vineri, 30 iunie 2023
marți, 27 iunie 2023
Drapelul Național, simbol al unității!
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Primăria Municipiului Bârlad, în colaborare cu Cercul Militar și Societatea Numismatică Română, Secția Bârlad, au organizat o conferință intitulată „Parcursul Drapelului Național în istoria neamului românesc”.
Evenimentul a avut loc în sala mare a Cerculului Militar iar cu această ocazie a fost inaugurată și o expoziție de numismatică și de drapele din diferite perioade istorice menite a puncta parcursul Drapelului Național de la adoptare (1848) până în prezent. Au fost prezenți primarul Dumitru Boroș, viceprimarul Ana-Maria Vintilă, col. Mihai Calinciuc, din partea Garnizoanei Bârlad, consilieri locali și alții. Expozanți au fost Viorel Bolum (care a prezidat conferința și a făcut o scurtă trecere în revistă a evoluției Drapelului Național), prof. Vlad Giurcanu și Gheorghe Gîlcă.
„Alături de sigiliul și stema țării, Imnul Național și mai ales Ziua Națională a României, Drapelul reprezintă simbolul național sub care s-au jertfit ostașii nației noastre pentru libertate și unitate. Este de datoria oricărui român adevărat ca, an de an, la 26 iunie, să ne amintim acest lucru și să arborăm drapelul, așa cum facem de Ziua Națională. Vă mulțumim pentru această activitate menită a ne reaminti de ce poporul român, mândru și neînfricat, s-a reunit, din cele mai vechi timpuri, sub un crez numit drapel care și astăzi este valabil: Libertate, Dreptate, Frăție”, s-a adresat audienței primarul Dumitru Boroș.
Expoziția de la Cercul Militar dedicată Zilei Drapelului Național cuprinde sute de piese și va fi deschisă publicului larg toată săptămâna în curs.
(Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad)
miercuri, 14 iunie 2023
vineri, 2 iunie 2023
vineri, 26 mai 2023
Monede dedicate implinirii a 175 de ani de la Revoluția Română din 1848
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 29 mai 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 175 de ani de la Revoluția Română din 1848.
Caracteristicile monedelor sunt următoarele:
Metal | Aur | Argint |
---|---|---|
Valoare nominală | 100 lei | 10 lei |
Titlu | 900‰ | 999‰ |
Formă | rotundă | rotundă |
Diametru | 21 mm | 37 mm |
Greutate | 6,452 g | 31,103 g |
Grosime la chenar | - | - |
Cant | zimțat | zimțat |
Calitate | proof | proof |
Avers | ||
Revers |
Aversul monedei din aur redă monumentul Eroilor Pompieri din București, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2023”.
Aversul monedei din argint redă monumentul Eroilor Pompieri din București, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.
Reversul comun al monedelor din aur și argint prezintă portretele și numele revoluționarilor pașoptiști Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și Mihail Kogălniceanu și inscripțiile „REVOLUTIA ROMANA” și „1848”.
Monedele din aur și argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 3.100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din argint este de 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din aur și argint cu tema 175 de ani de la Revoluția Română din 1848 au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
Salonul National "Mihai Eminescu"
În perioada 07 – 30 iunie 2023, la Palatul Parlamentului, Sala de Expoziții „Constantin Brâncuşi”, sub egida Camerei Deputaţilor, are loc Salonul Naţional „Mihai Eminescu” dedicat Poetului Naţional, Mihai Eminescu, cu ocazia comemorării a 134 de ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti.
Manifestarea este organizată de Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” din cadrul S.N.R. și se află la a 44-a ediție.
În cadrul salonului se va desfășura o expozișie de medalii, plachete, insigne, carte, pictură, grafică, cartofilie și alte materiale, dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai EMINESCU.
În programul vernisajului, care va începe la ora 15-fix, se va cânta și recita din opera Poetului nostru național.
marți, 23 mai 2023
vineri, 19 mai 2023
Istorie si patrimoniu. In Honorem Volker Wollmann
miercuri, 17 mai 2023
Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150” la Iasi
Muzeul Unirii (Iași, str. Alexandru Lăpușneanu, nr. 14)
Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”: 18 mai - 30 iulie 2023
Vernisaj: joi, 18 mai 2023, ora 12.00
La
împlinirea a 150 de ani de la moartea făuritorului României moderne,
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Unirii din cadrul Complexului
Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Național de
Istorie a României, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Muzeul
Militar Național „Regele Ferdinand I”, Complexul Muzeal Național Neamț,
Muzeul Național al Bucovinei și Serviciul Județean Iași al Arhivelor
Naționale, organizează expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”.
Vor
fi prezentate atât obiecte personale ale domnitorului (verigheta lui
Cuza, butonii de aur, bicornul și casca, ceasul și brelocul de aur),
precum și obiecte care amintesc despre ceremonialul înmormântării sale
(albumul de condoleanțe, voalul de doliu al Elenei Cuza, medalii
comemorative, documente), dar și despre posteritatea sa (documente,
medalii, litografii).
Vă invităm să vizitați această expoziție
deschisă la Muzeul Unirii, de miercuri până duminică, între orele 10.00
și 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet)
joi, 11 mai 2023
Al XIX-lea Congres de Genealogie si Heraldica la Iasi
Pentru a vedea programul manifestarii accesati: https://www.irgh.org/index.php?download=program%20congres%202023.pdf
marți, 9 mai 2023
Regalitatea si Dobrogea