Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- Valoare nominală: 10 lei
- Metal: argint
- Titlu: 999‰
- Formă: rotundă
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,103 g
- Calitate: proof
- Cant: zimțat
Aversul
monedei redă o imagine de epocă a sălii vechi de lectură a Bibliotecii
Academiei Române, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală
„10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Reversul
monedei prezintă sigla Academiei Române suprapusă peste o compoziție
grafică reprezentând colecțiile Bibliotecii Academiei Române; la
exterior, inscripția circulară ,,BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMANE 150 ANI”.
Monedele din argint,
ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de
broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se
găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 380,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul
numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele
regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a
României.
Comunicatul este disponibil pe website-ul BNR la adresa: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=13456
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu