Se afișează postările cu eticheta martir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta martir. Afișați toate postările

luni, 30 iunie 2014

Monede dedicate anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni

BNR va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 30 iunie 2014, două monede (din aur şi din argint) dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Caracteristicile monedelor sunt următoarele:
Valoare nominală: 100 lei 10 lei
Metal aur argint
Titlu 900‰ 999‰
Formă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g
Calitate proof proof
Cant zimţat zimţat

 


Aversul monedei din aur prezintă biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și icoanele a trei dintre cele patru hramuri ale acesteia: Sf. Gheorghe, Sf. Parascheva și Sf. Nicolae, candela de deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu aflat în biserică, stema României, anul de emisiune „2014” și valoarea nominală „100 LEI”, iar la exterior, în arc de cerc, inscripțiile „ROMANIA” și „BISERICA SF.GHEORGHE NOU BUCURESTI”.
Aversul monedei din argint prezintă biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și icoanele a trei dintre cele patru hramuri ale acesteia: Sf. Gheorghe, Sf. Parascheva și Sf. Nicolae, candela de deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu aflat în biserică, stema României, anul de emisiune „2014” și valoarea nominală „10 LEI”, iar la exterior, în arc de cerc, inscripțiile „ROMANIA” și „BISERICA SF.GHEORGHE NOU BUCURESTI”.

Reversul, comun celor două monede, redă portretele Sfinților Martiri Brâncoveni, așa cum sunt reprezentate în tabloul votiv din biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, anul evenimentului comemorat „1714”, în interior, circular, inscripțiile „SF.RADU SF.STEFAN SF.CONSTANTIN SFETNICUL IANACHE SF.MATEI” și „SF.VOIEVOD CONSTANTIN BRANCOVEANU”, iar la exterior, în arc de cerc, inscripția „SFINTII MARTIRI BRANCOVENI”.
Monedele din aur şi monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de: 250 monede din aur şi 250 monede din argint.
Preţurile de vânzare pentru această emisiune numismatică sunt:

  • 1 520,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare;
  • 310,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare.


Monedele din aur şi argint dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din aur şi argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.