Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 10 noiembrie 2014, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- Valoare nominală: 10 lei;
- Metal: argint;
- Titlu: 999‰;
- Formă: rotundă;
- Diametru: 37 mm;
- Greutate: 31,103 grame;
- Calitate: proof;
- Cant: zimţat.
Aversul
monedei redă un desen al artistului plastic Eugen Drăguţescu, valoarea
nominală „10 LEI”, inscripţia „ROMANIA”, stema României şi anul de
emisiune „2014”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguţescu şi anii între care a trăit „1914”, „1993”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent,
vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice,
redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc
semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului
central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din
argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi
Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Eugen Drăguțescu (n. 19 mai 1914, Iași - d. 1993, Roma) a fost un artist plastic român, pictor și grafician. Asemenea multor personalități care au plecat din țară și s-au stabilit pe alte meleaguri, Eugen Drăguțescu a fost pentru multă vreme exclus din lucrările de specialitate editate în România.
Născut la Iași, studiază între 1932 și 1938 la Academia de Belle-Arte din București. Încă din perioada studenției, participă cu două lucrări, Căsuță la mahala și Copil orb,
la Salonul Oficial de desen și gravură, patronat la vremea respectivă
de Ministerul Culturii și Artelor. Din comisia de selecție făceau parte Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Francisc Șirato și Marius Bunescu.
Artistul se dovedește a fi un desenator bun, de expresie, interesat de traseul creionului, dar și de armoniile cromatice. În 1936 își deschide prima expoziție personală la Galeria Mozart. În 1939 câștigă concursul pentru Premiul Romei, care îi permite să studieze în Italia la Accademia di Romania.
În tot acest timp, continuă să participe la diverse manifestări artistice din țară; astfel, în 1940 expune șapte lucrări la Salonul Oficial de toamnă din București. Lucrează câțiva ani în Olanda (1946-1949), apoi se întoarce în Italia, locuind la Assisi și, din 1959, la Roma. Are numeroase expoziții personale în Italia, Olanda, Mexic, U.S.A., Elveția.
Eugen Drăguțescu este autorul unui mare număr de desene, destinate să însoțească operele unor scriitori clasici (Shakespeare, în primul rând), ca și unele ediții speciale din Enciclopedia Dantesca. În ilustrația de carte, în albumele consacrate unor orașe de care se simțea atras în chip deosebit (Roma, Assisi),
în numeroase portrete și lucrări de șevalet, Drăguțescu se prezintă ca
un subtil și plin de savoare comentator al realității, pe care o reține
nu numai pentru pitoresc sau farmec, ci și pentru modul cum răspunde
unei anume proiecții interioare asupra lumii.
Din impactul cu universul unor scriitori, din cunoașterea realului
prin experiență directă, artistul își construiește un sistem de
reprezentare în care funcția principală o deține desenul, atât prin
expresivitatea liniilor, cât și prin organizarea accentelor grafice în
ansambluri semnificative. Câteodată, desenele sale părăsesc orice
referință la aspectele lumii vizibile, evoluând spre o lume imaginară,
ceea ce subliniază încărcătura emoțională a compoziției. La un moment
dat, când creația artistului părea definitiv fixată în limitele
figurativului, se produce o schimbare majoră, interesul lui
îndreptându-se către expresivități abstracte, care au devenit,
irevocabil, o constantă a operei sale.
Lui Eugen Drăguțescu i s-au decernat de-a lungul vremii multe premii prestigioase. Primul dintre ele a fost Premiul Simu, la București în 1940, urmat de cel acordat în 1953, în urma participării la Expoziția Internațională de Artă, de la Messina. Ulterior a primit premiul Fundației Ford și premiul Bienalei din Veneția, în 1956.
Lui Eugen Drăguțescu i s-au decernat de-a lungul vremii multe premii prestigioase. Primul dintre ele a fost Premiul Simu, la București în 1940, urmat de cel acordat în 1953, în urma participării la Expoziția Internațională de Artă, de la Messina. Ulterior a primit premiul Fundației Ford și premiul Bienalei din Veneția, în 1956.