Se afișează postările cu eticheta Plevna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Plevna. Afișați toate postările
vineri, 3 martie 2023
Medalie: Batălia de la Rahova și Căderea Plevnei
„Neamul devine etern prin cultul eroilor” - Nicolae Iorga
Monetăria Statului aduce un prinos de recunoștință eroilor neamului nostru prin lansarea unui nou produs medalistic comemorativ „145 de ani de la Batălia de la Rahova și Căderea Plevnei”, inclus în Programul Medalistic 2022.
Omagiem participarea victorioasă şi eroică a poporului român la Războiul de Independență din 1877-1878 care ridicat conştiinţa naţională, a creat naţiunii române o stare de spirit optimistă, încrezătoare în forţele sale şi în perspectiva întregirii naţionale a Patriei.
Bătălia de la Rahova (7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea cuceririi garnizoanei otomane de la Rahova.
Căderea Rahovei a închis cercul în jurul Plevnei, important punct strategic unde se afla un complex de fortificații format din redute. Blocada instituită asupra acesteia și-a dovedit eficiența, situația forțelor otomane din interior devenind critică, starea de spirit a acestora fiind serios afectată și de înfrângerile de la Rahova. Pe măsura trecerii timpului devenise clar că situația grupării condusă de Osman Pașa, de la Plevna, se îndrepta spre o singură direcție: capitularea.
Ultima bătălie de la Plevna a avut loc la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, în contextul încercării taberei otomane de a sparge blocada. Eșecul acestei operațiuni de străpungere a încercuirii s-a soldat cu predarea lui Osman Pașa, grav rănit în luptă.
Capitularea armatei otomane la Plevna a avut un rol important în desfășurarea ulterioară a războiului, putând fi reluată ofensiva pe întreg teatrul de operații din Peninsula Balcanică: armata-română spre nord-vest, având ca obiective cucerirea cetăților Vidin și Belogradcik și cea rusă spre sud, vizând Sofia și Constantinopol.
Contribuţia trupelor române la cucerirea Plevnei a fost recunoscută de marele duce Nicolae, care, într-un ordin de zi, arăta că „rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna sunt datorate în mare parte cooperaţiunei bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat (domnitorul Carol I, n.n.), la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean”.
Prin tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878), România obţinea independenţa de stat şi Dobrogea.
Războiul purtat de România împotriva jugului otoman a fost un război drept, de eliberare naţională de sub o dominaţie străină care frâna de veacuri dezvoltarea poporului nostru.
Cucerirea independenţei naţionale a constituit un eveniment de importanţă crucială în dezvoltarea României moderne.
Setul de colecție „145 de ani de la Batălia de la Rahova și Căderea Plevnei” este format din medalie și broșură de prezentare, ambalate în cutie de lemn.
Medalia prezintă următoarele date tehnice:
# Material: Ag 999 ‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 159.5 grame
- Calitate: patinată
* Tiraj: 60 bucăți
Pret: 1.381 lei/ bucată, inclusiv TVA
# Material Aliaj: Cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
- Tiraj: 40 bucăți
Pret: 549 lei/ bucată, inclusiv TVA
* Acest produs face parte din Programul Medalistic 2022.
miercuri, 5 decembrie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)