În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 3 noiembrie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Vintilă I.C. Brătianu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- Valoare nominală: 100 lei
- Metal: aur
- Titlu: 900‰
- Formă: rotundă
- Diametru: 21 mm
- Greutate: 6,452 g
- Calitate: proof
- Cant: zimţat
Aversul:
monedei prezintă o imagine de epocă a bibliotecii din conacul
Brătienilor de la Florica, inscripţia în arc de cerc ,,ROMANIA”,
valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Reversul:
monedei redă portretul lui Vintilă Brătianu, inscripţia în arc de cerc
„VINTILA BRATIANU” şi anii între care a trăit „1867”, „1930”.
Monedele din aur, ambalate
în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de
prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile
includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc
semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din aur.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv certificatul de autenticitate este de 1.680,00 lei.
Monedele din aur dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Vintilă I.C. Brătianu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu