vineri, 27 octombrie 2023

Moneda: 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 30 octombrie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Aur
Valoare nominală 100 lei
Titlu 900‰
Formă rotundă
Diametru 21 mm
Greutate 6,452 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei redă una dintre sculpturile lui Dimitrie Paciurea, „Gigantul”, inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura și anii între care a trăit Dimitrie Paciurea „1873” și „1932”, alături de una dintre operele acestuia, „Himera Văzduhului”.

Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 3.200,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatică.


 

miercuri, 25 octombrie 2023

Doctorul numismat, Ion Donoiu, a plecat spre nemurire!

 Am aflat de pe facebook ca numismatul dr. Ion Donoiu a plecat spre nemurire zilele acestea la o venerabila varsta, 90 de ani. Nu l-am cunoscut personal, desi as fi dorit, dar l-am descoperit prin intermediul cartilor sale. Doctorul Ion Donoiu era nascut pe 22 august 1933 la Domnești, jud. Argeș.  De formatie, medic militar, specialist în dermatologie era absolvent al Facultății de Medicină din Iași, consacrat binecunoscut și în numismatică (membru, apoi vicepreședinte al Societății Naționale de Numismatică). Bun prieten al lui Nichita Stanescu impreuna indragostiti de monedele antice si poezie. Volumul  editat de dr Donoiu, in 2005, "Nichita Stănescu sau schimbarea monedei în cuvânt" (Editura Libertas, Ploiești, 2005, 123 p.), conține poezii dedicate familiei Viorica și Ion Donoiu de către Nichita Stănescu precum și referiri pertinente la relația lui cu poeții Gh. Tomozei și Adam Puslojic, cu medicul Ion Donoiu, cu o notă biobibliografică semnată de C. Manolache, directorul Centrului Județean Prahova pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. În 1980,  dr. Donoiu a publicat volumul "Monede daco-getice și efigii romane", aparut la  Editura Sport-Turism, iar prefața era semnată de însuși Nichita Stănescu care preciza: „Ca și în volumul mai vechi al lui Ion Donoiu, în acesta avem de a face cu un grup de noi elemente, care tind să se constituie într-o încercare de cunoaștere a esteticii artei monetare. Această estetică, aproape total ignorată la noi, iat-o acum la primii ei pași dintr-o inițiativă originală și valoroasă“.

In afara volumelor mai sus amintite consemnam si urmatoarele carti avandu-l ca autor sau editor pe Ion Donoiu:  "Efigii feminine pe monedele romane” - București, Editura Sport-Turism, 1983; ”Împărații Bizanțului și monedele lor” București, 1993; ”Lumea antica pe monede” București 1997; ”Un sentiment al istoriei" - Ediție îngrijită de Ion Donoiu” - București 2006- cea mai frumoasă odă dedicată prieteniei, poeziei și pasiunii pentru istorie și numismatică. 

Dumnezeu sa il odihneasca!

 

 


marți, 24 octombrie 2023

Thibaut Castelli- În jurul monetelor geto-dace de tip Moskon

 Sâmbătă 28 octombrie 2023 va avea loc la sediul SNR adunarea generală a acestei luni.

De această dată vom avea printre noi ca invitat pe dl prof. dr. Thibaut Castelli, din Franța, care va prezenta, începând cu orele 11:00, comunicarea „În jurul monetelor geto-dace de tip Moskon”.

Alte comunicări: Camelia Silvia Beldianu, Corneliu Bogdan Nicolae Beldianu - ”Repere istorice ale colecției numismatice Gotha”.

vineri, 20 octombrie 2023

Semnal editorial: Erwin Schäffer-ROMÂNIA - proiecte, probe monetare și catalogul monedelor emise, 1990-2014, editia a 2-a, 2023

 

             La aproape un an şi jumătate de când a fost chemat la Domnul colegul nostru, Herr Erwin Schäffer, aveam să fiu părtaşul unei plăcute surprize: apariţia unui nou volum dedicat colecţionarilor numismaţi avându-l ca autor pe Erwin Schäffer. Este vorba despre ediţia a doua din “ROMÂNIA - proiecte, probe monetare și catalogul monedelor emise, 1990-2014", lansat pentru întâia oară în anul 2015 la împlinirea unui sfert de veac de apariţii şi realizări numismatice de după “răscrucea” din 1989. Ştiam că lucra la mai multe volume dedicate pasionaţilor de numismatică dar plecarea sa către cele veşnice m-a făcut să cred că proiectele sale vor rămâne neîmplinite, aşa cum se întâmplă în astfel de situaţii. Cel care a făcut posibil acest “miracol” al ducerii la un bun şi util final al acestui proiect al domnului Schäffer şi-a dorit să-şi menţină anonimatul şi nici nu a dorit să semneze volumul la realizarea căruia a avut o contribuţie însemnată. Şi unul şi celălalt merită întreaga noastră admiraţie. În plus, înţeleg că va distribui volumul în principal către colaboratorii domnului Schäffer, ca o ultimă dorinţă a Domniei Sale.

De menţionat că volumul, bogat ilustrat cu imagini de calitate, este tipărit (color) în condiţii grafice excelente similare primei ediţii. Cu multă bucurie am identificat fotografii inedite de monede şi de probe, plus note de tip comentarii mai bogate, precum şi un întreg capitol nou, aparte – Monede în fişicuri ori în săculeţi”.

Motivaţia apariţiei acestui volum revizuit o aflăm într-o notă asupra acestei ediţii pe care o redăm mai jos: Interesul din ce în ce mai crescut, precum și răspândirea constantă la toate categoriile de vârstă, pe care le-am sesizat în ultimii trei-patru ani relativ la Numismatica românească, în special asupra emisiunilor lansate după anul 1990, m-au bucurat, impulsionându-mă să depun un efort semnificativ spre a reedita - într-o variantă revizuită - al doilea nostru volum numismatic intitulat “ROMÂNIA - proiecte, probe monetare și catalogul monedelor emise, 1990-2014", lansat pentru întâia oară în anul 2015. De-a lungul ultimilor ani am primit atât sugestii privind formatul catalogului, cât și comentarii relativ la anumite inconsistenţe/ neclaritǎți identificate la unele dintre datele tehnice care caracterizeazǎ efectele numismatice inventariate în albumul editat de noi. Spre satisfacția personală am constatat că aceste “erori materiale" sunt într-un număr redus, iar experiența în domeniu (re)confirmă că acestea nu se pot elimina definitiv de la prima ediție. Una dintre sugestiile mai aparte s-a axat pe reducerea volumului - scăderea numărului total de pagini- asa încât colecționarii să își poată duce cu ușurință (în geantă) un exemplar al catalogului atunci când se deplasează la târgurile de profil sau la întâlnirile de schimburi numismatice cu ați colecționari. Astfel, am reușit să obținem o nouă ediție cu un total de 380 de pagini - precedenta avea 480 de pagini - în același format A4, fără să eliminăm nicio fotografie.

Am căutat sǎ pǎstrăm neschimbată codificarea/numerotarea stabilită în prima ediție (de mare ajutor pentru numismații ori investitorii care preferă să își gradeze/încapsuleze piesele pe care le posedă), iar în rarele cazuri în care am adăugat niște variante (neidentificate inițial) ale unor monede emise oficial - în fapt, orientǎri/aliniamente diferite ale aversului față de revers - am apelat la majusculele A și B (poziția M-274A și poziția M-274B s.a.m.d.).

Au fost actualizate câteva dintre cotațiile propuse, în special cele de la seturile de monetărie, fiindcă numǎrul lor este în scădere deoarece unii colecționari le deschid/desfac spre a obține monede (de circulație) în calitate “Proof".

O altǎ sugestie acceptatǎ este adăugarea unui capitol distinct care să evidențieze monedele și/cu tipurile de ambalaje reprezentative - fișicuri și/sau săculeți - în care acestea au fost împachetate de către Monetăria Statului pentru un transport facil, precum și cotații orientative aferente. Trebuie recunoscut că a obține și pǎstra o monedǎ de circulație în stare “Necirculatǎ" (UNC) este o operațiune nu foarte complicată, dar a obține și a pǎstra/salva un fișic (întreg/nedesfăcut) sau un săculeț (sigilat) este mult mai dificil și, mai ales, mult mai scump. Cum unii colecționari le considerǎ spectaculoase (și mai ales rare), am apreciat că o astfel de succintă inventariere (codificare prin majuscula F, începând cu poziția F-10), întocmită pentru prima dată în literatura de profil, poate sǎ ofere o stare de "prospetime", cât și, în aceeași măsură, să genereze un nou val de entuziasm.

Dupǎ cum am menționat în prima ediție, "proiectul este important pentru mine din punct de vedere emoțional pentru cǎ îl consider un volum aniversar, la împlinirea a 75 de ani de viatǎ, dar si pentru cǎ am reusit sǎ închei astfel o ipoteticǎ istorie ilustrată a monedei românești, pe o perioadǎ de peste un secol și jumǎtate, 1860-2014, prin cele douǎ volume lansate în ultimii cinci ani: primul în 2009, ce vizează anii 1860-1989, iar cel de-al doilea pentru ultimul sfert de veac de interesantǎ evoluție monetară pe teritoriul românesc, 1990-2014".

Realizarea acestei monumentale lucrări nu ar fi fost posibilă fără colaborarea unor prieteni şi colecţionari pe care autorul îi aminteşte la începutul volumului: ing. Johann Jakob, (“pentru bogata sa activitate de-a lungul anilor de consultant, precum şi de corector al textului în manuscris”), Ph.D. Laurenţiu Popescu (“pentru vastele cunoştinţe numismatice şi interesantele interpretări legislative puse cu deosebită bunavoinţă şi promptitudine la dispoziţia noastră”), Rolf Bűchsenschűtz, Andreea Pricopie, Erwin Schwarzenbrunner, Daniel Obreja, Ionel Muntean, Adrian Băianu, Alex Robitu, Adrian Popovici şi Cristian Ciuplea. “Bineînţeles, lucrarea nu se putea realiza fără sprijinul sincer şi dezinteresat a multor altor admirabili specialişti şi colecţionari, în variate forme şi posibilităţi, cărora le transmit călduroase mulţumiri”.

Cu acordul editorului publicăm câteva pagini din interiorul volumului.