vineri, 30 octombrie 2015

130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 2 noiembrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul monedei prezintă o compoziţie grafică inspirată din romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, anul de emisiune „2015”, inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală „10 lei” şi stema României.
Reversul monedei redă portretul şi semnătura lui Mateiu I. Caragiale, o ilustraţie realizată de acesta pentru capitolul Asfinţitul Crailor din romanul său, Craii de Curtea-Veche, şi anii între care a trăit scriitorul „1885”, „1936”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 310,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

joi, 29 octombrie 2015

Simpozion de numismatica la Chisinau


Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" al Academiei Române din Bucureşti şi Societatea Numismatică din Republica Moldova organizează al XV-lea Simpozion de numismatica care se va desfăşura în perioada 29-30 octombrie 2015 în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.
La eveniment vor participa cercetători numismaţi din România, Ucraina şi Republica Moldova. În cadrul Simpozionului vor fi prezentate comunicări ştiinţifice din domeniul numismaticii antice, medievale, moderne şi contemporane, a heraldicii, dar şi a altor ştiinţe auxiliare ale istoriei, care reprezintă rodul activităţii acestor cercetători. Aceste comunicări, care vor fi şi publicate ulterior reprezintă contribuţii importante în studierea istoriei circulaţiei monetare de pe teritoriul Moldovei din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, a istoriei economice din regiune, dar şi a valorificării descoperirilor monetare.
Pentru programul complet al manifestarii accesati: http://www.nationalmuseum.md/ro/news/simpozionul_xv_de_numismatica/

Identităţile heraldice ale Republicii Moldova

La 3 noiembrie 2015, în spaţiul expoziţional de la parterul muzeului va fi inaugurată expoziţia „Identităţile heraldice ale Republicii Moldova".

Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 25-a de la adoptarea Drapelului de Stat şi a Stemei de Stat ale Republicii Moldova, precum şi de aniversarea a 20-a de la instituirea Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. În cadrul ei vor fi expuse lucrări heraldice, vexilologice, faleristice şi uniformistice elaborate în perioada independenţei Republicii Moldova. Expoziţia reflectă faţa heraldică a ţării noastre şi este menită să promoveze acest domeniu ştiinţific şi artistic. Organizatorii ei sunt Comisia Naţională de Heraldică, Cabinetul de heraldică din cadrul Aparatului Preşedintelui şi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Sursa informaţiilor: http://www.nationalmuseum.md/ro/news/inaugurarea_expozitiei_identitatile_heraldice_ale_republicii_moldova/

vineri, 23 octombrie 2015

Universul colectiilor la Botosani




Muzeul Judeţean Botoşani organizează sâmbătă, 24 octombrie 2015, ora 12.00, în Sala Mare a Muzeului de Istorie, deschiderea expoziţiei „Universul colecţiilor. Domenii de colecţionare”. Expoziţia reuneşte câteva mii de piese de numismatică, instrumente de scris, ceasuri, precum şi piese din diferite ramuri filatelice din colecţiile Mihai Cornaci.
Vor susţine intervenţii: Cornelia Viziteu, Gică Mariţanu, Ioan Siminicianu, Coriolan Chiricheş, Gheorghe Hreapcă şi Sergiu Balanovici.
 

miercuri, 21 octombrie 2015

Semnal editorial: Efigia monetara a imparatului Traian portretul unei epoci

https://snr1903.files.wordpress.com/2015/10/coperta.jpg
Semnalam o noua aparitie editoriala dedicata monedelor imparatului Traian.
Cuprinsul volumului:
Precizări și mulțumiri……………………………………………………………….. 5
În loc de prefață de dr. Ion Donoiu ………………………………………………….. 6
Capitolul I . Saeculum Traianii – Apogeul unui imperiului, apogeul unei monetării.
Monetăria romană în vremea împăratului Traian
Producerea monedelor………………………………………………………………..7
Sediul monetăriei……………………………………………………………………..9
Organizarea internă a monetăriei……………………………………………………10
Gravorii monetari………………………………………………………………….12
Studiu asupra ștanțelor monetare…………………………………………………..13
Alte categorii implicate în producția monetară……………………………………17
O falsă problemă de numismatică romană: emisiunile de campanie ale împăratului Traian…………………………………………………………………………….20

Capitolul II. Observații asupra ideologiei și propagandei monetară romană în epoca traiană

Capitolul III. Portretul împăratului, portretul unei ideologii…………………38
Considerații asupra efigiilor monetare ale împăratului Traian …………………..38
Efigia divină……………………………………………………………………..42
Efigia ”optimus princeps” ……………………………………………………..51
Efigia eroică alexandrină……………………………………………………….56 
Cap IV. Direcționarea mesajelor propagandistice transmise de efigia monetară a împăratului Traian 

Capitolul V. Omul din spatele efigiei monetare ……………………………….88
Trăsăturile personale ale portretului oficial……………………………………….88
Oglindirea în arta monetară a sexualității flavilor și a primilor antonini………..93
În loc de încheiere ……………………………………………………………...107
Lucrări citate .......………………………………………………………………108
Planșe………………………………………………   …………………………112

vineri, 16 octombrie 2015

125 de ani de la nașterea lui Mitiță Constantinescu.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 19 octombrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui Mitiță Constantinescu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul monedei prezintă Palatul Nou al Băncii Naționale a României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2015“.
Reversul monedei redă portretul guvernatorului Mitiță Constantinescu, inscripţia în arc de cerc „MITITA CONSTANTINESCU“ și anii între care a trăit „1890“, „1946“.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui Mitiță Constantinescu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Mitiță Constantinescu (nume oficial Dumitru Constantinescu; n 20 octombrie 1890, București - d. 20 septembrie 1946) a fost un economist român și politician liberal, ministru de finanțe al României între anii 1939-1940, guvernator al Băncii Naționale a României. Mai multe informatii puteti afla de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Miti%C8%9B%C4%83_Constantinescu

marți, 6 octombrie 2015

Program simpozion national "Vasile Parvan"

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau organizeaza, în zilele de 7-9 octombrie, Simpozionul National „Vasile Pârvan”. Si în acest an la manifestarile stiintifice de la Bacau vor participa specialisti de la centrele universitare din tara (Bucuresti, Iasi, Suceava) dar si din cadrul unor institutii de cercetare si muzee.
Muzeul Iulian Antonescu La simpozion sunt asteptati profesori si istorici de la Institul de Arheologie Iasi, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucuresti, muzeele din Botosani, Neamt, Vaslui, Sfântu Gheorghe, Buzau, Ploiesti, Sinaia, Drobeta-Turnu Severin s.a. „Totodata, vor fi prezenti specialisti din cadrul Arhivelor Nationale, precum si cadre didactice bacauane cu preocupari în domeniu. Manifestarea are ca scop realizarea unui schimb de experienta între institutii academice si muzeale din întreaga tara. Se doreste, în acelasi timp, încurajarea dialogului între generatii, fiind prezente atât personalitati recunoscute în domeniu, cât si tineri aflati la începutul carierei, ce vor face cunoscute publicului rezultatele cercetarilor stiintifice desfasurate“, a precizat Marius Alexandru Istina, seful sectiei Logistica, Informatizare, Educatie Muzeala.
expo fumuriSimpozionul va începe mâine, 7 octombrie, de la ora 11,00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu din Bacau (din str. 9 Mai, nr. 7). Atunci va avea loc deschiderea lucrarilor, lansarea volumului XLIV/2015 al anuaruluiCarpica si a catalogului Pipele din colectia Muzeului Judetean de Istorie (autor prof.dr. Anton Cosa), vernisarea expozitiei Fumuri si lulele de odinioara (realizata în colaborare cu Muzeul Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, Muzeul Judetean Buzau, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Judetean Botosani). „Prof.dr. Ioan Mitrea va omagia, printr-o comunicare în plen, personalitatea academicianului Mircea Petrescu-Dîmbovita „creatorul scolii arheologice moldave” cu ocazia centenarului nasterii regretatului magistru. Dupa amiaza, începând cu ora 15,30, se vor desfasura lucrarile pe sectiuni: Arheologie; Istorie; Personalitati; Muzeografie, numismatica, filatelie, care vor continua si joi. Vineri, 9 octombrie , va fi organizata o excursie documentara în judet, pe traseul Bacau-Comanesti-Palanca-Ghimes-Bacau, cu vizitarea urmatoarelor obiective: Muzeul de Etnografie si Arta „Dimitrie Ghika” Comanesti; Mormântul lui Emil Rebreanu de la Palanca; Cetatea Racokzi din localitatea Ghimes“, a mai precizat Marius Alexandru Istina.
Program:

Miercuri, 7 octombrie 2015

Ora 11.00
Cuvânt de deschidere – prof. Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau
Cuvântul oficialitatilor
Lansarea volumului „Carpica”, XLIV, 2015 (prezinta prof. Vilica Munteanu, director al Serviciului Judetean Bacau al Arhivelor Nationale)
Lansarea volumului „Pipele din colectia Muzeului de Istorie Bacau” (prezinta prof.dr. Anton Cosa, CMIABc)
Vernisajul expozitiei „Fumuri si lulele de odinioara”, prezinta:

– Lacramioara-Elena Istina (CMIABc)

– dr. Ioan Mares (Muzeul Bucovinei Suceava) – Tutunul de-a lungul timpuluiComunicare: „Centenarul nasterii lui Mircea Petrescu-Dîmbovita – creatorul scolii arheologice iesene/ moldave”, prezinta prof.dr. Ioan Mitrea (Fundatia Cultural-Stiintifica „Iulian Antonescu”)
Ora 15.30 – Lucrari pe sectiuni
Sectiunea I: Arheologie (sala 13)
Sectiunea a II-a: Istorie (sala 16)
Sectiunea a III-a: Personalitati (sala 27)
Sectiunea a IV-a: Muzeografie, numismatica, filatelie (sala de lectura a bibliotecii CMIABc)

Joi, 8 octombrie 2015

Ora 9.00 – Lucrari pe sectiuni

Ora 15.30 – Lucrari pe sectiuni

Vineri, 9 octombrie 2015

Ora 9.00 – Excursie documentara pe traseul: Bacau-Comanesti-Palanca-Ghimes-Bacau (cu vizitarea urmatoarelor obiective: Muzeul de Etnografie si Arta „Dimitrie Ghika” Comanesti; Mormântul lui Emil Rebreanu de la Palanca; Cetatea Rakoczi din localitatea Ghimes)

Ora 18.00 – Plecarea invitatilorParticipanti invitati la Simpozionul National Vasile Parvan (Brosura)
-Dr. Adela Kovács, Maria Diaconescu (Muzeul Judetean Botosani), Noi consideratii asupra unei statuete din Cultura Cucuteni, faza A de la Draguseni, judetul Botosani
-Dr. Ruxandra Alaiba (Iasi), Santierul arheologic Dumesti (jud. Vaslui)
-Lacramioara-Elena Istina (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Cercetari de teren non-distructive în judetul Bacau (martie 2015)
-Dr. Laurentiu Grigoras, Daniel Garvan (Muzeul Judetean Buzau), Descoperiri neo-eneolitice în situl de la Pietroasa Mica-Gruiu Darii (jud. Buzau)
-Dr. Ioan Vasiliu (Muzeul de Istorie Onesti), Locuirea eneolitica de la Bogdanesti-Podeac
-Dr. George Bodi (Institutul de Arheologie Iasi), Loredana Solcanu (Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi), dr. Luminita Bejenaru (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi), Influenta expansiunii Uruk si a spatiului Nord-Pontic asupra iconografiei fazei finale a culturii Cucuteni. Consideratii preliminare
-Dr. Roxana-Elena Munteanu (Muzeul Judetean Buzau), Cucuteni C – bilantul unui proiect
-Lector univ.dr. Neculai Bolohan, Sebastian Drob, Andrei Cojocariu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi), Alexandru Gafincu (Complexul Muzeal Judetean Neamt), Cercetari arheologice de suprafata în bazinul râului Corogea, jud. Botosani
-Conf.univ.dr. Dumitru Boghian (Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava), dr. Angela Simalcsik (Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer” Iasi), prof.dr. Sergiu-Constantin Enea (Liceul Teoretic „Ioan Neculce” Tg. Frumos), lector univ.dr. Sorin Ignatescu (Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava), Unele elemente asemanatoare de ritual funerar în necropolele de la Adâncata-Imas si Costâna-Imas, jud. Suceava
-Prof.dr. Sergiu-Constantin Enea (Liceul Teoretic „Ioan Neculce” Târgu Frumos), conf.univ.dr.
-Dumitru Boghian, lector univ.dr. Sorin Ignatescu (Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava), Statuetele antropomorfe si zoomorfe cu amprente de cariopse din situl Costesti-Cier
-Dr. Alin Frînculeasa (Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, Ploiesti), Daniel Garvan (Muzeul Judetean Buzau), Bianca Preda (Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, Ploiesti), Date preliminare privind un sit din perioada timpurie a epocii bronzului din nordul Munteniei: cercetarile de la Soimesti-Merez (jud. Prahova)
-Dr. Daniel Costache (Muzeul Judetean Buzau), Consideratii privind structurile de locuire din epoca bronzului (cultura Monteoru) din zona Subcarpatilor de Curbura
-Dr. Aurel Melniciuc (Muzeul Judetean Botosani), dr. Bogdan Petru Niculica (Muzeul Bucovinei Suceava), dr. Viorica Vasilache (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi), Ciprian-Catalin Lazanu (Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui), Câteva observatii asupra tiparelor de piatra pentru turnat bronzuri, descoperite la Cinghinia (com. Ripiceni, jud. Botosani, România)
-Dr. Danut Prisecaru (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Posibilitati de reconstituire a producerii de tesaturi în epoca bronzului la rasarit de Carpati
-Alin Frînculeasa (Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova Ploiesti), Cronologia absoluta a înmormântarilor Jamnaja în arealul vest-pontic
-Dr. Despina Magureanu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucuresti), dr.ing. Migdonia Georgescu (Muzeul National de Istorie a României Bucuresti), Consideratii asupra unor piese metalice din dava de la Cârlomanesti
-Oana Minodora Neagoe (Muzeul Regiunii „Portilor de Fier”, Drobeta-Turnu Severin), Consideratii referitoare la caracteristicile geositului roman de la Drobeta
-Conf.univ.dr. Alexandru Popa (Muzeul National al Carpatilor Rasariteni Sf. Gheorghe), Despre problema zidului dublu din castrul roman de la Bretcu: contributia prospectiunilor geomagnetice recente
-Oana Gheorghe (Universitatea „Dunarea de Jos” Galati), Abordarea cercetarii prelucrarii fibrelor în Dobrogea romana. Necesitati si perspective
-Daniel Ciucalau (Muzeul Judetean Botosani), Doua piese din os din secolele II-III e.n. descoperite in Câmpia Jijiei
-Dr. Andrei Magureanu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucuresti), Observatii privind descoperirile monetare din secolele V-VII p.Chr. de la Dunarea Inferioara
-Andrea Demjen (Muzeul „Tarisznyás Márton” Gheorgheni), Cercetari arheologice la carantina de la Ghimes (Blockhaus 2), jud. Bacau
-Marian Iulian Neagoe, (Muzeul Regiunii „Portilor de Fier” Drobeta-Turnu Severin), O emisiune monetara mai putin cunoscuta, din secolul al XIII-lea, descoperita la Turnu Severin
-Dr. Florin Hau, dr. Monica Dejan, dr. Stefan Dejan (Muzeul Bucovinei Suceava), Cercetari arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei (2011-2014)
Moderatori:Dr. Laurentiu Chiriac, Prof. Mihaela Baitan
-Prof. Remus Istrate (Scoala cu clasele I-VIII „Constantin Platon” Bacau), Institutiile Orientului antic
=Prof.dr. Gheorghe Manolache (Colegiul „Henri Coanda” Bacau), O ipoteza noua privind originea berindeilor
=Dr. Eugen Marius Constantinescu (Buzau), Doamna Neaga. La 16 ani, din Cislau-Buzau pe tronul Tarii Românesti
=Dr. Steluta Chefani-Patrascu (Muzeul Judetean Teleorman Alexandria), Bulgari si sârbi întemeietori de orase la sudul Dunarii
-Dr. Catalin Hriban (Complexul Muzeal „Moldova” Iasi), Elemente de arheologia strazii în orasul medieval est-european si românesc. Surse scrise contemporane
-Dr. Laurentiu Chiriac (Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui), Clerul din fostul tinut Tutova (secolele XVII-XVIII)
-Dr. Constantin Tofan (Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau), Mestesugari evrei pe teritoriul Moldovei pâna în prima jumatate a secolului al XIX-lea
-Prof. Dumitru Ficuta (Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau), Scoala armeana din Ardeal în secolul al XIX-lea
-Prof.univ.dr. Stefan Sorin Gorovei (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi), Un romascan la Bacau: locotenentul Iacovache Gorovei si întâmplarile vietii sale
-Dr.ing. Marius Radulescu (S.C. Electromecanica Ploiesti), Consideratii privind forta militara a Principatelor Române în preajma Unirii
-Liviu Stoica (Muzeul National Peles), I.C. Bratianu, lider al opozitiei politice între 1871-1876
-Prof. Gheorghe-Florin Stirbat (Muzeul Judetean Botosani), Guvernarea I.C. Bratianu sub semnul razboiului (1876-1878)
-Dr. Marius-Alexandru Istina (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Proclamarea independentei României între necesitate istorica si problema europeana
-Prof.dr. Viorel Cruceanu (Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau), Diplomatia europeana si recunoasterea independentei României
-Prof. Ioan Ungureanu (Bacau), Arendasiile si tocmelile agricole, generatoare ale miscarilor taranesti din anii 1888 si 1907
-Prof.dr. Sebastian-Dragos Bunghez (Colegiul National Catolic „Sf. Iosif” Bacau), Parlamentul României si deznodamântul problemei scolilor românesti din Brasov (1899-1900)
-Prof. Cornelia Cucu (Bacau), Scolile de adulti din orasul Bacau la începutul secolului al XX-lea
-Prof. Elena Ungureanu (Bacau), Inspectia scolara în primele gradini de copii din judetul Bacau
-Niculae Daniel (Ministerul de Externe Bucuresti), Participarea Armatei Române la cel de al doilea razboi balcanic. Modul cum s-a desfasurat mobilizarea (22-30 iunie 1913)
-Dr. Alin Spânu (Ministerul de Externe Bucuresti), Spionaj fara happy end. Cazul Antonio Alesani – Francesca Zierke (1915)
-Prof.dr. Liliana Adochitei (Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau), Contributii bacauane la sustinerea frontului, în Primul Razboi Mondial
-Prof. Mihaela Baitan (Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacau), Monarhia din România în perioada interbelica
-Dan Mihailescu (Complexul Muzeal Judetean Neamt), Viteji nemteni decorati cu Ordinul „Mihai Viteazu”
-Prof. Elena Artimon (Bacau), Vasile Ciocârlan – veteran din al Doilea Razboi Mondial. Relatari de pe front
-Prof.dr. Anton Cosa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Planuri sovietice privind deportarea catolicilor din Moldova în Rusia
-Conf.univ.dr. Gabriel Asandului (Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi), Învatamântul de partid în România comunista (1945-1953)
-Conf.univ.dr. Andrei Siperco (Universitatea din Bucuresti), Deportarile în Baragan, din anul 1951 – o relatare a unui activist de partid
-Cristina Tanasa (Serviciul Judetean Bacau al Arhivelor Nationale), Unele aspecte privind sanatatea populatiei din regiunea Bacau în anii ’60
-Prof.dr. Livia Liliana Sibisteanu (Bacau), Bisericile tip rotonda din România

Moderatori:Eugenia Antonescu, Prof.dr. Ioan Mitrea
-Bobi Apavaloaie (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana Iasi), Vasile Pârvan si generatia sa. Începuturile arheologiei urbane la Iasi
-Remus Tanase (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi), Idei mazziniene în filosofia istorica la Vasile Pârvan
-Dr. Corneliu Ciucanu (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana Iasi), Discipolii lui Vasile Pârvan sub teroarea istoriei. Vasile Christescu si Vladimir Dumitrescu
-Adrian Ciobanu (Complexul Muzeal Judetean Neamt – Muzeul de Istorie Roman), Constantin Dascalu – profesor si arheolog
-Dr. Laurentiu Chiriac (Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui), In memoriam Alexandru Artimon (1938-2008)
-Viorica Zgutta (Vaslui), Date inedite despre originea maresalului Constantin Prezan
Comandor dr. Vasile Florea (Bacau), Magistratul Gheorghe Sion din Odobesti
-Iulia Butnariu (Complexul Muzeal Judetean Neamt – Muzeul de Istorie Roman), Doctorul Moise Enescu (1879-1949) si contributia sa la evaluarea sanatatii publice din fostul judet Roman
-Lidia Alexei (Muzeul Judetean Botosani-Muzeul Memorial „George Enescu” Dorohoi), Concertele Maestrului George Enescu la Dorohoi
-Relu Butnariu (Complexul Muzeal Judetean Neamt – Muzeul de Istorie Roman), Dr. Nicolae Falcoianu (1899-1962) în marturii din colectiile Muzeului de Istorie Roman
-Gheorghe Radu (Complexul Muzeal Judetean Neamt), Lucretiu Patrascanu – trei studii inedite de istorie
-Eugenia Antonescu (Fundatia Cultural-Stiintifica „Iulian Antonescu”), Date inedite despre ofiterul de artilerie Gheorghe Antonescu
-Mihaela Babusanu (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Celebrul Dimitrie Berea, cvasinecunoscut bacauanilor
Moderator:Prof. Emil Paunescu 
-Dr. Dan Jumara (Iasi), Manuscrise de redactie latina
-Adrian Constantin (Liceul cu Program Sportiv Buzau), Manastiri fortificate din zona Carpatilor de Curbura si a Subcarpatilor Moldovei. O viziune de marketing cultural pentru promovarea patrimoniului istoric si a turismului cultural la nivel interjudetean
-Laura Avram, (Muzeul National Peles), Mobilier francez de secol XVIII din colectia Muzeului National Peles
-Ionut-Alexandru Banu (Muzeul National Peles), Spada de calau, piesa unicat în colectia de arme a Regelui Carol I.
-Florentin Breazu (Muzeul Judetean „Teohari Antonescu” Giurgiu), Szathmari si Giurgiu
-Gabriela-Lenuta Ocneanu (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Dumitru Dan, campion mondial la înconjurul pamântului pe jos
-Ing. Dorel Balaita (Onesti), Jetoanele mosiei Cerkez-Gârbovana
-Dr. Dimitrie-Ovidiu Boldur (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau), Medalistica straina în colectiile muzeului bacauan
-Prof. Vilica Munteanu (Serviciul Judetean al Arhivelor Nationale Bacau), Personalitati românesti în medalistica
-Cornelia Dumitrescu (Muzeul National Peles), Colectia de sticla a Muzeului National Peles – piese clasate în categoria TEZAUR a patrimoniului cultural national
-Prof. Feodosia Rotaru (Bacau), Lazile de zestre din colectia sectiei de etnografie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau
-Corina Dumitrache (Muzeul National Peles), Portretele membrilor Casei Regale a României reprezentate în miniaturi din colectia Muzeului National Peles
-Emil Paunescu (Muzeul Judetean „Teohari Antonescu” Giurgiu), Istorici si arheologi români în colectiile unui muzeu judetean 
-Marcin Marynowski (Universitatea „Jagiellona” Cracovia, Polonia), Capele subterane din salinele alese din Romania (Cacica, Târgu Ocna) si Polonia (Wieliczka, Bochnia)
-Ing. Ioan Catana (Bacau), Bacau, file de istorie filatelica si postala (I)

Expozitia temporara nationala Fumuri si lulele de odinioara organizata de Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacau, în perioada 7 octombrie-15 decembrie 2015 la sediul central din str. 9 Mai, nr. 7, în sala de expozitii temporare din corpul B, sala 13, propune publicului vizitator bacauan, dar si turistilor care tranziteaza Bacaul, o incursiune în istoria unui tabiet desfatator, considerat de multi recreativ. Practic în expozitie sunt reunite o serie de obiecte utilizate în vederea practicarii acestui obicei, datate în perioada medievala, moderna si contemporana.

În Europa acest obicei se raspândeste, cu precadere, în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, inclusiv în Tarile Române, unde din secolul al XVII-lea a fost introdusa, pentru prima data, o taxa pentru cultivarea tutunului, numita „Tutunaritul”.

În cadrul expozitiei sunt expuse valori de patrimoniu detinute de institutia noastra (Muzeul de Istorie si Muzeul de Arta), alaturi de care participa institutii muzeale, care ne sunt parteneri în organizarea acesteia: Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, Muzeul Bucovinei Suceava, Muzeul Judetean Buzau, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Judetean Botosani.

Multumim, si pe aceasta cale, tuturor colegilor cu care am colaborat din muzeele partenere, precum si colegilor Sectiilor de Arheologie-Istorie, Arta si Logistica, Informatizare, Educatie Muzeala care au contribuit la realizarea acestei expozitii.

Coordonator proiect: Lacramioara-Elena Istina

ANTON COSA, PIPELE DIN COLECTIA MUZEULUI DE ISTORIE BACAU, ONESTI, EDITURA MAGIC PRINT, 2015.

Volumul Pipele din colectia Muzeului de Istorie Bacau se înscrie în cadrul activitatilor de punere în valoare a patrimoniului cultural existent în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau.

Colectia de pipe a Muzeului de Istorie din Bacau s-a constituit în timp, aceste obiecte ajungând în patrimoniul muzeului prin diverse modalitati: în urma unor cercetari de suprafata, prin donatie, în urma sapaturilor arheologice, în urma unor descoperiri întâmplatoare.

Din punct de vedere al materialului din care sunt confectionate, cele 63 de pipe din colectia Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau se încadreaza în marea lor majoritate în categoria pipelor de lut, un exemplar fiind din portelan, unul de lemn si unul din spuma de mare.

Pipele de lut se încadreaza în tipul oriental, cu diversele sale variante locale, confirmând patrunderea si raspândirea obiceiului fumatului în zona pe filiera turceasca.

Prelucrarea pipelor era efectuata în diverse tipare confectionate, la rândul lor, din piatra sau din metal. Unii cercetatori admit si lucrarea unora dintre pipe la roata.

Din punct de vedere tipologic, pipele se diferentiaza, în general, în functie de dimensiunea gavanului, a formei, a tipului de decor.

Pipele din colectia Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau se încadreaza tipologic în categoria: pipelor cu gavanul în forma rotunda, pipelor cu gavanul în forma de disc si pipelor cu gavanul în forma de clopot.

Descrierea pipelor din colectia Muzeului de Istorie Bacau a fost facuta urmând o schema prestabilita, care a permis (în acest fel) furnizarea a cât mai multe date tehnice relative la fiecare piesa în parte.
O manifestare culturala de prestigiu la care am marea onoare sa particip. Voi prezenta materialul "Jetoanele mosiei Cerkez-Garbovana" in cadrul sectiunii de numismatica, articol ce va aparea in numarul 45 al anuarului Carpica ce va fi lansat maine in cadrul simpozionului incepand cu ora 11.

vineri, 2 octombrie 2015

Moneda dedicata implinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 5 octombrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul monedei prezintă sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”.
Reversul monedei redă holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” şi „1945” - anul evenimentului aniversat.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.