Se afișează postările cu eticheta trafic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trafic. Afișați toate postările

joi, 12 decembrie 2019

Comoara descoperită într-o mașină, în vama de la Porțile de Fier I

Poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali de la Porţile de Fier I au descoperit într-un autoturism o adevărată comoară despre care se presupune că face parte din patrimoniul național sârbesc.
Mai exact, polițiștii și vameșii au găsit 1.645 de monede, dar și alte obiecte vechi, bine ascunse în mașina condusă de un cetăţean sârb, care intenţiona să le introducă ilegal în România, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
Obiectele arheologice se aflau în două cutii din carton sigilate cu bandă adezivă. Este vorba despre monede, diverse figurine sau părţi din figurine din ceramică şi metal, inele de diverse forme, ornamente metalice, a căror vechime urmează a fi stabilită de către experți.
Cele două cutii erau ascunse într-o valiză, printre alte lucruri.
Bunurile au fost ridicate de Poliţia de Frontieră în vederea continuării cercetărilor şi vor fi trimise pentru expertizare şi evaluare instituţiilor specializate. Cetăţeanului sârb, în vârstă de 69 de ani, i s-au întocmit documente premergătoare cercetării penale.
„Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de Biroul Vamal Porţile de Fier I, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv şi care au fost exportate ilegal conform art. 85, alin. 1, din Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun”, se precizează în comunicatul Poliției de Frontieră. sursa:


joi, 30 ianuarie 2014

Colecţie unicat de monede din perioda antică şi 13 kilograme de aur, introduse prin contrabandă în Republica Moldova

"Patru moldoveni au încercat să introducă în ţară bijuterii, pietre preţioase şi monede antice în două transporturi de pe ruta Turcia - Republica Moldova prin postul vamal de la Cahul.
Maşinile care transportau colete neînsoţite au intrat în vamă în amiaza zilei de ieri. În primul transport, colaboratorii vamali au desoperit o colecţie unică de 728 de monede originare din Grecia, Roma antică,
Iudeea sau Impreiul Bizantin. Potrivit specialiştilor, acestea datează din secolele IV în e.n. - II e.n. Valoarea obiectelor numismatice este de la 50 de dolari până la 1.500 de dolari fiecare, în funcţie de perioadă şi provenienţă.
Totodată, printre colete au fost găsite şi două fragmente de statuete greceşti, autentice, care datează din secolul I până la Hristos. Potrivit istoricilor care le-au văzut, fragmentele sunt de o valoare inestimabilă, iar preţul lor pe piaţă se stabileşte în urma licitaţiilor.
În torpedoul celei de-a doua maşini erau ascunse 40 de pachete cu bijuterii: 13 kilograme de aur, 686 de grame de argint şi pietre preţioase în cantitate de 336 de grame. Cele peste 5.000 de articole erau ambalate în hârtie şi au fost identificate cu ajutorul unui aparat special care determină componenţa metalelor. Toate obiectele capturate urmează a fi supuse unei expertize detaliate.
Potrivit Serviciului Vamal, captura este cea mai mare din istoria frontierei de stat în ultimii 15 ani. Controlul vehiculelor s-a încheiat abia astăzi dimineaţa. Şoferii celor două maşini şi însoţitorii lor au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi audiaţi. Pe numele lor au fost pornite două cauze penale.
Aurul şi celelalte bunuri de valoare vor fi transmise organelor de expertiză competente, iar atunci când ar urma să fie pronunţată sentinţa, instanţa se va expune şi asupra confiscării bunurilor în folosul statului. Deşi bănuiţii acţionau independent, oamenii legi nu exclud existenţa unei reţele transfrontaliere, întrucât pe ambalaje erau inscripţii cu numele mai multor persoane. Bărbaţii au mai fost sancţionaţi în perioada anilor 2011-2012 pentru introducerea ilegală a unor mărfuri de larg consum.
Totodată, Serviciul Vamal anunţă că va spori mecanismele de verificare a coletelor neînsoţite, întrucât riscul de fraudă este ridicat."
stire preluata de pe: http://adevarul.ro/moldova/actualitate/colectie-unicala-monede-perioda-antica-13-kilograme-aur-introduse-contrabanda-cahul-1_52e90300c7b855ff56e6c1bf/index.html