duminică, 28 februarie 2021

Istoria glajariei de la Ciobanus scrisa pe jetoane

 https://www.desteptarea.ro/istoria-glajeriei-din-ciobanus-scrisa-pe-jetoane/



 

vineri, 26 februarie 2021

BEETHOVEN 250 - „TITANUL DIN BONN”

„Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc.” – Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven este cel mai cunoscut şi admirat compozitor al tuturor timpurilor.

Întemeietor al unei noi ere muzicale, Beethoven a schimbat viziunea oamenilor despre muzică, devenind un punct de reper în evoluția muzicii tuturor timpurilor.

Acest maestru al notelor muzicale demonstrează că orice țel poate fi atins chiar și atunci când pare imposibil. După ce a rămas fără auz, compozitorul și-a continuat munca asiduă compunând celebra Simfonie a IX – a, inclusă astăzi în Patrimoniul cultural UNESCO.

„Ultima simfonie a lui Beethoven este răscumpărarea muzicii din elementul ei particular spre domeniul artei universale. Este evanghelia umană a artei viitorului. Dincolo de ea nu mai este posibil niciun pas, pentru că după ea nu poate urma decât arta perfectă a viitorului: drama universală pentru care Beethoven a făurit cheia.” – Richard Wagner

Muzica Titanului din Bonn este interpretată pe toate scenele de concert ale lumii, fiind înregistrată ca o evoluție pentru propria viaţă de mulţi oameni pe glob.

Monetăria Statului dedică celui mai renumit geniu muzical al lumii noul produs medalistic: „250 ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven”.

🏅Setul medalistic excepțional este format din medalie, broșură și cutie de lemn și poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la prețul de 533 lei/set, pentru medalia din argint și de 315 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Specificațiile tehnice ale medaliei sunt următoarele:

Ⓜ Material: Argint 925‰

- Diametru: 50 mm

- Greutate: 49 grame

- Calitate: proof

⭕ Tiraj fix: 60 bucăți

ⓂMaterial: Aliaj de cupru

- Diametru: 50 mm

- Calitate: proof

⭕ Tiraj fix: 40 bucăți

🛒📧Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.filaret@monetariastatului.ro

magazin.beldiman@monetariastatului.ro

comenzi.online@monetariastatului.ro

 

(Comunicat Monetaria Statului)

 

miercuri, 17 februarie 2021

Manifestare dedicată domnului Vilică Munteanu la ceas aniversar

 📍Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează în data de 24 februarie 2021, de la ora 11.00, o manifestare complexă dedicată, în primul rând, domnului Vilică Munteanu cu prilejul împlinirii a 70 de ani. Istoric, arhivist, mulți ani director al Arhivelor Statului Bacău, domnul Vilică Munteanu a fost și este un prieten al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, dar şi un om implicat în viaţa publică băcăuană prin participarea la numeroase proiecte culturale prin Fundația Cultural-Științifică „Iulian Antonescu” şi Asociaţia Arhiviştilor Bacău.

📍Domnul Munteanu va prezenta, într-o expoziţie intitulată „Istorie în medalistică din colecţia personală” o parte din obiectele pe care le deţine.
📍Laudatio în onoarea domnului Vilică Munteanu va fi susţinută de dr. Anton Coşa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).
📍Datorită faptului că pe data de 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele, o sărbătoare dedicată dragostei (un echivalent românesc al St. Valentine), Muzeul de Etnografie propune vernisajul unei expoziţii fotodocumentare din fototeca Muzeului de Etnografie şi cea a Muzeului de Istorie şi Arheologie din Bacău. Documentele fotografice prezintă publicului perechi de soţi, logodnici, iubiţi, din prima jumătate a secolului al XX-lea.
📍Cu această ocazie va fi lansat şi volumul Varianta Ocolitoare Bacău. Situl nr. 5 - Letea Veche (autori Lăcrămioara-Elena Istina, Dănuţ Prisecaru, Sebastian Matei). Lucrarea va fi prezentată de către dr. Lăcrămioara-Elena Istina, şef secţie Arheologie-Istorie la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
📍La realizarea simpozionului au colaborat Asociaţia Arhiviştilor din România – Filiala Bacău şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”.
📍Manifestarea va avea loc cu respectarea condițiilor legale de distanțare socială și purtarea măștii de protecție, la activitate participând doar persoanele invitate.
📍Evenimentul va fi transmis pe pagina de facebook: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
 

 

vineri, 12 februarie 2021

Cercetari Numismatice nr. 26





 



Onoarea Natiunilor vol. III

Vă recomandăm cu mare drag una dintre cele mai recente apariții editoriale ale Muzeul Național de Istorie a României - al treilea volum al seriei „Onoarea Națiunilor”, autor Tudor Alexandru Martin, muzeograf în cadrul MNIR.
Acesta prezintă un număr de 54 de decorații străine din diferite state precum Principatul Albaniei, Imperiul Austriac/ Austro-Ungar, Regatul Belgiei, Regatul Bulgariei, Republica Cehoslovacă, Imperiul Francez/ Republica Franceză, Imperiul German, Principatul/ Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, Regatul Bavariei, Germania, Grecia, Regatul Italiei, Imperiul Britanic/Marea Britanie și Imperiul Otoman.
Materialul a fost aranjat în ordine alfabetică în funcție de statul emitent, iar acolo unde sunt mai multe distincții pentru o țară, acestea au fost organizate în funcție de anul instituirii, în ordine cronologică, de la cea mai timpurie la cea mai recentă.
Volumul poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau poate fi comandat online, aici: https://mnir.ro/shop/

 

joi, 11 februarie 2021

Expozitie de MEDALII ȘI ORDINE MILITARE la Barlad

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita bucurie de a organiza o nouă expoziție cu tematică istorică, intitulată „MEDALII ȘI ORDINE MILITARE”.
Nevoia de recunoaștere și recompensare a meritelor individuale, demonstrate în situații dificile, a fost o tendință a umanității din toate timpurile și s-a manifestat ca atare încă de la începutul istoriei omenirii. Căci, așa cum spunea Montesquieu „natura omului este cea care cere favoruri și distincții”.
Autoritatea unei comunități putea distinge în moduri diferite faptele excepționale în folosul colectivității. Egiptenii distribuiau coliere de onoare, inele și brățări. Colierele erau din aur, cu pandantive înfățișând capete de leu sau albine (asociate simbolic persoanei faraonului) și erau înmânate solemn de faraon, fie funcționarilor merituoși, fie bravilor soldați în fața întregii armate.
Ideea de ordin, în sensul de simbol al meritului personal care te face să aparții unei categorii distincte și distinse, s-a format în Evul Mediu, odată cu apariția instituției Cavaleriei și în perioada Cruciadelor (secolele IX-XIII).
Expoziția cuprinde 237 de medalii comemorative și jubiliare, ordine militare, brevete și două uniforme militare.
Toate piesele sunt din colecțiile Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad. Cea mai veche medalie fiind din anul 1842.
Prin intermediul acestei expoziții am încercat realizarea unei sumare incursiuni în istoria medaliilor și ordinelor militare din România. Ultima parte a expoziției cuprinde 30 de medalii și ordine militare emise în alte țări.
Vernisajul expoziției va avea loc duminică la ora 1100 la sediul muzeului din strada Republicii, nr. 235.



Expoziția va fi prezentată de doamna Oltea Răşcanu-Gramaticu, Președinta Societății de Științe Istorice Filiala Bârlad.
Expoziția poate fi vizionată pe site-ul muzeului și pe pagina de facebook, iar în muzeu poate fi văzută în intervalul 14 februarie - 30 aprilie 2021 cu respectarea condițiilor impuse de lege.

Organizator muzeograf Mircea Oancă

MUZEUL „VASILE PÂRVAN“ BÂRLAD
str.Vasile Pârvan nr.1, cod.731050
tel. 0235.421.691, 0335.404.746
fax. 0235.422.211
http://www.muzeuparvan.ro/

luni, 8 februarie 2021

Medalii dedicate rascoalei de la 1907

Răscoala ţărănească din 1907 a început în data de 8 februarie 1907 în localitatea Flămânzi, județul Botoşani şi s-a răspândit, în perioada următoare, în majoritatea judeţelor ţării. Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflate în mâinile a doar câtorva mari proprietari. Răscoala a durat până la sfârşitul lunii martie, când a fost înăbuşită prin forţă armată.
Răscoala de la 1907 a pus în mişcare toate forţele şi grupările sociale şi a produs o intensă frământare în întreaga societate.

Aşa au luat atitudine figuri remarcabile ale culturii româneşti, cum ar fi: scriitorul Liviu Rebreanu (romanul social „Răscoala”), artiștii plastici Ștefan Luchian (tabloul „La împărțitul porumbului”) și Octav Băncilă („Pictorul răscoalelor de la 1907”).

Monetăria Statului vă invită să achiziționați produsele de colecție excepționale dedicate celor trei mari reprezentanți ai culturii românești:

• „135 ani de la nașterea lui Liviu Rebreanu” – produs medalistic format din medalie, broșură și cutie de lemn; preț: 930 lei/set, pentru medalia din argint și 363 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru.
https://www.monetariastatului.ro/.../135-ani-de-la-na%C8...

• „Pictori Români – Ștefan Luchian – 150 ani de la naștere” – produs aniversar compus din medalie, broșură și cutie de prezentare; preț: 724 lei/set, pentru medalia din argint și de 250 lei/set, pentru medalia din aliaj de cupru.
https://www.monetariastatului.ro/medalii-de-colectie...

• „Octav Băncilă” – produs comemorativ format din medalie, broșură și cutie de prezentare ce poate fi achiziționat de iubitorii de artă la următoarele prețuri: 250 lei/bucată, pentru medalia din aliaj de cupru.
https://www.monetariastatului.ro/medalii-de-colectie...

Aceste produse pot fi achiziționate de la magazinul Beldiman Nr. 1.
De asemenea, așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: comenzi.online@monetariastatului.ro și magazin.beldiman@monetăriastatului.ro

Produsele pot fi expediate prin curier, plata ramburs


 

vineri, 29 ianuarie 2021

Medalie: 200 ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu

 200 ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu

„Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber si egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul sa fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care libertatea e mincinoasă. Pentru aceea adaugă la deviza sa cuvântul frăţiei, această condiţie de căpetenie a progresului social. Ea fu o revoluţie socială. Revoluţia viitoare... va cere unitatea şi libertatea naţională. Deviza ei va fi: Dreptate, Frăţie, Unitate! Ea va fi o revoluţie naţională.” – Nicolae Bălcescu
Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României.
Deşi înfrântă prin intervenţia armatelor otomane, Revoluţia lui Tudor de acum două secole a reuşit să determine sfârşitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pământene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Ţări Române.
Revoluţia lui Tudor a reprezentat preludiul formării statului modern, o afirmare a conştiinţei naţionale, rezultat al dezvoltării unitare a naţiunii române.
Produsul medalistic aniversar „200 ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu” – format din medalie însoțită de broșură și cutie tip carte – a fost lansat pe piață de Monetăria Statului. 



9,36 milioane dolari pentru o moneda de aur

 

Aceasta este cea mai scumpa moneda din lume. Pe 21 ianuarie 2021 aceasta s-a vandut la casa de licitatii Heritage din SUA la un pret ametitor: 9,36 milioane dolari. Este vorba despre o moneda de aur, un Brasher doubloon din 1787. Mai multe despre moneda cu pricina si de ce costa atit de mult puteti afla pe:

https://coinsweekly.com/9-36-million-why-the-brasher-doubloon-is-the-most-expensive-coin-of-the-world/

joi, 28 ianuarie 2021

Medalie "Ziua Națională a României"

„Unirea naţional-politică, de la anul 1918, nu se cuvine să fie înfăţişată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea şi simpatia lumii civilizate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greşelile duşmanilor de veacuri. Chiar dacă asemenea greşeli nu s-ar fi săvârşit niciodată împotriva românilor subjugaţi de-a lungul veacurilor de stăpânire ungurească, austriacă sau rusească, stăpânirile acestea nedrepte ar fi trebuit să se dezumfle şi micşoreze îndată ce dreptul tuturor popoarelor de a-şi croi soarta după buna lor pricepere a izbutit a se înălţa la treapta de putere hotărâtoare în noua întocmire a aşezământului de pace europeană. De aceea, Unirea românilor trebuie înfăţişată totdeauna - potrivit adevărului - ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă "sărăcia şi nevoile şi neamul", rămânând împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc în care, ca într-un liman de mântuire, şi-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.” – Nicolae Iorga
Marea Unire din anul 1918 este una dintre cele mai importante file ale istoriei româneşti. Prin Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 se desăvârşea Marea Unire şi lua naştere România Mare.
Monetăria Statului omagiază Ziua Națională a României și se bucură împreună cu toți românii care au sentimentul apartenenței la nația română.
Noul produsul medalistic aniversar „Ziua Națională a României” - dedicat celui mai însemnat eveniment din istoria poporului român – a fost lansat pe piață.
Acest produs excepțional – compus din medalie și carte falsă – poate fi achiziționat de la magazinul Beldiman la prețul de 1.406 lei/ set, pentru medalia din argint și de 406 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
• Material: Argint 925‰
- Diametru: 60 mm
- Greutate: 233 grame
- Calitate: patinată
# Tiraj fix: 60 bucăți
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 60 mm
- Calitate: patinată
# Tiraj fix: 40 bucăți

Disponibil în magazin din data de 28.01.2021

Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.beldiman@monetariastatului.ro sau comenzi.online@monetariastatului.ro . 



miercuri, 27 ianuarie 2021

Medalii: 24 Ianuarie – Unirea României

 „Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!” – Alexandru Ioan Cuza (Proclamația de la Iași din 11 decembrie 1861)
Unirea Țării Românești cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne. Anul 1859 a rămas în istorie ca prima etapă a formării Statului modern român, prin dubla alegere de la 24 ianuarie a principelui Alexandru Ioan Cuza.
Monetăria Statului celebrează evenimentul solemn care a avut loc acum 162 de ani prin lansarea pe piață a noului produs medalistic aniversar „24 Ianuarie – Unirea României”, ce face parte din programul medalistic pe anul 2021.
Acest produs premium – compus din medalie, pliant și mapă de prezentare – poate fi achiziționat de la magazinul Beldiman la prețul de 553 lei/ set, pentru medalia din argint și de 244 lei/ set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Specificațiile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
• Material: Argint 999‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 47 grame
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 60 bucăți
• Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 50 mm
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 40 bucăți

Disponibil în magazin din data de 28.01.2021

Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.beldiman@monetariastatului.ro sau comenzi.online@monetariastatului.ro .
Produsele vor fi expediate prin curier, plata ramburs.

(sursa: Monetaria Statului)
 

vineri, 22 ianuarie 2021

Sigilii romano-bizantine și bizantine din Dobrogea. I. Sigilii imperiale și comerciale

 

Semnalam aparitia lucrarii „Sigilii romano-bizantine și bizantine din Dobrogea. I. Sigilii imperiale și comerciale”, autor Eugen-Paraschiv Grigore, muzeograf în cadrul
Muzeul Național de Istorie a României
Volumul de față este primul dintr-o serie monografică dedicată descoperirilor sigilografice de pe teritoriul dobrogean (inclusiv zona aflată astăzi în Bulgaria). Sunt analizate aproximativ 300 de sigilii catalogate în trei categorii: de tip imperial oficial, imperial comercial și comerciale particulare. Pe lângă analiza tipologică se fac și alte observații legate de informațiile care derivă din descifrarea plumburilor, cum ar fi imagistica și propaganda imperială și religioasă, ceea ce face aceste mici obiecte să reprezinte un izvor semnificativ pentru istoria romano-bizantină și bizantină.
Volumul poate fi achiziționat de la magazinul muzeului sau poate fi comandat online, aici: https://mnir.ro/shop/