(articol aparut in revista Colectionarul roman, nr. 9/2010)
Plumbul este unul dintre cele mai vechi metale cunoscute de omenire. Unii cercetatori sustin ca este chiar primul metal cunoscut de om. Egiptenii il utilizau pentru ornamentatii cu mai bine de 5000 de ani in urma. Acum 2500 de ani un oxid al plumbului era intrebuintat pentru a smaltui vasele de ceramica.
Plumbul mai era folosit in procesul de separare a argintului, iar procedeul se numea cupelare. Era o metoda empirica de eliminare a impuritatilor din metalele pretioase, prin arderea (oxidarea) plumbului dintr-un amestec de plumb si metal pretios, intr-o tigaie speciala sau un cuptor. Incalzind suficient de mult o bucata de galena (un mineral continind plumb si ca impuritate argint) plumbul se oxideaza transformindu-se intr-o pulbere cenusie ce este absorbita de cenusa de oase si lasa in urma picaturi de argint curat.
Biblia mentioneaza plumbul ca material pentru scris. Romanii, iar mai inainte persanii si grecii, il utilizau pentru realizarea conductele de apa, in cosmetica sau pentru vesela de bucatarie. Greutatile de control sau ancorele corabiilor erau tot din plumb. In antichitate exista o metoda, daunatoare sanatati, de controlare a calitatii vinului care utiliza plumbul. Vasele in care se tinea vinul erau sigilate sau aveau la interior o fisie de plumb. Daca dupa 40 de zile fisia de plumb era curata insemna ca vinul era bun, daca erau depuneri pe plumb atunci vinul era contrafacut.
Plumbul este un metal moale si cu temperatura de topire scazuta (327°C), motive suficiente pentru a nu fi agreat de monetari pentru baterea de moneda. In plus, poate fi zgariat cu unghia sau taiat cu cutitul. Proaspat taiat, plumbul apare lucios, cenusiu- albastrui. La aer luciul dispare rapid acoperindu-se cu un strat de oxid protector. Acest metal mai este si toxic pentru organismul uman, intoxicaţia, (saturnism- foarte intilnita in Imperiul Roman), este deosebit de grava. Plumbul odata intrat în organism se elimină foarte greu. Apa de băut, care conţine carbonat acid de calciu şi sulfaţi, formează pe suprafaţa plumbului o pătură subţire şi dură de carbonat şi respectiv sulfat de plumb ce împiedică dizolvarea plumbului mai departe. Pe această proprietate se bazează utilizarea plumbului la confecţionarea conductelor de apă, fără pericol de intoxicare.
Plumbul mai era folosit in procesul de separare a argintului, iar procedeul se numea cupelare. Era o metoda empirica de eliminare a impuritatilor din metalele pretioase, prin arderea (oxidarea) plumbului dintr-un amestec de plumb si metal pretios, intr-o tigaie speciala sau un cuptor. Incalzind suficient de mult o bucata de galena (un mineral continind plumb si ca impuritate argint) plumbul se oxideaza transformindu-se intr-o pulbere cenusie ce este absorbita de cenusa de oase si lasa in urma picaturi de argint curat.
Biblia mentioneaza plumbul ca material pentru scris. Romanii, iar mai inainte persanii si grecii, il utilizau pentru realizarea conductele de apa, in cosmetica sau pentru vesela de bucatarie. Greutatile de control sau ancorele corabiilor erau tot din plumb. In antichitate exista o metoda, daunatoare sanatati, de controlare a calitatii vinului care utiliza plumbul. Vasele in care se tinea vinul erau sigilate sau aveau la interior o fisie de plumb. Daca dupa 40 de zile fisia de plumb era curata insemna ca vinul era bun, daca erau depuneri pe plumb atunci vinul era contrafacut.
Plumbul este un metal moale si cu temperatura de topire scazuta (327°C), motive suficiente pentru a nu fi agreat de monetari pentru baterea de moneda. In plus, poate fi zgariat cu unghia sau taiat cu cutitul. Proaspat taiat, plumbul apare lucios, cenusiu- albastrui. La aer luciul dispare rapid acoperindu-se cu un strat de oxid protector. Acest metal mai este si toxic pentru organismul uman, intoxicaţia, (saturnism- foarte intilnita in Imperiul Roman), este deosebit de grava. Plumbul odata intrat în organism se elimină foarte greu. Apa de băut, care conţine carbonat acid de calciu şi sulfaţi, formează pe suprafaţa plumbului o pătură subţire şi dură de carbonat şi respectiv sulfat de plumb ce împiedică dizolvarea plumbului mai departe. Pe această proprietate se bazează utilizarea plumbului la confecţionarea conductelor de apă, fără pericol de intoxicare.
foto: diverse tessera romane
Continuarea articolului se poate citi in ultimul numar al revistei Colectionarul Roman nr.9/2010 care se poate procura de pe site-ul http://www.colectionarul-roman.ro/.