"Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă organizarea celei de-a
doua conferințe publice din seria „Historia Viva”, având ca titlu „
Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente”.
În cadrul seriei de conferințe reunite sub genericul „Historia Viva”
specialiștii și publicul interesat vor avea prilejul să afle rezultate
ale unor importante cercetări arheologice, istorice, numismatice și
pluridisciplinare derulate de colective de specialitate din cadrul
muzeului și al partenerilor săi instituționali.
Evenimentul
va avea loc miercuri, 12 martie 2014, cu începere de la ora 11.00, la
sediul Muzeului Național de Istorie a României, corp Stavropoleos, etaj
II, sala Mihai Viteazul. Accesul specialiștilor și al publicului, precum
și al reprezentanților mass-media se va face prin intrarea B a
muzeului, situată în str. Poștei. Intrarea la eveniment este gratuită.
În cadrul conferinţei vor fi susţinute două comunicări ce prezintă
demersuri de cercetare și propuneri de interpretare și de integrare în
discursul istoric al rezultatelor unor investigații interdisciplinare,
astfel:
–
Argintul antic în spațiul extracarpatic: pumnalul de la Poduri,
tezaurul de la Perșinari, discul de tip Vălčitrăn din județul Dolj,
mormântul princiar de la Agighiol, susţinută de domnul dr. Bogdan
Constantinescu, cercetător ştiinţific principal în cadrul Institutului
de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”.
–
Aurul și argintul dacic în lumina analizelor atomice și nucleare, susţinută de domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României
Problema aurului și argintului din care au fost lucrate artefactele
descoperite pe teritoriul României reprezintă o temă care i-a preocupat
adesea pe geologi, istorici și arheologi de-a lungul ultimelor două
secole. Cu toate acestea, putem considera că suntem de abia la începutul
înțelegerii marilor procese economice, tehnologice, politice și
ideologice care au marcat exploatarea și prelucrarea metalelor prețioase
din România din preistorie și până în epoca modernă. Extraordinarul
progres tehnologic din ultima jumătate de secol, ca și noul climat
politic din România și țările din jur au făcut posibile atât crearea
unor echipe multidisciplinare, specializate pe cercetarea aurului și
argintului vechi, cât și accesul la marile colecții de arheologie și
geologie, care păstrează piese de aur și de argint realizate de vechii
locuitori ai spațiului românesc din mileniul al V-lea a.Chr. până în
pragul epocii medievale, la arhivele istorice, precum și la
posibilitatea de a analiza rapid și relativ ieftin, cantități mari de
eșantioane de minereuri de aur și argint, de aur primar și aluvionar,
dar și piese finite din metale prețioase.
Aplicarea unor tehnici analitice, iniţial dezvoltate în domeniul
ştiinţelor materialelor (tehnici bazate în principal pe fenomene fizice
şi chimice), în studiul obiectelor de artă şi arheologice oferă
istoricilor şi arheologilor informaţii cantitative care pot fi de folos
în înţelegerea societăţilor din vechime.
Condițiile de acces pentru participarea la conferința publică „
Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente” sunt următoarele:
• accesul specialiștilor se face pe baza invitației transmise de către muzeu;
• accesul reprezentanților mass-media se face exclusiv pe
bază de acreditare, prin completarea formularului disponibil pe site-ul
www.mnir.ro care va fi transmis ulterior cu datele complete, semnat în
clar şi scanat, pe adresa de e-mail a Secţiei Relaţii cu Publicul –
pr.mnir@gmail.com, până marţi, 11 martie, ora 12.00. Este permisă
acreditarea a maxim două persoane de la aceeaşi publicaţie (reporter şi
fotograf/cameraman).
• publicul interesat să participe la eveniment este rugat
să se înscrie pe adresa de e-mail inscrierimnir@gmail.com. Locurile sunt
limitate, accesul fiind gratuit."
( articol preluat de pe http://www.mnir.ro/index.php/dincolo-de-stralucirea-aparenta-vechiul-aur-si-argint-al-romaniei-din-perspectiva-unor-cercetari-recente/ )