlad cu ocazia zilei Unirii

Cu prilejul celebrarii zilei Unirii la Cercul Militar Barlad a fost organizata de catre Sectia Barlad a Societatii Numismatice Romane  o expozitie de materiale (medalii, carti postale, insigne, etc) ce amintesc de acest eveniment important din viata poporului roman. II multumim presedintelui Sectiei Barlad a SNR, dl Viorel Bolum, pentru informare si punerea la dispozitie a citorva imagini de la aceasta manifestare. Ii felicitam pe colectionarii din Barlad pentru expozitia organizata si le uram succes incontinuare.
















 


vineri, 3 iunie 2022

Al XXXVII-lea Simpozion Național de Numismatică al Societății Numismatice Române (2020 – 2022) - 150 de ani de activitate muzeală în Banat (1872-2022)

 In perioada 8-10 iunie la Timisoara se va desfasura al XXXVII-lea Simpozion Național de Numismatică al Societății Numismatice Române (2020 – 2022) - 150 de ani de activitate muzeală în Banat (1872-2022).

Deschiderea festivă a simpozionului va avea loc la sediul provizoriu al Muzeului Național al Banatului din Bastionul Theresia, str. Martin Luther nr. 4, mansarda BI la ora 10 si va debuta cu mesajele transmise participantilor de  managerul Muzeului National al Banatului, dl. Claudiu ILAȘ, de  responsabilul de proiect dr. Raoul M. ȘEPTILICI, de președintele SNR,  dr. Viorel PETAC  sicuvântări ale oficialităților ce vor fi prezente.

Va prezentam mai jos lista comunicarilor ce vor fi facute in zilele de 8 si 9 iunie:

 1. cercet. șt. dr. Nicoleta DEMIAN, Muzeul Național al Banatului, „Perla‘‘ colecțiilor lui Ormós Zsigmond: colecția numismatică 

2. cercet. șt. dr. cercetător Viorel PETAC, președinte SNR, Biblioteca Academiei Române, Considerații privind anumite tetradrahme neatribuite emise în regiunea Mării Negre 

3.  dr. Ioan MUȘEI; Ștefan DINA Un tezaur de monede dacice descoperit la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, comuna Scobinți, jud. Iași

 4. dr. Raoul M. ȘEPTILICI, MNaB, secretar adj. Societatea Numismatică a Banatului Timișean, O drahmă barbară din zona Reșiței cu clare similitudini stilistice cu tetradrahmele Toc-Cherel

 5. dr. Steluța MARIN-Muzeul Municipiului București,Virgil IONIȚĂ, Secretar gen. SNR, Despre monetele tomitane de tip Apollo/trepied

6. conf. dr. Silviu I. PURECE, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

„Arheologii amatori” și monedele găsite în regiunea Ocnele Mari (jud. Vâlcea)

 7. cercet. șt. dr.Lucian MUNTEANU, Institutul de Arheologie Iași, Academia Română,dr. cercet. șt. Ștefan HONCU, Institutul de Arheologie Iași, Academia Română, Mircea  MAMALAUCĂ, Director Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad,Descoperiri monetare în situl de la Bârlad - Valea Seacă (jud. Vaslui)

 8. dr. Dan BĂLTEANU , Direcția Județeană pentru Cultură Dolj-Un tezaur din secolul al III-lea p. Chr. descoperit la Breasta, județul Dolj

 9.  dr. Steluța MARIN, Muzeul Municipiului București, Emisiunile monetare ale atelierul de la Tomis din timpul dinastiei Severilor

 10.  conf. dr. hab. Cristian GĂZDAC, Universitatea Babeș-Bolyai,Occidentul întâlnește orientul!  Moneda oficială versus moneda provincial romană

 11.  dr. Mihai TUDORICĂ, București, prof. univ. dr. hab. Radu ARDEVAN, Universitatea Babeș-Bolyai, Monete descoperite la Piatra-Frecăței (com. Ostrov, jud. Tulcea)   

 12. dr. Calin Timoc, MNaB, Despre descoperirile monetare romane de la Moldova Veche (jud. Caraș-Severin) / About Roman Monetary Discoveries from Old Moldova (Caraș-Severin County)

13. cercet. șt. dr. Gabriel  CUSTUREA, Centrul de Studii ale Civilizațiilor MăriiNegre, Constanța, cercet. șt. Gabriel Mircea TALMAȚCHI, director științific Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța,Un tezaur monetar din secolul al XIII- lea descoperit în zona localității Adamclisi (jud. Constanța)

14.  Ioan Constantin FRĂTEAN, Brașov,Un denar inedit emis de Ioan II Sigismund (1556-1571) pentru Transilvania (dublă datare)

 15. cercet. șt dr. Viorel BUTNARIU M. Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. Iași, Date noi despre așa-zisa monedă moldo-polonă

 16.  dr. Florin CIULAVU, Muzeul Județean Olt, dr. Ilie LASCU, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia,Un deposit monetar din secolul al XVI-lea descoperit într-o groapă cercetată de la Alba Iulia-Calea Moților

17. Andrei BALTAG, Institutul de Arheologie Iași, George-Dan HÂNCEANU, Muzeul de Istorie Roman, Complexul Muzeal Național Neamț Descoperiri monetare din necropola de la Școala Nr. 5 (Roman, jud. Neamț)

 18.  dr. Radu Gabriel DUMITRESCU, șef Secție Istorie Muzeul Olteniei Craiova, Răzvan MALANCA, Muzeul Național Brukenthal, Tezaurul monetar de la Rășinari, jud. Sibiu (sec. XVII-XVIII)

19. cercet. șt. dr. Emanoil PRIPON, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Tezaurul monetar de la Șimleu Silvaniei, secolul XVIII-XIX

 20.  dr. Thomas Remus MOCHNÁCS, șef Serviciu BCUT SNBT,O interesantă monetă spaniolă de 5 pesetas suprabătută. 

21.  dr. Thomas Remus MOCHNÁCS, șef Serviciu BCUT SNBT, Observații privind inscripționarea muchiilor unor monede din sec XVIII-XX

 22.  dr.. Ing.Cornel Cătălin GAVRILĂ, SNR Brașov, Baterea în negativ la monede româneşti moderne şi contemporane

23.   cercet. șt.  Zbyšek ŠUSTEK, Președintele Societatea Numismatică SlovacăFolosirea culorilor metamerice în spectrul infraroşu pentru imprimarea bancnotelor austro-ungare 1884-1918 – o întâmplare sau o intenţie?

 24. ing. Dorel BĂLĂIȚĂ, Asociația Colecționarilor de Insigne din România, Onești – jud. Bacău,  Jetoane ale vechilor fabrici de sticlă din Moldova

25. Ștefan DINA, președinte Clubul Numismatic – Cercul Militar Național, București, 150 de ani de la nașterea lui Frederic Storck

 27.   Milan Ilin, Secretar SNBT,Insignele din sec. XIX, ale unor coruri din Banatul de câmpie

28. dr. Livia CĂLIAN, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj – Napoca, Marele medalion al încoronării lui Ferdinand I și a Mariei ca regi ai României Mari

 29. Vilică MUNTEANU, Arhivele Naționale Bacău,  Încoronarea de la Alba Iulia a regilor României Mari reprezentată în medalii și insigne din colecția personală

 30. Michael Rudolf Albert WERNER, SNR, Asociația Colecționarilor din Sălaj, Încoronarea Majestăților Lor Ferdinand I  și Maria ca Rege și Regină a României Mari, marcată prin emisiuni numismatice de excepție

31. Viorel BOLUM, președinte SNR -  Bârlad,   Puiu Emilian VALEA,  Medalia remember Al Treilea Simpozion Național de Numismatică al SNR – Arad, 25-26 mai 1986

 32  ing. Pavel GEȚIA, SNBT,  Istorie locală din Almăjul Banatului de Munte într-o medalie comemorativă bătută în anul 2021

 33.   Marius CORNEA, MNaB, Blazoane și galerii de portrete nobiliare din Banat aflate în patrimoniul Muzeului Național al Banatului

 34.Zoltan Jusztin, Documente medievale sigilate cu o gemă romană

 35.dr. Cristian SCARLAT, SNR, București, Heraldică și faleristică pe monumente ale Primului Război Mondial

 36. ing. Dorel BĂLĂIȚĂ, Asociația Colecționarilor de Insigne din România, Prezentare de carte: Dorel Bălăiţă, Arheologie industrială cu ajutorul Jetoanelor, Editura Karta.ro, Oneşti, 2022

joi, 3 iunie 2021

Dor de Eminescu

 Dor de Eminescu, este titlul Salonului Național „Mihai Eminescu“,
unde se va desfășura o expoziție de medalii, plachete, insigne, grafică, pictură, la Palatul Parlamentului, Sala de Expoziții „Constantin Brâncuși“, organizată de Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne
„Mihai Eminescu“, din cadrul Societății Numismatice Române.
Vor expune medalii, plachete, insigne, grafică, pictură,  din colecțiile proprii, colecționari din toată țara.
În cadrul vernisajului, care va începe la ora 15, fix, se vor acorda diplome participanților.
Vor recita și cânta din opera lui Mihai Eminescu: actrița Doina GHIȚESCU, Daniela GHERASE, Mihaela-Xuebin BURICAN, elevele Alexandra Minea NICULESCU (Târgoviște) și Theodora DIACOPOLOS (București), cantautoarea Dana FLORIAN.
Promovarea operei și personalității poetului național, Mihai EMINESCU, un Simbol al Națiunii Române,  este  o datorie a fiecărui adevărat român.
Expoziția va fi deschisă în perioada 10 - 28 iunie 2021,
între orele 10 - 16.

(https://www.facebook.com/photo?fbid=3759383654172546&set=a.231000993677514)

marți, 22 octombrie 2019

Adunare generala la SNR

Societatea Numismatica Romana isi reia intilnirile lunare simbata 26 octombrie la ora 11 la sediul societatii. In cadrul acestei intilniri dl Bogdan Beldianu va prezenta comunicarea
  •  ”Revoluția Franceză, schimbările climatice și o medalie veroneză”
Cei care doresc să susțină o comunicare, pot transmite titlul acesteia până Vineri, la adresa de e-mail:  beldianub@yahoo.com .
 Uram mult succes SNR in nou ciclu de manifestari.

joi, 25 octombrie 2018

Adunarea Generală lunara la SNR

Sâmbătă 27 Octombrie 2018 va avea loc la sediul SNR Adunarea Generală a acestei luni.
Dl Bogdan Beldianu va prezenta  urmatoarea comunicare- O contramarcă histriană pe o monedă de la Sardes (Lydia) și regăsirea unor monede din celebra colecție a arhiepiscopului Raymund Netzhammer.

vineri, 23 martie 2018

Adunarea Generala Anuala la SNR

"Dragi membri și simpatizanți ai SNR vă anunțăm că sâmbătă la sediul nostru va avea loc: Adunarea Generală Anuală, începând cu ora 10:00.
Cu această ocazie se va face bilanțul științific și financiar al anului ce a trecut, dar se vor prezenta și planurile de viitor ale SNR." (https://snr1903.wordpress.com/author/snr1903/

miercuri, 18 octombrie 2017

Semnal editorial: Contribuții numismatice la cunoașterea istoriei Imperiului Roman în vremea împăratului Septimius Severus

Joi 12 Octombrie 2017, cu ocazia simpozionului ”Istorie și cultură în numismatica românească (organizat de Clubul Numismatic ”Mihai Eminescu”) a avut loc la Cercul Militar Național (sala Ștefan cel Mare) lansarea volumului ”Contribuții numismatice la cunoașterea istoriei Imperiului Roman în vremea împăratului Septimius Severus”, autor Corneliu Bogdan Nicolae Beldianu.
Cartea in format electronic se poate descarca de aici: