(articol aparut in revista "Colectionarul Roman" nr.13/2008)
Nascut la 30 martie 1432 ca al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea in capitala de atunci a imperiului, Edirne, Mehmed al II-lea avea sa ajunga sultan la virsta de 12 ani pentru o scurta perioada intre 1444-1446, dupa ce tatal sau a abdicat in urma pacii incheiate cu Emiratul Karaman din Anatolia. In 1446 Murad al II lea isi reia tronul si va sta in fruntea imperiului pina la moartea survenita in 1451.
Mehmed II va redeveni sultan si va conduce glorios imperiul inca 30 de ani intre 1451-1481 (855-886 AH). La 21 de ani va cuceri Constantinopolul punind capat batrinului si bolnavului imperiu bizantin. Tanarul si istetul sultan va schimba denumirea capitalei Bizantului in Istambul si isi va stabili aici capitala.
Mehmed II (sau Mohamed Cuceritorul) a fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria imperiului, unii istorici considerindu-l adevaratul intemeietor al imperiului Otoman. In timpul domniei lui, turcii au cucerit noi tinuturi in special in Europa: Serbia, Grecia, Bosnia , dar si rasaritul Asiei Mici. Pentru marile succese, el a fost numit Fatih (Cuceritorul).
foto 1: Mehmed II –circa 1480 (portret realizat de venetianul Giovanni Bellini)
In timpul lui Mehmed Fatih s-au emis monede din cupru –mangâri, din argint – aspri/akche si onluk, (piese de 10 aspri/akhce) si prima moneda otomana propriu-zisa din aur-sultani/sultanini sau altân. Emisiunile monetare Mehmed II se impart in doua categorii: piese din prima perioada de domnie (1444-1446/ 848-850AH) si piese din anii de glorie ai imperiului (1451-1481/855-886AH).
Monedele emise de cuceritorul Constantinopolului, fata de emisiunile altor sultani, au pe ele trecut anul de emisie si nu anul de urcare pe tron al sultanului.
Sultani, sultanini sau Altân, altun . Este prima moneda otomana propriu-zisa din aur. Altun in limba turca inseamna aur. O perioada indelungata de timp otomanii nu au batut monede de aur proprii, insa au acceptat in circulatie si la plata birurilor monedele de aur europene, mai ales ducatii venetieni si unguresti, ba chiar le-au imitat sau le-au aplicat contramarca sah (“just”, “veritabil”). Aceasta contramarca apare si pe piese batute la Sibiu in 1465 si 1466-1467, aflate in colectiile Muzeului National Ungar. Desi in documentele vremii apar referiri la ducatii turcesti cu mult inainte ca acestia sa bata moneda proprie din aur, unii numismati considera ca de fapt sub aceasta denumire se afla imitatiile ducatului venetian realizate de alte autoritati decit cele otomane, dar destinate in principal platii tributului catre Inalta Poarta. Cum aceste monede circulau in teritoriile detinute de otomani, ele s-au numit “turcesti”. Abia in timpul domniei lui Mehmed II, in anul 882 H (1477-1478) otomanii încep să emită propria monedă de aur cu legenda arabă. Initial, Altânul avea 3,55 grame, continea aur 996, era egal cu 40 de aspri de argint si valora cit un ducat venetian. Pina la moartea lui Suleyman I a fost utilizat cu precadere in comertul exterior. In timpul lui Mehmed II s-au batut sultanini numai in monetaria Constantinopol.
AKCHE /ASPRU
. A fost moneda cea mai raspindita in imperiu in perioada lui Mehmed Fatih, (si chiar pina la mijlocul secolului XVI) datorita argintului de buna calitate din care era confectionata, stabilitatii economice a imperiului si faptului ca era moneda in care se plateau soldele si deasemenea fusese impusa oficial ca moneda de calcul.
De la aparitia asprului in 1326 si pina la prima domnie a lui Mehmed II akcheaua a avut o stabilitate remarcabila, greutatea variind intre 1,15 si 1,2gr iar titlul argintului s-a pastrat in toata aceasta perioada la 900. Incepind cu cea de-a doua domnie a lui Mehmed II, akcheaua a fost periodic devalorizata, reducindu-i-se greutatea pina la 0,75 grame in 1481. Practic, au fost 6 etape de reducere a greutatii asprilor. Toate aceste reduceri de greutate nu au facut altceva decit sa sporeasca veniturile visteriei imperiului, din aceeasi cantitate de argint se bateau mai multe piese.
Primii aspri emisi de Mehmed II (in 1444/848) erau din argint cu titlul 900 si o greutate in jurul a 1-1,15gr. Akchelele cu anul 848 sunt caracterizate prin faptul ca au pe avers 2 cercuri astfel pozitionate incit sa formeze simbolul Islamului, semiluna. In cercul interior pozitionat in partea de sus a monedelor si atingindu-se de cercul mare este inscriptionat: „Mehmed bin Murad” adica Mehmed fiul lui Murad. In portiunea sub forma de semiluna, zona dintre exteriorul cercului mic si interiorul cercului mare sunt scrise urmatoarele: „Han” si „azze nasrűhű”, care s-ar putea traduce prin „conducatorul care obtine victorii stralucitoare”.
Pe reversul pieselor cu anul Hegirei 848 este reprezentat un cerc in interiorul caruia sunt doua semicercuri tangente. In semicercul superior este inscriptia „hűllide műlkehű” care s-ar traduce prin „imperiu vesnic”. In semicercul inferior este inscriptia „duribe” adica”batut la” si apoi monetaria unde s-a realizat piesa. In spatiile laterale dintre cele doua semiceruri tangente este inscriptionat anul urcarii pe tron, recte 848, dar astfel: in spatiul din stinga monedei cifrele „84” si in spatiul din dreapta „8”. Akche 848 s-au batut in monetariile: Edirne, Amasya, Ayasluk, Bursa si Serez.
Din pacate, cele mai multe akchele (si nu doar cele din prima domnie a lui Mehmed II) nu au pe ele nici pe avers dar nici pe revers inscriptiile integrale, ci doar partiale, datorita pozitionarii defectuase a flanului in timpul operatiei de batere a monedei sau dimensiunii reduse a flanului.
Dupa ce Murad al II-lea a revenit la domnie a emis akchele apropape identice cu cele batute de fiul sau. Singura deosebire este ca pe avers in cercul interior in loc de inscriptia „Mehmed fiul lui Murad” apare „Murad fiul lui Mehmed” (este vorba de Mehmed I), deci a fost schimbata doar pozitia cuvintului „bin” (fiu) in inscriptie. Astfel de akche s-au emis doar in 3 monetarii: Edirne, Bursa si Serez.
Akchelele din perioada de inceput a domniei lui Mehmed II sunt rare deoarece atunci cind se hotara scoaterea pe piata a unei noi monede cu o greutate mai mica decit cea existenta se colectau monedele vechi si se topeau.
Din timpul celei de-a doua domnii exista cinci tipuri de aspri emisi de Mehmed II categorisiti dupa anii de emisie trecuti pe monede. Astfel, avem emisiuni cu anul hegirei 855 batuti in monetariile Amãsya, Ayãsluk, Bursa, Edirne, Novar, Serez, apoi in 865 (Amãsya, Ayasluk, Bursa, Edirne, Kostantiniye, Novar, Serez, Konya, Kostamonu) in 875 (Amãsya, Ayãsluk, Bursa, Edirne, Kostantiniye, Novar, Serez, Üsküp-Skoplje, Konya) in 885 (Amãsya, Bursa, Edirne, Kostantiniye, Serez, Üsküp), in 886 (Amãsya, Bursa, Edirne, Kostantiniye, Novar, Üsküp). Se constata ca asprii s-au emis cu o periodicitate de 10 ani, cu exceptia anului mortii sultanului. Mai multi specialisti sustin ca o parte din emisiunile cu anul hegirei 886 apartin lui Mehmed II.
Akche-lele din prima decada 855-865AH au aversul relativ asemanator, (numismatul sirb Slobodan Sreckovic a identificat totusi 2 tipuri de baza de inscriptii pe avers – vezi „Akches” vol 2,). In centru este inscriptionat: „Mehmed bin” si circular in 4 cartuse ornamentale : „Murad/ han/ azze nasruhu/ 855. Inscriptia de pe revers este: in partea de sus se poate citi- „Hullide műlkűhu”, si in partea de jos „duribe” si urmeaza o monetarie din cele amintite mai sus.
Aversul si reversul akche-lele din perioada 865-875 AH prezinta mai putine variatii. Inscriptiile de pe avers si revers sunt scrise pe margine de jur imprejur iar in mijlocul monedei se afla cite o stea. Pe avers este inscriptionat: „Mehmed bin Murad han azze nasruhu 865” iar pe revers „Hullide mulkehu duribe” plus monetaria.
Aversul akchelelor emise in intervalul 875-885AH prezinta o inscriptie plasata pe 4 rinduri astfel: „Mehmed bin/ Murad han/ azze nasruhu/ 875”. Piesele emise in primul an al decadei aveau pe ambele fete trei cercuri concentrice liniare in jurul inscriptiilor. Acestea simbolizau inceputul celei de a treia decade de domnie a lui Mehmed II. Ulterior s-a utilizat doar designul cu un singur cerc liniar sau perlat. Pe revers inscriptia este plasata pe trei rinduri: „hullide mulkehu/ duribe/” si monetaria, Amãsya sau Ayãsluk, Bursa, Edirne, Kostantiniye, Novar, Serez, Üsküp, Konya.
In 885AH apare o noua serie de akchele, mai usoare, care multa vreme au fost considerate ca fi emise in anul 880AH dintr-o confuzie a cifrei arabe 5 care seamana mult cu cifra araba 0. (vezi articolul dlui Slobodan Sreckovic - „Minting of coins in 885 and 886AH” aparut in TND Bulten, 33-34, 1996, care aduce argumente in favoarea unei emisiuni de akcele in anul 885 si nu 880, asa cum s-a sustinut multa vreme).
Pe aversul emisiunilor 885AH inscriptia este plasata pe trei rinduri: „Mehmed sultan/ bin/ Murad han”. Titulatura de sultan nu este noua, ea a fost utilizata prima data de Mehmed I in 816AH, dar abandonata in 822AH. Inscriptia de pe revers este pe 5 rinduri: „azze nasruhu” / monetaria/ „duribe/ sene/ 885”. Cuvintul „sene” se traduce prin „an”. Aceste akche ca si cele din 886AH sunt foarte rare, pentru ca pe 3 mai 1481 sultanul moare.
Ultimele akchele Mehmed II au fost emise postum in 886AH, pentru o perioada foarte scurta de timp (de pe 3 pina pe 21 mai 1481 cind este urcat pe tron printul Cem (Jem) care va fi inlocuit pe 19 iunie de Bayazid II) in aproape toate monetariile si sunt extrem de rare. Aversul este identic cu emisiunea 885AH cu exceptia anului. In privinta reversului si acesta este asemanator celui din 885AH, dar exista citeva deosebiri generate de pozitia literei „be” din cuvintul „duribe”.
Variatia greutatii asprilor otomani si rata de schimb in timpul lui Mehmed II*
Anul AH/AD --- Aspri/100 dirhemi -- Gr.akce ---Akcele/ducat venetian -- Raport aur/argint
848/1444-----------290 --------------------1,06 ------------39-40 -------------------- 10,6
855/1451-----------305 --------------------1,01----------- 40-41 ------------------ 10,4
865/1460 ----------320 -------------------0,96 -----------42-43 ---------------------10,3
875/1470 ---------330 -------------------0,93 ------------44 -------------------------10,4
885**/1480-------400------------------- 0,77------------ 45 -------------------------8,8
886/1481---------- 410------------------- 0,75------------ 46 -------------------------9,0
*- tabel alcatuit pe baza informatiilor din Sevket Pamuk – A monetary history of the ottoman empire. Dirhemul era o unitate ponderala utilizata in monetariile otomane avind circa 3,072 gr. Ag. Ducatul venetian cintarea 3,559gr si era din aur de 997.
** - Slobodan Sreckovic in „Minting of coins in 885 and 886AH” aparut in TND Bulten, 33-34, 1996, aduce argumente in favoarea unei emisiuni de akcele in anul 885 si nu 880, asa cum s-a sustinut multa vreme.
In a doua jumatate a secolului XV akcheaua/asprul a fost moneda de argint preponderenta si pe piata din tarile romane, convietuind cu emisiunile monetare locale. Alaturi de monedele otomane bune circulau in Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania („importate” in special din cele doua voivodate de peste Carpati) foarte multe falsuri, fie avind legenda barbarizata, fie piese fourrées (doar argintate). De altfel, exista argumente istorice care sustin existenta unei productii locale de imitatii de aspri la nord de Dunare initiata de Petru Aron in Moldova si de Vlad Tepes in Tara Romaneasca si continuata de domnitorii care i-au urmat.
Circulatia asprului in Tara Romaneasca, Moldova si in Transilvania difera fata de cea din Imperiu Otoman. Aceasta este reglementata de autoritatile locale si nu de cele ale imperiului. Astfel, cursul dintre aspru si celelalte monede de pe piata (monedele locale sau din alte tari europene) era unul fixat de domnitorii locali care isi pastrau si unele avantaje obisnuite cum ar fi: recuperarea unei parti a argintului prin distribuirea de piese argintate sau doar din cupru, dar si prin suplimentarea masei monetare otomane prin emiterea de monede de tip otoman.
ONLUK AKCHE. Erau piese care valorau 10 aspri (sau 10 akchele). S-au batut in monetariile Kostantiniye si Novar (Novo Brdo = Kosovo). Primele onluk akche s-au batut in 1470. Erau din argint 900, cintareau in jur de 8,80-8,90gr si aveau un diametru de 21-22mm. 
Mangâr sau pul- erau monede din cupru, motiv pentru care sunt mai slab conservate. Majoritatea emisiunilor din secolele XIV-XVI sunt anonime lipsind numele sultanului, pe unele si data emiterii sau urcarii pe tron a sultanului, dar si numele atelierului. Multe piese prezinta doar niste ornamente pe ambele fete. In plus, nu de putine ori, erau batute pe pastile cu suprafata mai mica decit cea a tiparelor, sau deplasate fata de matrita. Se pare ca fiecare atelier monetar isi concepea reprezentarile de pe tipare astfel explicindu-se varietatea mare a mangârilor. Toate aceste inconveniente fac destul de greoaie identificarea mangârilor si confuzia lor cu alte piese batute de state turcesti anatoliene, motiv pentru care nici nu s-a acordat o importanta prea mare studiului acestora. Astfel, nu se cunoaste care era valoarea reala a acestor piese si daca existau mai multe nominaluri, sau sunt doar variatii ale dimensiunilor de la un atelier la altul. In schimb erau foarte populari in epoca, pe linga rolul jucat in tranzactiile marunte, mangârii erau utilizati si ca jetoane in jocurile de tintar sau dame. Din acea perioada provine si denumirea de pul/puluri in limba romana data pieselor jocului de table.
Mangârii nu erau primiti la plata impozitelor, in schimb erau distribuiti obligatoriu negustorilor contra banilor din argint, astfel imperiul reusea sa inlocuiasca periodic o parte din argintul de pe piata. 
De la Mehmed II se cunosc mangâri fara monetarie sau care s-au batut in ateliere monetare din: Amãsya, Ayãsluk, Berghamã, Bõlû, Bursa, Edirne, Aghridir, Ankûriya, Qarãhisãr, Kastamuni, Kîghî, Küniya, Kostantiniye, Serez, Tire. Alte surse, sustin ca in partile europene ale imperiului s-au emis mangâri sub Mehmed II numai in doua ateliere: Edirne si Kostantanyie (Constantinopol), nu si in Serez. Se presupune ca mangârii au circulat in principiu numai in interiorul Imperiului Otoman.
Mangârii identificati ca apartinind lui Mehmed II, descoperiti pe teritoriul actual al Romaniei sunt foarte putini. Piesele cu locul de descoperire necunoscut au fost considerate ca provenind din Dobrogea. Se pare, totusi, ca mangârii au penetrat in cantitati reduse si in Tarile Romanesti. Dl Eugen Nicolae in cartea „Moneda otomana in Tarile Romane in perioada 1451-1512” aparuta la Editura Arc, Chisinau in 2003 catalogheaza doar 10 exemplare. Raritatea descoperirilor este explicata prin faptul ca mangârii nu erau tezaurizati (datorita valorii foarte reduse) si nici folositi in practici funerare.
Pe aversul acestor piese din cupru apare, dar nu intotdeauna, anul de batere, tugra sau inscriptia „bin Murad” (fiul lui Murad) ori „Mehmed bin Murad”. Tot pe avers mai pot apare: o stea cu sase raze; un triunghi central; o rozeta; diverse cartuse ornamentale; Pe revers este trecut numele monetariei (nu este o regula), dispus semicircular sau de jur imprejur. Mai pot apare: o stea cu sase raze; cerc perlat; un mic cerc in centru; rozeta cu sase petale; diverse cartuse ornametale. Unele piese copiaza asprii contemporani. Dimensiunile mangârilor variaza foarte mult. La piesele descoperite in Romania si identificate ca emisiuni Mehmed II s-a constatat ca diametrul variaza intre 10 si 17mm, iar greutatea intre 0,65 si 3,05grame.
In Romania monede ale lui Mehmed al II-lea s-au descoperit izolat la Enisala, Radovanu (jud Calarasi), Vadastra, cetatea Severinului, Bucuresti, Orheiul Vechi, Suceava, Tirgoviste si in tezaurele de la Piua Petrii (jud Ialomita), Bertesti (jud.Braila), Orbeasca de Jos si Plopi (ambele in jud Teleorman), Buzau (un tezaur de 410 aspri-cel mai mare tezaur cu piese Mehmed II), Colceag (jud Prahova), Tifesti (jud Vrancea), Tirgu Ocna (jud Bacau), Scinetea (jud Vaslui), Pacuiul lui Soare. In repartitia pe monetarii a asprilor lui Mehmed II in tezaurele de la Piua Petrii, Colceag, dar si in depozitul „Tara Romaneasca passim” (aflat in colectiile Institutului de Arheologie „Vasile Parvan”) si Moldova passim primele locuri sunt detinute de cei proveniti de la Edirne, Serez si Novar.
Bibliografie:
1.Eugen Nicolae- Moneda otomana in Tarile Romane in perioada 1451-1512, Ed. Arc, Chisinau, 2003
2.Tezaure din muzeele orasului Chisinau sec. XVI-XVIII, Ed. Universitas, Chisinau, 1994
3.Slobodan Srećković- Minting of coins in 885 and 886 AH, in TNDBulten, 33-34, 1996, p.49-59
4.Slobodan Srećković- Akches, vol. 2, cap. 7-Mehmed II –Fatih , pg11-31; Belgrad 2000
5.Slobodan Srećković, Kenneth L. MacKenzie – Coinage of Muhammad (Mehmed) II akches minted in 855 AH (in the light of a newly found hoard), in Oriental Numismatic Society newletter nr. 163, Londa, 2000, pg. 17-20
6.SËVKET PAMUK- A Monetary History of the Ottoman Empire, Cambridge University Press (Virtual Publishing) 2003
7.Eugen Nicolae-Un lot de monede otomane din sec.XIV-XV in colectia Cabinetului numismatic al Institutului de arheologie din Bucuresti, in Studii si cercetari numismatice vol IX-1989, pg 131-136
8.Mihaela Blasko, C. Matache- Tezaurul de aspri otomani de la Tg. Ocna, jud Bacau, in BSNR 86-87 (1992-1993), 1996, p.151-160
9.Mihaela Blasko, E. Nicolae-Contributii la studiul monedelor de cupru otomane din secolele XV-XVI, in BSNR, 77-79 (1983-1985), 1986, p.297-307
10.E. Nicolae si I. Donoiu-Monede de cupru otomane din sec XIV-XVI descoperite in Dobrogea, in BSNR, 80-85(1985-1991), 1992, p.299-302
11.E. Nicolae si E. Paunescu- Un tezaur din sec. XVI descoperit la Radu Voda, comuna Izvoarele, jud Giurgiu, in SCN 10 , 1996, p.109-135
12.http://www.osmanischesmuseumeuropa.de/
13.http://ro.wikipedia.org/wiki/Mehmed_al_II-lea_Fatih
14.http://www.turks.org.uk/
autor
ing. Dorel Balaita
Onesti-Bacau
N.B.
Multumiri dlui Slobodan Srećković- din Belgrad, care a avut deosebita amabilitate sa ne puna la dispozitie o serie de articole ale domniei sale, si domnului Lucian Munteanu de la Institutul de Arheologie Iasi pentru ajutorul acordat in documentarea acestui articol dar si a altora care vor urma.
- Baza- contine textul cel mai important al turalei.
Sultanii Imperiului Otoman si tugrele acestora
(adaptare dupa http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_sultanilor_otomani si http://www.osmanli700.gen.tr/english/engindex.html)
Tambua –dinte de balena – Acesti dinti de balena (nu oricare, ci de mascul) au fost cel mai valoros mijloc de plata in Fiji, putindu-se cumpara chiar si o mireasa, cu un numar potrivit de dinti. De asemenea, acesti dinti erau facuti cadou la evenimente deosebite din viata: nastere, nunta, moarte. Cu un dinte de balena batrina, bine lustruit se putea cumpara o canoie, iar cu un dinte mic citiva pesti. Primirea in dar a unui dinte de balena era o mare onoare in Fiji. Un dinte mare putea avea circa 20 cm lungime si cintarea cam 1 kg. 
