Se afișează postările cu eticheta Muzeul taranului roman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul taranului roman. Afișați toate postările

vineri, 25 octombrie 2019

𝙏𝙖̂𝙧𝙜𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙎𝙖̂𝙣𝙢𝙚𝙙𝙧𝙪 – 𝙙𝙚 𝙖𝙣𝙩𝙞𝙘𝙝𝙞𝙩𝙖̆𝙩̦𝙞 𝙩̦𝙖̆𝙧𝙖̆𝙣𝙚𝙨̦𝙩𝙞

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de 𝘃𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝟮𝟱, 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗱𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮̆, 𝟮𝟳 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟭𝟵, între orele 10 și 18, la 𝙏𝙖̂𝙧𝙜𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙎𝙖̂𝙣𝙢𝙚𝙙𝙧𝙪 – 𝙙𝙚 𝙖𝙣𝙩𝙞𝙘𝙝𝙞𝙩𝙖̆𝙩̦𝙞 𝙩̦𝙖̆𝙧𝙖̆𝙣𝙚𝙨̦𝙩𝙞, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.

Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:
piese de costum țărănesc,
țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),
ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice...

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac.

𝗣𝗿𝗲𝘁̦𝘂𝗹 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗮 𝘁𝗮̂𝗿𝗴: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

Organizator târg: Secția Educație muzeală / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu

joi, 13 iunie 2019

Targ de antichitati la Muzeul National al Taranului Roman

În miez de vară, în preajma Sânzienelor, peste 40 de colecționari din toată țara vin la Târgul de antichități de la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, nelipsite înainte vreme din gospodăria țărănească sau de la oraș. Între 21 și 23 iunie 2019, de la orele 10 dimineața și până la 6 seara, puteți admira și târgui fel de fel de obiecte vechi. De asemenea, suntem îmbiati cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci, miere, dar și bragă sau țuică.

miercuri, 17 octombrie 2012

100 de ani de la începerea construcţiei Muzeului Ţăranului Român

Începând cu data de 15 octombrie 2012, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de monetărie cu anul de emisiune 2012, cu medalie din argint, dedicat aniversării a 100 de ani de la începerea construirii clădirii Muzeului Etnografic Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Ţăranului Român).
Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab) - calitate proof, precum şi o medalie din argint.
Caracteristicile medaliei din argint sunt următoarele:Metal: argint
  • Titlu: 800‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 28 mm
  • Greutate: 15,5 g
  • Calitate: proof
  • Cant: neted
Aversul medaliei prezintă o imagine parţială a clădirii Muzeului Naţional al Ţăranului Român, inscripţia "CLADIREA MUZEULUI NATIONAL AL TARANULUI ROMAN", anii "1912" şi "2012", iar la exterior, inscripţia în arc de cerc "100 ANI DE LA INCEPEREA CONSTRUCTIEI".
Reversul medaliei prezintă un spaţiu de expoziţie din interiorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi două imagini parţiale ale unor costume tradiţionale româneşti; la exterior, în arc de cerc, un citat aparţinând primului director al muzeului, Alexandru Tzigara-Samurcaş – "UN PALAT AL ARTEI PAMANTENE".
Atât medalia, cât şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof.
Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale.
Tirajul aprobat al emisiunii este de 1.000 de exemplare.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 220,00 lei/set.
Lansarea în circuitul numismatic, a setului de monetărie, cu anul de emisiune 2012, cu medalie din argint, dedicat aniversării a 100 de ani de la începerea construirii clădirii Muzeului Etnografic Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Ţăranului Român), se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
(sursa:  http://www.bnro.ro)